S-a furat o bombă e o comedie-parodico-politică, un hibrid vizual filmat în alb-negru, în care vorbele ar fi fost de prisos, aşa că sunt înlocuite cu o bâlbâială ciripită ("gibberish", cum ar spune englezii) care întăreşte valoarea universală a filmului, lăsând imaginile şi acţiunea să vorbească. Gag-ul, pilonul de bază al acestui tip de comedie, atinge măiestria şi fineţea pentru care încă îi iubim pe marii genului, Keaton, Chaplin sau Stan şi Bran, acel ritm şi dinamism, dublat de o anumită doză de subtilitate, care stârneşte râsul atemporal şi sincer al spectatorului, atunci şi acum. Mai mult, lungmetrajul lui Gopo face o referire ironică la adresa filmelor cu gangsteri, precum şi a filmelor cu urmăriri, aducând în prim-plan personaje de o candoare şi o naivitate, care de multe ori intră în dezacord cu statutul reputat de gangster, dar care face deliciul publicului. Gangsterii noştri se tem de propriul vânat - bomba pe care o fură, se deghizează în femei, îşi aruncă tort în faţă şi anulează de fiecare dată urmăririle în căutarea bombei, cedând în faţa fricii lor şi inversând rolurile - urmăritul devine urmăritor în speranţa de a le returna obiectul furat. Totodată, filmul propune o viziune idilico-moralistă asupra problemelor politice şi a folosirii bombelor atomice, imaginea indivizilor îmbrăcaţi în combinezoane şi cu găleţi în cap care să le acopere feţele contrapunctează imaginile montate ale exploziilor distrugătoare. Filmul devine, astfel, o metaforă pacifistă, un soi de "make love, not war" al acelor ani, ce se bazează pe discursul ludic, dar nu pueril al elementelor vizuale.
Un tânăr aflat în căutarea unui loc de muncă (interpretat şarmant de Iurie Darie) porneşte de la a culege o floare de pe un câmp - primul cadru, cu floarea în prim-plan şi bărbatul venind de departe, dinspre linia orizontului, până la ea, este de o subtilitate şi o desăvârşire stilistică ce oferă cheia întregii poveşti - şi ajunge, prin tot felul de împrejurări, să fie în posesia unei genţi al cărei conţinut nu îl cunoaşte, dar care se va dovedi a fi o bombă furată de un grup de bandiţi. Bomba parcurge un întreg du-te-vino, fiind plasată de la cei care nu îşi asumă responsabilitatea pentru ea, temându-se aproape patologic de efectele pe care le-ar putea produce, la tânărul care nu ştie cu ce are de a face, reprezentând pentru el un simplu bagaj de care vrea să se descotorosească. Între timp, tânărul - simbol al purităţii - se îndrăgosteşte la prima vedere de o simplă taxatoare blondă, a cărei frumuseţe o face să pară în ochii lui (cum altfel?) un înger. Acest cuplu inocent va salva comunitatea, şi odată cu ea, întreaga lume, de pericolul aşa-zisei bombe, fiind ajutaţi de un copil necunoscut. Bomba se dovedeşte a fi nu una veridică, ci mai degrabă o copie potolită a acesteia, a cărei putere se poate transforma în energie benefică, dând naştere, deci - în deplină relaţie de circularitate cu începutul filmului - unui întreg câmp cu flori, pe care le vor culege împreună protagoniştii.
Filmările pentru acest film au fost realizate atât în interior, în studiourile Buftea, cât şi în exterior, în oraşele Zilişteanca (judeţul Buzău) şi Alexandria (judeţul Teleorman), însă în ambele cazuri decorurile şi arhitectura locurilor descriu o scenografie impecabilă, inedită - compania de unde bandiţii fură bomba, casa-magazin unde aceştia se aciuau, străzile oraşului. Vizual, filmul este fără cusur. Este curios, totuşi, faptul că, în cazul animaţiilor lui, Gopo afirma deseori că miza simplicităţii desenelor este profunzimea şi complexitatea poveştii, astfel potenţată. În cazul de faţă, raportul tinde oarecum să se inverseze. Chiar dacă ideea generală a poveştii este una destul de complexă şi serioasă (stratul politic marcat de interesul pentru acea bombă), firul narativ rămâne în schimb destul de firav, fără a se insista pe el. Cu toate acestea, interesul spectatorului pe parcursul celor 90 de minute de film este susţinut.
Dacă nu aţi avut ocazia să vedeţi filmul în cadrul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, 2012, căutaţi-l. Şi dacă aveţi timp, daţi o fugă pe la Cinema Studio sau pe la Cinema Elvira Popescu de la Institutul Francez, consultând programul pentru zilele rămase ale Festivalului. Merită.