Hotnews.ro / mai 2012
Amour
Diferit de ce a mai făcut până azi, 20 mai 2012, diferit de atmosfera glacială, abstractă din Panglica albă, Amour, filmul cu care Michael Haneke revine în Competiţia Oficială a Festivalului de la Cannes e o emoţionantă poveste de iubire dintre doi soţi aflaţi la apusul vieţii. Interpretaţi de doi venerabili actori francezi, Emmanuelle Riva şi Jean-Louis Trintignant, eroii filmului sunt urmăriţi în spaţiul larg şi cald al propriului apartament, simbol al unei armonii casnice fireşti. Dincolo de un love story dintre doi oameni, este o declaraţie de iubire a cineastului austriac pentru filmul francez.


"Ce ai spune dacă vecina cutare, care nu scapă nicio înmormantare, n-ar veni la înmormantarea ta?", îi spune soţia interpretată de Emmanuelle Riva soţului jucat de echilibratul Jean-Louis Trintignant. "Probabil nimic", îi răspunde acesta cu un umor care irizează de multe ori acest film frumos şi liniştit despre un cuplu care se stinge calm şi fără stres.

Nimic maladiv, nimic suspect, nimic rece în acest film elegiac al lui Michael Haneke, în care nu realizăm decât spre final că, de fapt, am petrecut două ore în interiorul apartamentului acestui cuplu, în lumea casnică a sa, la fel ca pe o scenă unde ni s-a prezentat spectacolul unei vieţi pe sfârşite. Filmul aşa şi începuse, cu cei doi filmaţi de pe o scenă, la începutul unui recital de pian.
 
Mai jos, o înregistrare video despre acest film.
 


Regia: Michael Haneke Cu: Jean-Louis Trintignant, Emmanuelle Riva, Isabelle Huppert

0 comentarii

În programul cultural

Cinemax
28.12.2024 00,45 (sîmbătă spre duminică)

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus