Pentru o oră şi câteva minute, micuţa sală de la Teatrul Metropolis, plină cu spectatori, a devenit celălalt capăt al firului într-o conversaţie telefonică emoţionantă dintre o femeie care iubeşte şi bărbatul de care trebuie să se despartă. La început, eram alături de acea femeie (interpretată cu lacrimi în ochi şi multă multă emoţie sinceră de către Oana Pellea), auzind numai ce spune ea şi construind mintal celelalte replici neauzite. Apoi, printr-o convenţie implicită a textului, fiecare dintre noi era de fapt acel bărbat, a cărui voce n-o auzeam, dar care apărea în noi după fiecare replică a femeii, transformându-se într-o voce umană, universalizată, ce nu mai ţinea cont de lucrurile particulare ce avea să le rostească şi care ţineau de textul în sine, ci exprima sentimentele pure, pe care le-ar fi simţit fiecare dintre noi. Doar că, printr-o voinţă potrivnică a sorţii, linia telefonică era din când în când întreruptă, ba de câte o operatoare care interschimba apelanţii, ba de câte un alt apelant curios care asculta spionând conversaţia protagoniştilor. Cine să fi fost noi, cei din public, de fapt - destinatarul vorbelor femeii sau chiar micii spioni tăcuţi, în întunericul comod al unei săli de teatru, care asistă la o conversaţie emoţionantă?
Spectacolul este, deci, un one-woman-show, mai degrabă, pentru care Oana Pellea a fost nominalizată la premiul UNITER 2012 pentru cea mai bună actriţă în rol principal, o declaraţie de dragoste rostită încet, dar hotărât, spectatorului şi teatrului, în esenţă (aşa cum mărturiseşte însăşi actriţa), în regia doamnei Sanda Manu - regizor şi pedagog renumit al scenei româneşti. O Voce umană caldă, ale cărei frecvenţe sunt transmise subtil, dar profund, de sufletul unui artist. Dacă l-aţi ratat vineri şi sâmbătă (2, 3 noiembrie 2012) în cadrul FNT 2012, o să-l mai puteţi urmări în programele următoare ale Teatrului Metropolis.