Prima parte a programului Creative Freedom Through Cinema, având drept scop analiza contextului sociopolitic din România şi Ungaria, precum şi investigarea relaţiei dintre domeniul artistic şi orgoliile politice, a fost dedicată situaţiei actuale din România. La discuţie au luat parte Eszter Babarczy, jurnalist, istoric şi eseist, artistul vizual Dan Perjovschi, care a colaborat la realizarea broşurii ediţiei 2012 a festivalului, producătorul Ada Solomon şi Mona Nicoară, producător şi regizor. Panelul a fost moderat de Mihai Chirilov, director artistic al festivalului Making Waves.
"Cenzura nu poate fi asemuită unui bloc unitar, nu e o listă cu lucruri pe care să le faci şi lucruri pe care să nu le faci. Nimeni nu îţi dă o listă, aşa că nu ştii ce e interzis, ceea ce creează o relaţie foarte ambiguă între artist şi Putere. Nu ştii niciodată ce vrea Sistemul de la tine. În timpul filmărilor, n-ai de unde şti dacă filmul va intra în cinematografe. Eşti suspendat într-un soi de limb. Ţin minte că am văzut de trei ori Blow Up al lui Antonioni, în trei oraşe diferite din România. Fiecare nouă variantă era diferită, deoarece trecuse prin trei comisii de cenzură independente una de cealaltă", a precizat Perjovschi.
Solomon a amintit faptul că Cea mai fericită fată din lume, lungmetrajul de debut al regizorului Radu Jude, reprezintă un omagiu adus lui Alexandru Tatos şi filmului Secvenţe în special. "Păstrând proporţiile, existenţa cenzurii consumiste nu poate fi negată. Filmele pe care le facem riscă la fel de mult ca Secvenţe să nu ajungă la public. Singura diferenţă e că acum, doar viaţa artistică, nu şi cea fizică, a cineaştilor este pusă în pericol. (...) Creatorul român de cinema este constrâns de sistemul din care face parte să devină nomad, să călătorească, să-şi creeze o reţea, să încerce să obţină sprijin curatorial, deoarece toate acestea reprezintă elemente cruciale în existenţa cinema-ului românesc independent, ceea ce e valabil pentru diseminarea produselor cinematografice din majoritatea ţărilor în care limba oficială nu e una de circulaţie internaţională. Există un public pentru aceste filme, dar spectatorii trebuie să afle cumva că filmele există, iar cei care mijlocesc accesul atât la informaţie, cât şi la filmele în sine, sunt curatorii, programatorii, cei care «sapă» permanent, în speranţa de a găsi undeva, ascunse, filmele care merită să fie arătate. Lor li se adaugă cineaştii şi producătorii, care nu prea fac bani din asta, dar îşi urmează visul. Şi tocmai pentru că filmul are această poziţie ingrată în ierarhia produselor care alcătuiesc societatea de consum, el trebuie sprijinit. Statutul acesta de nomazi trebuie să înceteze, iar primul pas în acest sens este ca propria noastră ţară să ne sprijine."
Mihai Chirilov, directorul artistic al Making Waves: New Romanian Cinema a rezumat contextul special în care a avut loc ediţia complet independentă din 2012 (lucru evidenţiat şi de articolele din presa americană) şi a atras atenţia asupra faptului că finanţarea unui proiect precum festivalul de film românesc de la New York nu mai reprezintă o prioritate pentru Institutul Cultural Român, ale cărui orientare şi misiune au fost drastic modificate în cursul anului 2012, în sensul promovării sentimentului naţional în rândul membrilor diasporei româneşti. "Îi las pe alţii să stabilească în ce fel atacăm sentimentele patriotice ale românilor dacă prezentăm cele mai noi producţii cinematografice româneşti aici, la New York", a menţionat Mihai Chirilov, care l-a invitat apoi pe artistul vizual Dan Perjovschi să prezinte publicului din sala Walter Reade a Film Society of Lincoln Center un percutant slide-show cum nu se poate mai reprezentativ pentru tema panelului.
"Filmul românesc nu a fost niciodată pe placul Puterii, care pare să nutrească credinţa că arta şi promovarea brandului de ţară ar trebui să fie unul şi acelaşi lucru. Pentru a fi pe placul autorităţilor, filmele trebuie să evite să ne facă să punem sub semnul întrebării locul de unde venim. Ceea ce s-a întâmplat în timpul verii în România nu reprezintă altceva decât instituţionalizarea aceste abordări", este de părere producătorul şi regizorul Mona Nicoară. O situaţie similară este aceea a Ungariei, a adăugat Eszter Babarczy, care a amintit cazul filmului Doar vântul, bazat pe un fapt real (o serie de crime motivate etnic) şi aspru criticat de autorităţi, care au precizat, în cadrul unui comunicat de presă, că această peliculă multipremiată la Berlin 2012 nu reprezintă fidel realităţile sociale din Ungaria.
Seria de discuţii Creative Freedom Through Cinema e posibilă prin sprijinul financiar al Trust for Mutual Understanding şi continuă duminică, 2 noiembrie 2012, printr-o discuţie focalizată pe realităţile culturale şi politice din Ungaria.
Din programul zilei de sâmbătă, 1 decembrie 2012, au mai făcut parte proiecţiile în buclă ale programului de scurtmetraje, la care s-a stat şi pe scări, documentarul 8 martie al regizorului Alexandru Belc, o mărturie neliniştitoare a condiţiilor de muncă din România contemporană, şi Film pentru prieteni, mediumetrajul din 2011 al lui Radu Jude, care i-a lovit în plex pe mulţi dintre cei prezenţi la proiecţie. Din fericire, spectatorii marcaţi de proiecţie şi-au regăsit echilibrul graţie ofertei de palincă de la recepţia de după panelul românesc, prilejuită de celebrarea Zilei Naţionale.
Credit foto: Lucien Samaha.
Notă: Cătălin Olaru, autorul acestui articol, e deţinătorul bursei Alex. Leo Şerban, constînd într-o rezidenţă de trei luni la New York, şi face parte din echipa organizatorică a Festivalului Making Waves: New Romanian Cinema, 2012, organizat de Romanian Film Initiative la Lincoln Center între 29 noiembrie şi 5 decembrie 2012. Bursa Alex. Leo Şerban a fost iniţiată în 2012 de către TIFF şi producătorul Bobby Păunescu.