Nominalizare Oscar – Cea Mai Bună Actriţă
Distribuţie: Annette Bening, Jeremy Irons, Michael Gambon, Leigh Lawson, Shaun Evans, Juliet Stevenson
Regie: Istvan Szabo
Scenariu: Ronald Harwood
Imagine: Lajos Koltai
Costume: John Bloomfield
Montaj: Susan Shipton
 Sinopsis:In 1938, Julia Lambert (Annette Bening) este o superbă şi talentată actriţă de 40 de ani, care troneazaă peste West End-ul londonez. Piesele ei, poveştile de dragoste şi replicile pline de isteţime sunt adevărate succese, transformând-o pe Julia într-una dintre cele mai iubite actriţe ale timpurilor sale. Soţul ei, fostul actor Michael Gosselyn (Jeremy Irons) este un strălucit producător dramatic, aflat în spatele carierei de succes a Juliei. Ea pare a fi una dintre acele femei care le au pe toate – bogăţie, talent şi celebritate. Dar în teatru, ca şi în viaţă, aparenţele pot fi înşelătoare.
Julia se apropie de un moment delicat al vieţii sale. Este în culmea fumuseţii fizice şi a succesului profesional, dar este suficient de deşteaptă ca să-şi dea seama că se transformă cu rapiditate într-o "femeie care are o anumită vârstă". In curând, rolurile pe care le interpretează – atât pe scenă cât şi în afara acesteia – vor începe să se schimbe. Rolurile principale vor deveni secundare, pe măsură ce tinereţea şi celebritatea Juliei se vor ofili. Mariajul său de durată este mai degrabă platonic – şi ironic – decât romantic. Iar fiul său, în vârstă de 17 ani, este pe cale de a deveni adult, ceea ce nu face dcât să-i aducă aminte că cei mai frumoşi ani ai săi nu se vor mai întoarce.
In timp ce face reflecţii din ce în ce mai amare asupra destinului său, un nou bărbat îşi face apariţia în viaţa Juliei. Tom Fennell (Shaun Evans) este un tânăr american arătos şi fermecător, care se prezintă ca fiind cel mai mare admirator al Juliei. Chiar dacă ar putea să-i fie fiu, el pare a gândi că Julia este femeia ideală, şi îi face curte cu o candoare al cărei farmec nu poate fi negat. Julia cade pradă farmecului său şi se trezeşte prinsă în mrejele unei poveşti de dragoste pasionale, care o face să se simtă frumoasă şi plină de viaţă în fiecare zi. Este atât de fericită încât pierde din vedere un lucru evident: dragostea ei este condamnată încă de la început.
Tom este, la urma urmei, un puştan, şi încă unul deosebit de abil. După ce o face pe Julia să-i cadă la picioare şi se bucură de avantajul banilor acesteia şi de poziţia ei socială, el îşi îndreaptă atenţia către o femeie mai tânără – actriţa debutantă Avice Crichton (Lucy Punch) – şi are neruşinarea de a-i cere Juliei să-şi ajute rivala să se lanseze. Cu o abnegaţie şi o umilinţă care nu-i stau în fire, Julia acceptă, şi o distribuie pe tânără în noua sa piesă. In timpul repetiţiilor, Julia pare că se pregăteşte să se retragă, tratând-o pe tânăra actriţă ca pe o potenţială înlocuitoare.
Dar în noaptea premierei, Julia demostrează că este o actriţă de excepţie, mai bună decât şi-ar fi imaginat cei din jur – amantul, familia, criticii. Rolul actriţei care se pregteşte să-şi ia rămas bun a fost cel mai mare succes al ei. Atunci când urcă pe scenă şi joacă ca nimeni alta, făcând-o pe rivala ei să izbucnească în plâns, Julia le arată tuturor că ea este cea care-şi controlează cariera şi viaţa. Mai frumoasă, mai convingătoare şi mai împlinită ca oricând, este gata să-şi accepte şi să-şi sărbătorească maturitatea redescoperită.
O celebrare inteligentă, ironică şi adesea ilară a feminităţii şi a infinitelor variante ale acesteia, Being Julia este povestea unei mari actriţe care, aflată la un moment de răscruce al existenţei sale, trebuie să-şi dea seama care este rolul său, atât pe scenă cât şi în afara acesteia. Annette Bening, actriţă nominalizată la Oscar, o interpretează pe Julia, complexa şi încântătoarea eroină principală a filmului, fiind sprijinită de o distribuţie din care pot fi citaţi Jeremy Irons, şi el nominalizat la Oscar, Michael Gambon, Juliet Stevenson, Lucy Punch, Miriam Margolyes, Bruce Greenwood, Maury Chaykin şi debutantul Shaun Evans. Adaptat după romanul clasic al lui W. Somerset Maugham, Theatre, de către Ronald Harwood (câştigător al Premiului Academiei), Being Julia este regizat de celebrul Istvan Szabo, care revine la atmosfera dramatică din Mephisto, care i-a adus un premiu Oscar.
Being Julia combină luxoasa atmosferă de epocă cu o serie de observaţii fără vârstă despre bărbaţi, femei, viaţă şi artă. Lumea teatrului, decorurile bogate ale filmului, toate devin metafore pentru rolurile pe care le jucăm în relaţiile sociale, ca şi pentru comediile, tragediile şi melodramele care fac parte din viaţa de zi cu zi. Producătorul Robert Lantos, printre ale cărui proiecte anterioare se numără succese precum Sunshine, The Sweet Hereafter sau Black Robe, a fost atras încă de la început de scenariul lui Harwood. "M-am gândit că va sta la baza unui film plin de plăceri rafinate", îşi aminteşte el. "Este despre dragoste, despre dorinţă, despre triumf, trădare şi răzbunare. Dar vorbeşte şi despre descoperirea de sine, despre realizarea profesională. Acestea sunt teme universale, care stau la baza tuturor filmelor reuşite."
Romanul Theatre, din care s-a inspirat filmul Being Julia, a fost scris de W. Somerset Maugham în 1937. In acel moment al carierei sale de succes, Maugham era reputat pentru piesele sale urbane, cinice şi extrem de comerciale, dintre care multe mai rulează şi acum în West End-ul londonez. Ca urmare, observaţiile sale caustice despre scenă şi personajele acesteia pline de viaţă şi de superficialitate, se bazau pe realitatea concretă.
Harwood, al cărui talent pentru adaptarea operelor literare este evident graţie scenariului multi-premiatului film The Pianist, a încercat să capteze esenţa romanului lui Maugham – dar mai ales umorul său sofisticat – simţind că o adaptare "poate fi diferită în detaliu, unele scene sunt scoase iar altele sunt adăugate, dar miezul romanului este cel care contează cu adevărat". Chiar dacă personajele au suferit câteva modificări – tânărul amant al Juliei este american şi nu britanic – Harwood a păstrat imaginea ironică a lui Maugham despre rolurile jucate în viaţa de zi cu zi şi despre linia confuză dintre realitate şi percepţie.
Being Julia foloseşte povestea din centrul său pentru a explora cu meşteşug diferenţa dintre fantezie şi realitate, dintre dramaturgie şi comportament. Julia Lambert, o femeie spirituală care se bucură de mai mult succes în carieră decât în complicata ei viaţă personală, joacă numeroase roluri – actriţă, soţie, mamă, prietenă, iubită – şi uneori i se pare mai uşor să "joace un rol" decât să trăiască cu adevărat. Poate recita dialoguri din rolurile precedente şi poate să plângă la comandă, talente care nu fac decât să-i aducă necazuri atunci când se află în afara scenei. Ca să punem capac problemelor ei, este o femeie care a ajuns la "o anumită vârstă", care se îndreaptă către o criză existenţială. "Julia este o femie extrem de frumoasă, celebră pentru aspectul ei fizic", explică scenaristul Ron Harwood. "Dar a se teme că în curând îşi va pierde frumuseţea. Acesta trebuie să fie un sentiment cu adevărat cumplit, şi începe să se simtă disperată. Este într-adevăr o poveste universală. Multe femei trecute de 40 de ani simt că viaţa lor începe să se apropie de sfârşit, au crize de depresie şi devin anxioase. Se poate ca ele să nu fie celebre, cum este Julia, aşa că nu ştii nimic despre drama lor. Dar li se întâmplă multora."
Istvan Szabo. Consideraţii despre filmEra o vreme în care încercam să-mi dau seama dacă filmele au sau nu anumite calităţi pe care nu le putem regăsi în nici o altă formă de artă. Oare aceste imagini mişcătoare ne oferă ceva orginal, care le conferă un caracter unic? Sau este filmul doar un amestec de alte forme artistice, care le foloseşte valorile? In cele din urmă, mi-am dat seama că filmul are într-adevăr o calitate care nu mai poate fi regăsită la nici o altă formă artistică. Peliculele ne pot arăta în prim plan o figură umană, în carne şi oase: această capacitate este sursa energiei lor speciale. Filmul ne poate arăta cum ia naştere o emoţie, sau un gând, felul în care acestea se schimbă – şi toate se oglindesc în expresia umană. Poţi să te mărgineşti în a arăta schimbările suferite de o fizionomie umană: cum iubirea se transformă în gelozie, cum un gând deabia conceput se oglindeşte în privire. Doar filmele pot arăta superbele transformări prin care trece viaţa, modificările constante ale expresiei umane în cele mai intime momente, în momentul în care totul o ia de la început.
O figură care arată schimbările emoţionale, şi care comunică cu o altă figură, conexiunea dintre ele şi mediul înconjurător, şi societatea, şi lumea – acesta este filmul. Toate celelate pot fi descrise în cuvinte, pot fi pictate, dansate sau cântate - dar secretele feţei arătate în prim-planuri pline de intimitate pot fi arătate doar pe micile sau marile ecrane. Si dacă aceste idei sunt adevărate, asta înseamnă că energia filmului este produsă de figura care apare pe ecran. Si dacă aceasta afirmaţie este adevărată la rândul ei, înseamnă că istoria cinematografiei este istoria figurilor umane, a expresiilor acestora. Si dacă acceptăm această idee, înţelegem că energia şi puterea unui film artistic este oferită de faţa unui actor sau a unei actriţe, şi de faţa partenerului său/ei. Actorul este cineva cu care publicul se poate identifica, cineva care întruneşte dorinţele secrete, emoţiile spectatorilor, cineva care, prin el însuşi, stabileşte o legătură între public şi conceptul regizorului, al scenaristului. Puterea carismatică a actorului sau a actriţei este cea care atrage publicul şi conferă credibilitate adevărului narat în poveste.
De aceea cred că soarta unui film este decisă de distribuţie. Cine va reprezenta suferinţele şi bucuriile publicului, lupta sa cu sine şi cu cei din jur? Vom putea vedea şi înţelege emoţiile protagonistului în chiar momentul în care acestea se produc, ca şi schimbările prin care vor trece? Vom vedea faţa ei sau a lui în prim plan în momente decisive, astfel încât să ne putem identifica cu el sau ea şi înţelege ceea ce actorul exprimă? Deoarece un prim–plan care arată cum se naşte o emoţie sau cum se schimbă un gând, chiar în faţa ochilor noştri, este la fel de valoros ca un diamant.
In filmul Being Julia, ca în toate celelate filme ale mele, prim-planurile au fost cele care ne-au atras cel mai mult atenţia: am vrut să ne concentrăm pe feţele actorilor. In această poveste, în care toţi vor să fie la nivelul aşteptărilor celorlalţi, şi în care se adoptă un anumit tip de comportament, mai degrabă formal, am încercat să găsim un mod de a vedea dincolo de "măşti".
Povestea se desfăşoară printre măşti imaginare şi oglinzi din viaţa reală. Măştile sunt acolo pentru eventualele revelaţii, iar oglinzile ne servesc pentru a ne confrunta cu noi înşine. Si aceasta este o luptă. Lupta are loc în noi înşine. Iar câmpul de bătaie este figura fiecărui actor.
O combinaţie fascinantă de comedie răutăcioasă şi dramă inteligentă, Being Julia spune povestea unei mari actriţe care se află într-un moment de răscruce al existenţei sale, şi care trebuie să-şi conştientizeze rolul, atât pe scenă cât şi în afara acesteia. In Londra anilor `40, frumoasa şi seducătoarea Julia Lambert (Annette Bening) se află în culmea frumuseţii fizice şi a succesului profesional. Dar cariera sa dramatică plină de împliniri şi căsnicia cu arătosul impresar Michael Gosselyn (Jeremy Irons) au devenit terne şi plictisitoare. Işi doreşte noutate, emoţii, scântei. Intră în scenă Tom Fennell (Shaun Evans), un tânăr care pretinde că este cel mai mare admirator al Juliei. Atrasă irezistbil de pasiunea băiatului, ea hotărăşte că dragostea este cel mai bun antidot pentru criza vârstei de mijloc, şi se aruncă într-o legătură plină de neprevăzut. Viaţa ei devine atrăgătoare şi imprevizibilă, până când amantul Juliei încearcă să o transforme într-o sursă de venit. Adunându-şi forţele redutabile, Julia pune la cale o răzbunare strălucită, care o aduce exact acolo unde-i este locul, în mijlocul scenei şi în lumina reflectoarelor.
Istvan Szabo, care în afară de Mephisto a mai regizat Sunshine, Meeting Venus şi Colonel Redl, vede Being Julia ca fiind o poveste universală – cu teme profund umane – şi stabileşte o legătură între acest film şi celelalte proiecte ale sale. "Chiar dacă nu există nici o intrigă politică, nici un complot, nici o represiune istorică", observă el, "subiectul este asemănător celor din alte filme ale mele. Este despre oameni care-şi dau seama că au nevoie de o mască deoarece societatea şi întreaga lume le impune acest lucru. Li se cere să joace un rol, unul de care poate că nu sunt mulţumiţi tot timpul, la care nu mai pot renunţa aşa uşor. De fapt, din anumite puncte de vedere, povestea Juliei Lambert seamănă cu cea din Mephisto."
Inrudit cu Mephisto, dar folosind note distincte, Being Julia este un film amuzant, cu accente satirice pe alocuri, chiar şi atunci când oferă o viziune extrem de emotivă, de introspectivă asupra maturizării amare a unei femei care se apropie de vârsta de mijloc. Atunci când Lantos l-a abordat pe Szabo cu scenariul său, a sperat că regizorul va aprecia şansa de a lucra la un proiect mai facil. "Istvan a lucrat întodeauna la filme care au tratat subiecte istorice – războaie, revoluţii, comunismul, nazismul, fascismul – aşa că m-am gândit că ar fi timupl să ia o pauză", spune Lantos. "I-am arătat că a purtat pe umerii săi povara istoriei Europei Centrale timp îndelungat, şi că şi-a câştigat dreptul de a se distra puţin".
Cineaştii ştiau că distribuirea unei actriţe în rolul principal va fi de o importanţă crucială în realizarea filmului. Julia Lambet este, bineînţeles, sufletul peliculei. Atrăgătoare, inteligentă, versată, strălucitoare şi posedând o combinaţie unică între putere şi vulnerabilitate, ea atrage lumina reflectoarelor încă din primul moment în care păşeşte pe scenă, şi menţine atenţia publicului trează până ce-şi rosteşte ultima replică. "Am avut obişnuitele discuţii despre distribuţie încă din timp ce lucram la scenariu – cine va juca acest rol extrem de complex şi de savuros?", îşi amintebte Lantos. Atât el, cât şi Szabo, au ajuns la concluzia că Annette Bening, nominalizată la Premiile Academiei pentru rolul său îndrăzneţ din American Beauty, era alegerea perfectă.
Rolul Juliei este unul plin de provocări, deoarece scenariul accentuează importanţa talentului comic, dar şi dramatic: una dintre scene poate fi amuzantă, sarcastică, în timp ce următoarea este foarte serioasă, plină de revelaţii. Bening aduce o notă de luminozitate acestui rol, intrepretând personajul cu eleganţă, artă, inteligenţă şi deosebit de mult umor. Faptul că Julia se teme să nu-şi piardă farmecul ascunde o ironie, deoarece inspirata interpretare a lui Bening, perfect stăpânită în fiecare scenă, o face irezistibilă. Iar Bening se simte ca acasă în lumea dramaturgiei londoneze din anii `30. Nu se mulţumeşte să poarte costumele, de fapt se transpune în ele.
Bening a recunoscut de la început personajul şi a înţeles psihologia din spatele situaţiei acestuia. "Cred că este o poveste despre o femeie ca toate celelalte femei, care a ajuns la un moment în viaţă în care trebuie să-şi re-evalueze poziţia, să se regăsească pe sine – şi toate aceste lucruri transpar în munca ei, în relaţiile cu cei din jur", observă Bening. Ea recunoaşte meritele regizorului Istvan Szabo, care i-a făcut pe actori să se simtă creativi, dar care în acelaşi timp a ştiut să-i menţină pe calea cea bună. "Istvan este extrem de drăguţ, şi ţine mult la actori", explică ea. "In cinematografia modernă, majoritatea regizorilor stau într-o altă cameră cu monitoarele lor, şi văd ceea ce vede şi camera, aşa că actorii sunt lăsaţi de capul lor. Dar Istvan stă lângă tine, alături de cameră, ceea ce te face să te simţi legată de el."
Jeremy Irons, care îl intepretează pe Michael, soţul Juliei, nu precupeţeşte nici el complimentele la adresa lui Szabo. Ca şi Bening, el apreciază dorinţa regizorului de a colabora cu actorii. "Te simţi tot timpul în largul tău pe platou, şi este grozav să poţi lucra aşa deoarece îţi permite să fii relaxat ca actor, să te laşi în voia imaginaţiei. Poţi să-i sugerezi ceva iar el va spune: da, e o idee foarte bună, hai să încercăm". Iar mie îmi place cel mai mult să lucrez aşa."
Irons crede că publicul este fascinat de viaţa interioară a actorilor, şi că-i face plăcere să vadă poveşti care se desfăşoară într-un alt spaţiu temporal. "Anii treizeci sunt deja istorie, oamenii trăiau cu totul altfel în acele vremuri", spune el. "Viaţa modernă este văzută prin contrast. Si, bineînţeles, totul este foarte elegant şi frumos, şi nu-i nimic rău în a te uita la filme frumoase atâta timp cât acţiunea lor este cu adevărat interesantă".
Dată fiind distribuţia sa de excepţie, scenariul elocvent şi regia plină de imaginaţie, Being Julia este o producţie excepţională, dar valorile producătorilor acestei pelicule sunt şi ele demne de remarcat. Splendid filmat de Lajos Koltai, pelicula marchează cea de-a douăsprezecea colaborare a lui Szabo cu celebrul cineast care a obţinut Premiul Cinematografiei Europene pentru Sunshine şi a fost nominalizat la Premiile Academiei pentru Malena. Anii `30 au fost aduşi la viaţă de designerul Luciana Arrighi, câştigătoare a unui Premiu al Academiei pentru Howards End (a mai fost nominalizată pentru The remains of the day şi Anna and the king). "Am lucrat de multe ori cu această perioadă. Anii `30 sunt epoca mea preferată, atât din punct de vedere arhitectural cât şi artistic", spune ea. Arrighi s-a confruntat cu o provocare interesantă în Being Julia: a trebuit să creeze atmosfera luxoasă şi atrăgătoare a lumii teatrului, dar în acelaşi timp a trebuit să sugereze realitatea unei Anglii care trăia sub ameninţarea războiului. "A trebuit să creăm o lume a anilor `30 care pare iluzorie, genul de univers fantastic care să-i atragă pe oamenii obişnuiţi, care vor să-şi uite viaţa monotonă şi plină de greutăţi cu ajutorul Juliei şi a prietenilor acesteia", explică ea. "Dar de regulă am folosit ziare pe care le împrăştiam prin platou pentru a arăta ce se întâmpla în lumea reală în acele vremuri."
Simbolismul joacă şi el un rol important în imaginea filmului. Atunci când vorbeşte despre poveste, Ronald Harwood subliniază faptul că Julia este în permanenţă înconjurată de oglinzi deoarece este foarte preocupată de aspectul ei fizic, şi vrea mereu să vadă dacă mai este frumoasă şi atrăgătoare. "Dormitorul Juliei, bazat pe schiţele lui Syrie Maugham, soţia lui W. Somerset Maugham şi celebru decorator de interioare din anii `30, a fost un coşmar pentru orice Production Designer", îşi aminteşte Arrighi. "Erau 60 de oglinzi în acea cameră! Este un caz extrem, dar sunt oglinzi pretutindeni pentru a accentua preocuparea Juliei pentru imaginea sa, care tinde să devină obsesivă. Si de fiecare dată când trece pe lângă o oglindă, se uită la imaginea reflectată."
O mare parte din Being Julia a fost filmat în Ungaria, unde echipa de producţie a căutat locaţii opulente, în care să existe elemente precum lambriuri de lemn, şeminee impozante şi ferestre mari, camere spaţioase şi candelabre bogat ornamentate. Acest stil este tipic atât pentru Londra cât şi pentru Budapesta. Clădiri precum Hotelul Astoria sau Moulin Rouge s-au dovedit a fi fundaluri impresionante pentru decorurile lui Arrighi. Au existat însă elemente care au trebuit importate din Anglia pentru a certifica simţul estetic britanic. "Mă refer la clanţele de la uşi, întrerupătoarele, cuţitele, furculiţele – lucrurile pe care le folosim în viaţa de zi cu zi, detalii aparent nesemnificative, dar care sar în ochi şi în cele din urmă contează foarte mult", observă Arrighi. Spre exemplu, cearceafurile de la patul Juliei au trebuit să fie cumpărate din Anglia deoarece în Ungaria nu există aşternuturi de acest gen.
Being Julia celebrează maturizarea unei femei deosebite, actriţa dovedind că este inteligentă, capabilă şi rezistentă. De-a lungul călătoriei sale, povestea ei abundă în comedie şi dramă. Adusă la viaţă cu sensiblitate şi inteligenţă de către Istvan Szabo, Being Julia este o explorare pertinentă a naturii umane şi a artei de a interpreta un rol, parte fundamentală a relaţiilor interumane.