Din acest motiv nu mai avem cuvinte pentru a răsplăti performanţele artistice adevărate, de aceea ceea ce auzim de bine sau de rău pare tocit urechilor noastre prea tăbăcite de avalanşa de cuvinte şi de aceea ne păcălim deseori cu spectacole de teatru, concerte, cărţi sau filme care sînt înconjurate de laude (cvasi-)unanime, dar la finalul cărora ridicăm din umeri şi bătem din palme doar pentru că aşa se face.
Aşa că nu ştiu ce cuvinte să folosesc pentru a vă spune despre D'ale noastre, un spectacol de teatru-dans în viziunea lui Gigi Căciuleanu, ce se joacă la Sala Mare a Teatrului Naţional Bucureşti.
Acum aproape 15 ani am văzut o versiune a Scaunelor lui Eugen Ionescu făcută de Maurice Béjart. Cred şi acum că apropierea prin dans pe care o propunea Béjart e una din cele mai valabile forme de apropiere de acest text al lui Eugen Ionescu. După ce am văzut D'ale noastre (de cîteva ori chiar, pentru că mi-a plăcut mult şi l-am degustat pe îndelete), cred că acest spectacol e una din cele mai valabile propuneri de descoperire a umorului lui Caragiale cu un ochi nou, proaspăt, lipsit de încrîncenare, răutate, ironie superioară.
E în acest spectacol multă candoare şi nenumărat de multe momente care îţi ridică inima, care te fac să te simţi pur şi simplu bine. Muzica e minunată, de multe ori recognoscibilă pentru că frînturile alese sînt dintre cele foarte cunoscute, iar performanţa trupurilor actorilor-dansatori e uluitoare. Lari Giorgescu, în discursul lui Caţavencu, e de ţinut minte, dar la fel e şi în nebunia-durerea lui Ion, din Năpasta. Aşa cum sînt şi Cetăţeanul Turmentat, Conul Leonida, Veta şi Chiriac şi o mulţime de alte personaje din Caragiale, prin personalităţile cărora trec, fulgurant şi esenţial, actorii dirijaţi de Gigi Căciuleanu, marele maestru care face posibilă toată această minunăţie.
Mergeţi la D'ale noastre cu urgenţa pe care o aveţi cînd în oraş e un eveniment unic, ce nu se repetă. Nu se ştie cît se va juca, căci publicul obişnuit al Naţionalului nu l-a descoperit încă, şi ar fi păcat să nu îl vedeţi. Mergeţi şi luaţi bilete (costă 20;40;50;60 lei, e destul de scump poate, dar merită fiecare bănuţ) şi vedeţi-l. O să vă bucure, o să ieşiţi din sală cu ochii plini de frumos şi cu mult zîmbet, pe dinafară şi pe dinăuntru. Şi cred că o să scormoniţi prin vocabular după nişte cuvinte mai puţin folosite ca să puteţi vorbi despre el prietenilor.