Toate acele relaţii între femei sunt prea simple, m-am gândit eu, amintindu-mi imediat splendida galerie de femei fictive. [...] Şi am încercat să-mi amintesc unde am întâlnit în cărţile citite două femei reprezentate ca prietene. [...] Din când în când sunt mamă şi fiică, dar aproape fără excepţie ele sunt arătate în relaţia lor cu bărbaţii. Este greu de crezut că toate marile femei din ficţiune, până în zilele lui Jane Austen, nu doar că sunt văzute de celălalt sex, dar văzute strict în relaţie cu celălalt sex. Şi mică parte din viaţa unei femei este aceasta.1
Astfel Woolf a identificat un defect a literaturii care se va regăsi şi în arta filmului, şi anume că într-o lume în care 51% din populaţie este feminină, imaginea automată a unui protagonist este cea a unui bărbat (alb şi heterosexual), o imagine propagată de la Epopeea lui Ghilgameş încoace. De fapt Institutul Geena Davis despre Sex în Media (Geena Davis Institute on Gender in Media) a făcut statistici care arată că în ultimii 60 de ani procentajul rolurilor cu replici pentru femei din filme este în jur de 30%2.
După cum menţionează şi Jennifer Kessler, o fostă studentă a şcolii de film de la UCLA, în articolul ei De ce şcolile de film ne învaţă să nu avem femei ca protagonişti producătorii de film menţin gândirea că publicul plătitor nu vrea să vadă filme despre femei3. Că un film cu un protagonist bărbat este un film pur şi simplu, pe când unul cu un protagonist femeie este un film despre femei, adică un fel de film de nişă pe care doar un public restrâns l-ar putea aprecia. Şi chiar şi atunci când personajele principale sunt femei, interesul lor se învârte adesea în jurul bărbaţilor şi al relaţiilor cu aceştia (vezi: Sex and the City).
Din aceste motive, în 1985, scriitoare feministă Alison Bechdel a publicat un simplu test de evaluare a reprezentării femeilor dintr-un film. Pentru a trece testul un film trebuie să răspundă cu "da" la următoarele trei întrebări:
1. Există mai mult de o femeie cu nume în film?
2. Femeile acestea vorbesc la vreun moment dat între ele?
3. Subiectul conversaţiei lor este altul decât "bărbaţi"?
2. Femeile acestea vorbesc la vreun moment dat între ele?
3. Subiectul conversaţiei lor este altul decât "bărbaţi"?
Deşi are defectele sale - căci un film poate foarte bine să fie în esenţă feminist fără să treacă testul - este totuşi o metodă bună de a observa subreprezentarea femeilor ca personaje independente şi bine dezvoltate, considerând numărul relativ mic al filmelor cu răspuns pozitiv la cele trei întrebări (site-ul Bechdel Movie Test List, care se ocupă cu compunerea unei liste exhaustive pe acest subiect, listează 1876 de astfel de filme) 4.
Este foarte important să menţionez aici că toate datele prezentate în introducerea de mai sus se referă strict la industria cinematografică americană, dar am găsit necesară această prezentare deoarece, în primul rând, există o sursă de date şi studii mult mai bogată pentru acel cinema şi, în al doilea rând, aceste cunoştinţe îmi vor permite o creionare mai dezvoltată a relaţiilor de sex şi a aspectului feminist din cinematografia română, mai precis din Noul Val Românesc, prin contrast şi asemănare cu sistemul american.
Filmele româneşti din ultimii ani, ca şi multe alte filme "art house" europene evită încadratura în genuri cinematografice tipice hollywoodiene şi astfel se eliberează de restricţiile formulelor aproape matematice prezente în scrierea scenariului şi a calculării succesului financiar bazat pe un public general. Astfel regizorul / scenaristul nu trebuie să se delimiteze la a crea un produs pentru un public demografic ţintă.
În primul rând, dacă e să neglijăm timpul petrecut pe ecran sau numărul de roluri principale pe care le ocupă femeile, o caracteristică ce se poate observa este respingerea imaginii femeii ca ideal sau ca funcţie proppiană de răsplată a eroului. Filmele Noului Val nu funcţionează pe acest sistem narativ, călătoriile protagoniştilor fiind interiorizate şi mai complexe emoţional. Iar ca rezultat al realismului prezent în curent se observă eliminarea arhetipurilor de personaje şi a clişeelor. Desigur, relaţiile între cele două sexe sunt prezente, dar într-un mod care reflectă mai puternic viaţa reală, iar structura sentimentală şi de gândire a bărbaţilor şi a femeilor din filme este mult mai apropiată decât în filmele hollywoodiene sau a celor autohtone care imită filmele de gen (vezi: Minte-mă frumos). Relaţiile sunt mult mai complexe, cuplurile înfruntă împreună probleme şi dinamica dintre cei doi este una bazată în general pe egalitate (ex: Niki Ardelean, colonel în rezervă, Morgen). O atitudine mult mai progresivă decât în multe filme americane, şi asta într-o societate puternic patriarhală, în care tradiţiile şi rolurile casnice tradiţionale încă sunt importante şi valurile feministe extremiste încă nu şi-au făcut puternic notată prezenţa. De asemenea, filmele tind să aibă dese momente în care mai multe personaje, principale dar şi secundare, au discuţii pe diverse teme mai mult sau mai puţin triviale ("discuţiile de masă"), astfel incidenţa filmelor ce trec testul Bechdel are procentaj destul de ridicat.
Mai departe observăm o de-eroticizare a femeilor. Un lucru care nu lipseşte din Noul Val este nuditatea, aceasta apărând explicit şi bont în mai multe filme (Niki Ardelean..., 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, Boogie, Marţi, după Crăciun, După dealuri fiind unele exemple), iar dacă în mod tradiţional astfel de scene, mai ales cele care includ femei, sunt eroticizate sau chiar fetişiste, aici ele se prezintă complet banale chiar şi atunci când includ chiar scene de sex. Dacă până acum nuditatea unei femei funcţiona pentru a indica ori o Femme Fatale / o boemă debordând de sexualitate sau o depravată care urmează să ispitească eroul, iar nuditatea masculină era percepută mai puţin sexual, ea nefiind "frumoasă" ca cea feminină, în aceste filme se produce o de-estetizare a corpului feminin punând astfel cele două sexe din nou pe plan egal. Da, şi femeile se dezbracă şi fac sex şi nu e nimic special sau erotic în asta, este doar viaţa de zi cu zi.
Dar dacă personajele feminine sunt la egalitate cu cele masculine ca structură, ele nefiind nişte simple extensii ale acestora, rămâne de văzut dacă acest lucru este valabil şi la importanţa lor scenaristică. Mai precis: câte femei sunt personaje principale sau au cel puţin au roluri importante în filme?
Este greu de ignorat faptul că scena filmului românesc este ocupată aproape exclusiv de regizori bărbaţi, aceştia funcţionând adesea şi ca proprii lor scenarişti. Aşadar nu este greu de înţeles că majoritatea protagoniştilor români sunt de sex masculin. Dar chiar şi dacă povestea este cea a unui bărbat, acesta este adesea influenţat de femeile din viaţa sa. În Din dragoste cu cele mai bune intenţii toate acţiunile eroului se învârt în jurul mamei sale, şi deşi aceasta are în mare parte un rol pasiv, ea este cea care induce un moment catartic când îi evidenţiază fiului său că toate intenţiile sale bune încăpăţânate au fost poate mai dăunătoare decât folositoare.
În recentul O lună în Thailanda personajul principal este prins în căutarea unui ideal feminin, părăsindu-şi actuala iubită pentru a se reîmpăca cu fosta. Prima însă nu este demonizată, cum s-ar întâmpla dacă poveste ar fi fost tratată ca rom-com, pentru a justifica acţiunile protagonistului. Ambele femei sunt complet umanizate în mod realist şi scrise cu un fundal complex, ele definind mai degrabă eroul decât să fie ele definite de acesta. Acelaşi lucru îl regăsim în Marţi, după Crăciun în care acţiunile adultere ale protagonistului nu sunt scuzate nici de o viaţa casnică neplăcută, nici de o relaţie de iubire ca de basm cu amanta. Este prins între două femei frumoase, inteligente şi puternice, dificultatea alegerii făcându-i o caracterizare mai complexă.
Un bun exemplu de personaj feminin puternic îl găsim în Moartea domnului Lăzărescu, film care în ciuda titlului se axează mai mult pe acţiunile personajului Luminiţei Gheorghiu decât pe cele pasive ale muribundului Lăzărescu. De altfel aici găsim o suită de personaje feminine independente sub forma unor asistente şi doctori.
Exemplul care nu poate fi ignorat într-un discurs pe această temă este desigur Cristian Mungiu şi ale sale filme 4 luni 3 săptămâni şi 2 zile şi După dealuri. Filme în care nu doar că personajele principale sunt femei, dar personajele masculine sunt ori neglijabile, iubitul din 4 luni... sau fratele din După dealuri, ori au roluri antagonistice, atât cât acest concept poate fi aplicat în astfel de filme, mai exact ginecologul şi preotul. De notat este însă că în ambele filme rolurile principale sunt ocupate de două fete, şi deşi poveştile tind în ambele cazuri să o evidenţieze pe una din ele, este deschisă dezbaterii necesitatea unei astfel de dualităţi, care se regăseşte şi în Legături bolnăvicioase a lui Tudor Giurgiu. Se consideră oare că o femeie de una singură nu ar fi putut duce firul narativ? Otilia al Anamariei Marinca este cea mai apropiată de a fi un protagonist solitar, dar totuşi prin cele mai copleşitoare momente ale filmului ea este alături de Găbiţa.
În concluzie putem spune că poziţia femeilor în filmele Noului Val Românesc este mai egalitară şi mai dezvoltată decât în filmele de studio americane discutate la început, chiar şi atunci când acestea ocupă roluri secundare, curentul oferindu-ne un şir de personaje feminine independente şi rotunde care nu sunt doar funcţii în "călătoria" unui erou bărbat. Cu toate acestea, aşteptăm încă un film românesc de succes care să spună povestea unei singure femei.
Resurse
1. Woolf, Virginia: A Room of One's Own, 1929, The University of Adelaide Library.
2. Kesler, Jennifer: Why film schools teach screenwriters not to pass the Bechdel Test, Iunie 2008 [http://thehathorlegacy.com/why-film-schools-teach-screenwriters-not-to-pass-the-bechdel-test/]
3. Geena Davis Inst.: [http://www.seejane.org/research/]
4. Bechdel Test Movie List: [http://bechdeltest.com/]