O duminică plină de SEXagenare - Berlin, 2013

Ce plină de subînţelesuri poate fi o limbă romanică! În sexagenar există sex şi aşa a fost şi cu filmele de duminică, 10 februarie 2013, la Berlinală, unul mai ortodox (ba chiar catolic) decât altul!

A început cu Gloria povestea unei femei la 60 de ani, vârstă la care, după opinia realizatorului şi nu numai, începe un nou capitol al existenţei, (chiar dacă strălucita Paulina Garcia, o Meryl Streep sud-americană, cum a complimentat-o breasla cronicarilor, n-are decât 52 şi arăta de vreo 40 de ani la Conferinţa de presă). Gloria încă îşi mai caută un rost, la 12 ani de la divorţ, locuind singură, cu un vecin crizat deasupra şi o mâţă imposibilă chiar şi pentru iubitorii de feline, cu doi copii care deşi ţin la ea o ignoră şi nici măcar nu-şi dau seama, cu seri la petreceri sinistre şi atât de triste pentru celibatari şi cu apariţia unui bărbat, teoretic de un leat (în realitate Sergio Hernández are 68 de ani, a jucat şi în recent nominalizatul la Oscaruri No şi a ţinut să precizeze că, deşi scenele de amor par îndrăzneţe, iubirea e mai intensă odată cu trecerea timpului). Dragostea dintre cei doi e însoţită de clipe lungi explicite, destul de stânjenitoare, dar şi de multe secvenţe tandre sau pline de umor. Un subiect universal valabil pe care regizorul chilian, Sebastián Lelio, l-a simţit aproape datorită propriei sale mame. Nici nu şi-a dat seama că protagonista era mereu filmată clar şi restul flu, şi asta nu neapărat ca o aluzie la glaucomul personajului, ci dintr-o coincidenţă, de care n-a fost conştient, până nu i s-a atras atenţia. Aplauzele au fost până acum cele mai furtunoase şi concurenţa e mare pentru draga noastră Luminiţa Gheorghiu, care e tot o mamă, care are multe în comun cu Gloria, inclusiv ca substantiv comun.

A urmat La réligieuse / Călugăriţa lui Denis Diderot, scris la 1765 şi ecranizat în variantă franco-belgiană în 2013, cu final neaşteptat, regizorul Guillaume Nicloux, susţinând că autorul a lăsat deschis deznodământul şi că fiica lui, adolescentă a secolului XXI, s-a arătat fascinată de textul original, pe care Isabelle Huppert, mărturiseşte că abia acum l-a citit! Ai zice că Mungiu a creat un trend cu mănăstirile! Deja două în selecţia 2013 la Festivalul de la Berlin: polonezul În numele lui... cu tendinţe homosexuale, inclusiv în scena stil Tarzan în lan (rima e întâmplătoare) şi apoi mai sus amintitul clasic filozofic atât de atemporal, cu momente de seducţie exclusiv feminină. Protagonistă: mereu şocanta Huppert (precis n-aţi uitat-o în Pianista lui Haneke), iar ispitită: tânăra, minora chiar, Pauline Etienne, supusă până atunci la tot felul de pedepse, demne nu de un lăcaş al Domnului, ci de unul al torturilor celor mai abominabile, bănuită a fi posedată, doar pentru că refuză să se călugărească... (Documentarul nostru Păcătoasa Teodora ar putea fi pus ca bonus, pentru o mai bună înţelegere a fenomenului, privit din ambele unghiuri). Biata Suzanne are o relaţie atât de castă cu bărbaţii, pe care îi ascultă dacă vorbesc bine şi îi priveşte cu admiraţie dacă sunt frumoşi, dar vrea totuşi să-şi trăiască viaţa şi nu în universul monahal!

Ultimul din serie a fost Vic et Flo ont vu un ours / Vic şi Flo au văzut un urs, realizat de canadianul Denis Côté, despre un cuplu pătimaş de foste puşcăriaşe, una mai coaptă, Pierrette Robitaille, şi una mai tinerică, dar cam trecută, Romane Bohringer (de neuitat în Les nuits fauves al regretatului Cyril Collard), pe care le aşteaptă un destin de groază, adesea confuz şi absurd, care îţi îngheaţă sângele în vine şi iar dăm de nişte de capcane de urşi, ca în nemţescul cu titlu englezesc: Gold. Nici aici nu cred să fie racord cu vreun premiu!

(Prezenţa la Berlinală este sponsorizată şi în acest an de berea Silva)