Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Premiile Oscar 2013

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

God bless America! - Oscar 2013


martie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cea de-a 85-a ediţie a Oscarurilor a fost o reverenţă (încă una!) în faţa glorioasei istorii a Americii, o glorificare a instituţiilor americane precum CIA (Argo şi Zero Dark Thirty) sau Preşedintele şi Congresul (Lincoln) şi totodată a Hollywood-ului care îşi aduce sie însuşi un elogiu portretizându-se ca entitate cu o contribuţie enormă în criza ostaticilor din Iran, mai precis în operaţiunea Argo ficţionalizată în filmul cu acelaşi nume al lui Ben Affleck, de altfel, câştigătorul premiului pentru cel mai bun film.

Argo nu este deloc o alegere surprinzătoare a Academiei Americane de Film cunoscută pentru deciziile care favorizează abordări formale cumva clasiciste, temperate în discurs şi mai ales puternic influenţate de politica şi instituţiile americane.

Astfel, după scandalul iscat în jurul lui Zero Dark Thirty, care a devenit rapid dintr-un favorit al Oscarurilor din 2013, un fel de oaie neagră incomodă politic şi public (dacă luăm în considerare box office-ul american din 2012 în care Zero Dark Thirty se plasează sub Argo, Lincoln şi Django Unchained), Argo - îmbrăţişat de CIA, spre deosebire de aspru criticatul Z.D.T. - s-a impus cu uşurinţă drept cel mai bun film în faţa Lincoln-ului lui Steven Spielberg care se remarcă doar prin prestaţia lui Daniel Day Lewis, recompensată de altfel cu Oscarul pentru Cel mai bun actor în principal - prestaţie la care contribuie evident regia lui Spielberg care construieşte mai ales din lumină un Lincoln mitic şi totodată profund umanizat, venit din negura timpului să reamintească unei naţiuni guvernată politically correct de un prim preşedinte negru de fundamentele acestor politici şi anume votarea celui de-al XIII-lea amendament şi eliberarea negrilor.

Argo în schimb, nu aduce în prim plan doar o poveste bazată pe fapte reale sau o figură istorică convenabilă situaţiei politice actuale, aduce un erou în sensul cel mai clasic hollywoodian, un agent CIA care la fel ca şi eroina lui Kathryn Bigelow îşi îndeplineşte cu succes misiunea, ba mai şi contestă pe ici pe colo administraţia cum bine îi stă reprezentantului unui popor a cărei valoare de căpătâi este individualismul (Tony Mendez duce misiunea până la capăt în ciuda ordinului de contramandare, Maya nu abandonează pista pe care o găsise şi nu ezită să le-o arunce în faţă oficialităţilor spre final 'I'm the motherfucker who found this place, sir!'). Spre deosebire de eroina lui Bigelow însă, Tony Mendez este umanizat: are o soţie, un fiu, are legături cu alţi oameni şi dezvoltă sentimente faţă de aceştia.

Odată empatia creată se adaugă un înveliş politic / propagandistic dozat în aşa fel încât mesajul să fie clar fără a crea mari controverse sau a deranja în vreun moment instituţiile sau publicul. Iranieni nu sunt chiar o şleahtă de nebuni (au motivele lor după cum aflăm din prologul filmului, presărat de altfel cu destule exagerări), dar revoluţia iraniană şi criza ostaticilor rămân un simplu context bine executat scenografic, un fundal pentru un thriller ca la carte cu suspans, bad guys, good guys şi neapărat happy end care pleacă de la un fapt real fără a fi în niciun moment o reconstituire sau un film cu valoare documentară, ci o ficţiune menită să flateze egoul spectatorului american.

Deşi o confecţionare a istoriei care balansează între real (de care se apropie documentaristic Zero Dark Thirty şi Lincoln) şi ficţiune pură (Django Unchained al lui Tarantino câştigător al premiului pentru cel mai bun scenariu original) cu scopul de a câştiga inima spectatorului, Argo este mai neinteresant decât Zero Dark Thirty şi mai puţin problematic ca film politic, dar poate preferabil, în ciuda viziunii edulcorate al lui Ben Affleck, pseudo-documentarismului aşa zis apolitic al lui Bigelow care a stârnit reacţii furibunde în rândul criticilor şi intelectualilor.

Atacat în primul rând pentru presupusa încercare de normalizare a torturii, filmul lui Bigelow se arată mai deranjat din cauza abordării pseudo-deocumentariste, lipsită de parti-pris dacă ne luăm după declaraţiile regizoarei şi scenaristului, care ascunde de fapt un mesaj cât se poate de politic, întrucât prezintă o versiune a poveştii pur americană. Filmul e construit în aşa fel încât să empatizezi cu personajul chiar dacă human interest-ul este aparent redus, iar dreptatea să fie până la urmă cea a invadatorului.

Acoliţii lui Bin Laden sunt deţinuţi, punct. Îi vedem torturaţi, dezumanizaţi până mărturisesc, fără a se construi în vreun moment vreo formă de empatie (pe care filmul nu se sfiieşte să o construiască pentru eroină prin omorârea prietenei ei sau prin lacrimile de la final).

Deţinutul este inamicul şi asta se subliniază de fiecare dată când refuzul lor de a mărturisi duce la noi atentate şi noi victime, iar asta este întocmai atitudinea din politica externă a Statelor Unite ale Americii cel puţin în timpul războaielor din Afghanistan şi Iraq, de care filmul nu se interesează absolut deloc, întărind impresia că acţiunile agenţilor CIA şi a SUA sunt perfect justificabile, îndreptăţite fiind de sintagma homeland security şi un God bless America! care răzbate şi din Zero Dark Thirty, la fel cum răzbate şi din mai puţin contestatele Lincoln şi Argo.

În faţa acestor valori se pleacă Academia Americană încă o dată, transformând Z.D.T. în proscris, la fel cum a făcut-o şi CIA-ul prin comunicatele oficiale de presă, pentru că tratează mult prea polemic un eveniment încă viu în conştiinţa publicului şi pentru că aduce totodată în discuţie subiecte incomode pentru actuala administraţie (mai ales tortura), chiar dacă la bază mesajul său rămâne unul la fel de pro-american ca şi cel din Argo.



 Toate articolele despre Premiile Oscar 2013
 Toate articolele despre Argo
 Toate articolele despre Zero Dark Thirty


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Oana Ghera


Alte articole

 Politica Hollywoodului - Premiile Oscar, 2013, Mihai Fulger
 Hollywood vs. Istorie. Hollywood învinge - (O) cronică de Oscar, 2013, Andrei Şendrea
 A 85-a ediţie a Premiilor Academiei Americane de Film - Oscar, 2013, Ioana Moraru
 Din culisele Oscarurilor, cu cele mai bune pretenţii - Premiile Oscar, 2013, Doina Giurgiu
 Premiile Oscar 2013 - tigrul, negrul dezlănţuit şi agentul CIA, Sabina Balan
 Toate articolele despre Premiile Oscar 2013


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer