Filmul debutează cu o prezentare a fondului politic pe care a evoluat istoria reală şi pe care va fi ţesută şi povestea filmului actual. Affleck apelează aici la benzi desenate, o decizie ce aminteşte (omagial) de filmul Marjanei Satrapi, Persepolis. Argo coboară apoi spre o dramă hollywoodiană croită clasic, o dramă în care cresc eroi, dar din care transpare şi o critică lejeră la adresa politicii internaţionale a SUA (în vizor fiind democratizarea forţată a ţărilor din Orientul Mijlociu, prin metode care nu ţin cont de specificul zonei de imixtiune, de unde şi faptul că ajung să eşueze - în cazul de faţă, cel puţin), o critică necesară unei împărţiri oneste, în aparenţă măcar, a cantităţii de rău pe care o sădeşte fiecare parte beligerantă.
Din Argo nu lipseşte suspansul. Filmul oferă şi secvenţe memorabile, bine construite şi provocatoare din punct de vedere cinematografic. Într-un astfel de episod, cei şase diplomaţi care trebuie scoşi din Iran, împreună cu agentul CIA Tony Mendez, se îndreaptă spre bazarul din Teheran. Vor să prospecteze spaţiul repectiv în vederea filmării unei părţi dintr-un film science-fiction; în fapt, o diversiune gîndită de occidentali pentru a salva acest colectiv. În drumul lor, într-o dubiţă Volkswagen, cei şapte trebuie să trecă printre demonstranţi. Protestatarii bat în geamurile maşinii în care se află personaje crispate. Trecerea este filmată din interiorul maşinii. Chipurile din exterior şi bătăile demonstranţilor în geamuri creează impresia că mulţimea ar lovi un ecran de televizor - o imagine puternică a ceea ce înseamnă relaţia media-revoluţie şi o punere în acoladă inspirată a acestui film-despre-facerea-unui-film-prin-care-Hollywoodul-salvează-vieţi-reale. O altă latură deosebită a lui Argo este dată de prelucrarea digitală a imaginii, încît să fie obţinută o amprentă vizuală specifică epocii în care se derulează povestea de pe ecran.
Pînă la urmă, însă, Argo e un film din care răzbate litera legii (hollywoodiene): CIA arestează prim planul realităţii de pe ecran, ea fiind coordonatoarea misiunii de salvare, nu guvernul canadian. Mendez (interpretat de Affleck) e bravul erou american care îşi îndeplineşte datoria faţă de ţară (asumîndu-şi riscuri capitale) şi, drept răsplată, e reprimit în casă de soţia sa. Iar iranienii ies din film mai degrabă păpuşi Muppets (elocventă în acest sens fiind secvenţa în care, ironic, în clipa în care el şi ai săi primesc acceptul de a se îmbarca în avionul spre libertate, Mendez le spune militarilor iranieni că pot păstra planşele pe care e decupajul filmului ce ar fi dorit să îl realizeze în Iran). Pe lîngă acest peisaj peiorativ pe fondul căruia e părăsit Iranul, e deranjantă şi repetiţia salutului sfidător la adresa celor din Orient, salut prin care Mendez şi cei de la bază se încurajează: Argo fuck yourself! Eliminarea silabei ar din cuvîndul argo oferă sensul precis al salutului celor din CIA.
Dintre proiectele prezente pe covorul roşu al galei Oscar 2013, Zero Dark Thirty şi Lincoln sînt filme care se completează reciproc. Primul vorbeşte despre deznodămîntul luptei împotriva terorismului - uciderea lui bin Laden (realizarea internaţională cea mai însemnată a regimului Obama), al doilea e o parabolă prin care Spielberg creează o punte istorică între Amendamentul XIII al Constituţiei Americane şi prezentul în care istoria respectivă s-a împlinit. Primul film reţine momentul istoric (într-o desfăşurare de forţe şi într-o intensitate emoţională - mă refer la ultima oră din Zero Dark Thirty - la care mare parte din jocurile video de acţiune doar visează), al doilea cheamă la o depăşire a lui, îl invită pe Obama să se ridice la nivelul misiunii pe care şi-a asumat-o politic, aceea de a redesena societatea americană în favoarea celor mulţi.
În acest sens, al împlinirii pentru cei mulţi, e de înţeles faptul că Oscarul pentru Cel mai bun film a plecat spre Argo. Pelicula se încheie cu o secvenţă în care Mendez e îmbrăţişat de soţie în pragul casei, în timp ce, în plan secund, steagul american flutură, binecuvîntînd îmbrăţişarea familială. Pînă să reuşească politicile naţionale şi internaţionale, căldura căminului e mai importantă, e mai aproape. Chiar şi pentru Casa Albă, locul din care a fost anunţat acest premiu de către Michelle Obama.