Filmul documentar Pevnost / The Fortress, realizat de Klára Tasovská şi Lukáš Kokeš, se concentrează asupra câtorva personaje blocate în acest teritoriu, aflat într-un decalaj politic faţă de restul Europei, într-o regiune separatistă şi într-un impas politic bizar. Personajele sunt surprinse între capitalismul Uniunii Europene învecinate şi istoria sovietică a Rusiei, între decenţă şi crimă, între speranţă şi teamă. Acest teritoriu, situat între Moldova şi Ucraina, a fost surprins - de camera celor doi realizatori - în perioada alegerilor electorale prezidenţiale. Filmul a fost realizat cu procedee ce ţin de reportajul politic în zone dificile (filmări din tren sau cu camera ascunsă), căci autorităţile nu au permis realizarea sa. Realizatorii cehi au păstrat amprenta şcolii de cinema a anilor \'60, fără de care cineaştii de azi nu ar fi fost "conştiinţele" care sunt. Klára Tasovská şi Lukáš Kokeš au făcut o selecţie riguroasă a materialelor filmate şi le-au articulat într-un film lipsit de ostentaţie.
Încă de la titlul-metaforă (de altfel destul de des uzitat în zona documentarelor), spectatorii află că este vorba despre o regiune în care regulile sunt stricte. Această ultimă "redută" a comunismului sovietic este prezentată de realizatori ca un teren de joc cu reguli clare, dar care nu poate fi părăsit. Dovedind un acut simţ al realităţii şi o nevoie de ancorare în concret, realizatorii cehi au oferit "o felie" de viaţă transnistreană, făcând spectatorii părtaşi la alegerile prezidenţiale. "Mulţi doresc schimbarea" anunţă o voce cavernoasă într-un spot electoral. "Au reuşit?" se-ntreabă vocea, urmată de imagini de la mitinguri, revolte şi demonstraţii ale poliţiei-militare. Clipul se termină cu sloganul "Igor Smirnov - schimbări stabile". Detaliile decupate sunt doar câteva momente ilustrative ale documentarului cehesc, care a încercat să prezinte această zonă din Europa actuală, unde oamenii par încremeniţi într-o rezervaţie vie a totalitarismului deghizat.
Cu toate aparenţele documentarului clasic, filmul nu se opreşte strict asupra politicului. Realizatorii par să părăsească pista deja bătătorită a culiselor politice şi au virat către zona cinematograficului, optând pentru o descriere vizuală a acestei regiuni. Cu toate acestea, nu au omis din prezentare acele informaţii necesare despre regiune, regim şi sistemul în care oamenii trăiesc. Au menţinut un echilibru stabil între informaţie şi emoţie. Transnistria este o ţară foarte "fotogenică", dar cu o atmosferă apăsătoare - griul apăsător fixat de cameră fiind mereu prezent. Realizatorii şi-au concentrat atenţia asupra redării, cât mai fidel, a acestui cadru, dar au avut mereu deschis un ochi şi pentru sistemul de acolo ( "ţărişoara" are un preşedinte ales în mod "democratic", sistem juridic, iar cetăţenii posedă chiar şi paşaport).
Din start, abordarea pare a fi o deviere de la modelul reportajului politic căutând să surprindă imaginile cele mai sugestive din punct de vedere cinematografic. La masa de montaj, s-au stabilit rapoartele şi proporţiile dintre politică, informaţie şi imagine, atmosferă şi emoţie. În acest "Afganistan" din inima Europei, cei doi realizatori au mânuit cu dibăcie camera şi aparatele audio de înregistrare, evitând ochiul miliţiei secrete, destul de vigilentă.
În această enclavă multietnică (ruşi, ucraineni, moldoveni, bulgari, găgăuzi, belaruşi, germani, evrei, armeni, polonezi), izolată de lumea vestică, mulţi dintre locuitori consideră regimul ca fiind unul "democratic-controlat". Unii dintre ei credeau că Smirnov nu va părăsi puterea şi se aşteptau la acte de violenţă. Acest scenariu "prăpăstios" nu s-a înfăptuit deoarece a fost ales un nou preşedinte. Încet-încet, atmosfera s-a mai înviorat, iar unii locuitori îndrăzneau să spere într-o schimbare. După rezultatele alegerilor, oamenii au început să vorbească liber, iar multe dintre frici au fost uitate. Pe altă parte, lucrurile păreau cumva prestabilite; informaţiile dinspre Rusia sugerau că Smirnov nu mai figura în "scenariul" de la Moscova. Aşadar, proaspăt-alesul preşedinte, Şevciuk, era susţinut de Moscova, dar sub masca democratică.
Din această perspectivă, se poate spune că cei doi realizatori cehi au văzut o oarecare asemănare între "socialismul cu chip uman" al "Primăverii de la Praga", din 1968, şi "oligarhia cu faţă umană" din Transnistria.
Imaginile surprinse sunt foarte puternice, creând un univers populat cu victime ale politicii concentraţionare perpetuate la infinit. Filmul se derulează fără ostentaţie printre acele "ilustrate colorate" cu coloşi din beton şi scene din viaţa cotidiană a unor oameni aflaţi sub vremuri, care nasc acea stare ce duce la întrebări. Fără ornamente formale, filmul este un comentariu despre modul în care se poate renunţa la libertate şi despre absurditatea comică a politicii. În fond, filmul The Fortress surprinde singurătatea existenţială şi tristeţea izolării - sentimente universale - la care pot rezona orice fel de spectatori, de oriunde.
Pevnost / The Fortress, Republica Cehă, 2012
Regia: Lukáš Kokeš, Klára Tasovská / 72 min.