Before the Guests Arrive este o peliculă de 17 minute în care două femei sunt angajate într-un ritual de resuscitare a hotelului pe care se pregătesc să-l redeschidă odată cu venirea sezonului. Curăţenia, preluarea singurei rezervări telefonice despre care aflăm şi amintirea clienţilor din trecut care ofereau odată utilitate şi sens obiectelor din hotel sunt cele trei scene ale acestui ritual.
Recursul la amintiri bogate care au menirea de a cosmetiza realitatea lipsită de luciu a unui hotel vechi are loc sub supravegherea unui ceas pe care îl auzim ticăind, din când în când, ca fundal sonor.
Poate cea mai importantă scenă din film este cea aproape de final, când cele două femei lustruiesc pe rând oglinda care devine o reflexie clară a prezentului în contrast cu imaginea idilică despre trecut. Tehnica specifică lui Jon Bang Carlsen, aceea de a documenta scene din viaţa reală, este aplicată şi în cazul acestui film, în care regizorul pătrunde cu camera de filmat în lumea reală a celor două femei şi le surprinde vieţile în cele mai mici amănunte.
Motivul hotelului, ca hotar între ficţiune şi realitate este reluat şi în cel de-al doilea film din prima parte a retrospectivei, Hotel of the Stars. De data aceasta, hotelul nu mai reprezintă un depozit al amintirilor, ci unul al viselor celor care vor să devină staruri de cinema. I want to see myself in Technicolor! devine deviza tuturor celor care fac confesiuni în faţa camerei de filmat a lui Carlsen. Filmul înregistrează secvenţe din viaţa chiriaşilor din hotelul Montecito, despre care aflăm că a servit drept adăpost multor celebrităţi de la Hollywood.
Cele două planuri narative, cel al vieţilor reale ale personajelor şi cel al viselor acestora despre viaţă, se intercalează făcând vizibilă o barieră rezistentă între ele. Simbolul conexiunii lor este liftul hotelului care circulă foarte greu iar destinaţiile par să se afle la capătul unui drum dificil de parcurs.
În prim plan avem povestea lui Dan şi David care îşi doresc foarte mult să devină actori cunoscuţi dar care lucrează ca figuranţi. Pasiunea lor transcende spaţiul îngust al vieţii în regim hotelier şi cei doi interpretează roluri celebre chiar în camera de împrumut. De altfel, holul unui etaj este un focar al ciudaţilor pentru că dincolo de fiecare uşă există cineva care visează cu voce tare şi-şi exersează talentul.
Însă dincolo de orice scenariu imaginat sau real există exemplul solidarităţii umane, iubirea şi încrederea în celălalt. Dan încearcă din răsputeri să-şi încurajeze prietenul pentru a putea face faţă sacrificiului pe care visele sale îl impun. Prietenia lor parcurge o serie de încercări, însă în final, visul lor comun lasă loc susţinerii reciproce.
Hotelul starurilor este doar un alt loc în care realitatea se inventează cu ajutorul ficţiunii, iar filmele lui Jon Bang Carlsen sunt nişte exemple de documentare a realităţii. El ne spune că inventăm poveşti pentru că nu avem o cale mai bună prin care să înţelegem lumea, iar fiecare călătorie pe care o lansează contează pentru desfăşurarea ei, finalul e mai puţin relevant. Măcar din acest motiv am putea cerceta şi noi munca lui. De dragul călătoriei.