"Cu toţii ştiam că avem nevoie de un ambasador. Iată că îl avem. Cinema-ul românesc este un ambasador itinerant. De noi depinde să fim diferiţi, în disjuncţie, acolo unde cazul. De noi depinde să fim împreună, în conjuncţie, acolo unde este cazul. Ca să apărăm ce am câştigat nu ştim cum". Cu aceste cuvinte şi-a primit Adrian Titieni, actorul şi rectorul UNATC, premiul Pro Cinema (de fapt, premiul Cine Te Prinde - Cristian Tudor Popescu) la Gala Premiilor Gopo 2013. Gala, găzduită în premieră de Opera Română şi prezentată în premieră de Mihai Bobonete (onorabilă prestaţie, excelente parodii!), era abia la început.
Tot în premieră, Gopo n-a mai putut omagia cel mai bun film al anului precedent, După dealuri în regia lui Cristian Mungiu, câştigătorul Palme d'Or 2007 şi al premiului pentru cel mai bun scenariu la Cannes 2012 alegând să boicoteze evenimentul şi să nu-şi înscrie filmul în competiţie. În 2012, Cristi Puiu încercase un gest similar, dar organizatorii i-au ignorat decizia şi i-au premiat Aurora. În lipsa filmului-vedetă al anului 2012, Toată lumea din familia noastră, al doilea lungmetraj al lui Radu Jude, a înhăţat cele mai importante şase premii: cel mai bun film, regie, scenariu, rol principal masculin (Şerban Pavlu), rol secundar masculin (Gabriel Spahiu) şi rol secundar feminin (Mihaela Sîrbu).
Culmea, Radu Jude a lipsit de la festivitate, premiile ce i se cuveneau (regie şi scenariu, al doilea împreună cu Corina Săbău) fiind primite de producătorul Ada Solomon. Nu e clar de ce a lipsit Jude şi nici dacă gestul său se înscrie în serie gesturilor de frondă iniţiate de duo-ul Puiu - Mungiu. De altfel şi celălalt mare învingător al serii, Undeva la Palilula (şapte premii - imagine, montaj, sunet, muzică originală, costume, decoruri, machiaj & coafură), nu şi-a avut în sală creatorul: Silviu Purcărete.
Ce e cert e că aceste absenţe s-au simţit. Adrian Titieni a fost primul care le-a evocat. A fost urmat de Nataşa Raab, care a înmânat Gopo pentru cel mai bun sunet, şi de Ada Solomon care, la a treia apariţie pe scenă, cea la care a primit marele premiu al ediţiei pentru cel mai bun film, a dat la o parte eticheta ocaziei şi, cu lacrimi pe obraji, a făcut apel la strângerea rândurilor întru sărbătorirea momentului fast al cinema-ului românesc, dar şi întru protejarea viitorului. Premiul tocmai îi fusese oferit de Călin Peter Netzer şi de Luminiţa Gheorghiu, primiţi de sală cu standing ovations. Pe scenă era, aşadar, trio-ul care câştiga Ursul de Aur cu numai o lună în urmă cu Poziţia copilului. Din boxe se auzea Meravigliosa creatura, melodia Giannei Nannini pe care personajul Luminiţei Gheorghiu îşi dansează, în film, singuratea vanitoasă şi nu chiar nefericită.
Imaginea triumfului de la Berlinala din trecutul atât de apropiat, suprapusă peste cea a victoriei de la Gopo 2013 din clipa prezentă, suprapusă încă o dată peste previzibila izbândă din viitor, a Poziţiei copilului la Gopo 2014. Triplu motiv de bucurie! Şi totuşi, un duh neliniştitor plutea peste distinsa adunare. Ne vom mai revedea, oare, în 2014? Vom mai avea ce mare succes să sărbătorim? Va mai exista Gopo? Statueta aceasta, ignorată în 2013 de cei numiţi mai sus, dar şi de Corneliu Porumboiu, Radu Muntean, Cătălin Mitulescu, Răzvan Rădulescu, Dragoş Bucur, Mirela Oprişor, Mimi Brănescu, Vlad Ivanov, Bogdan Dumitrache, Ion Sapdaru, Victor Rebengiuc, Teo Corban, Maria Dinulescu, Alexandru Solomon şi de mulţi alţii, va mai însemna oare ceva?
Nu-i aşa că e uşor straniu să ne întrebăm toate acestea? Cum, când, de ce am ajuns să ne îndoim, să nu mai credem? De ce e nevoie de apeluri la solidaritate într-un domeniu care să încăpăţânează să funcţionează ca un soi de maşină de super-clasă în miezul unui parc auto populat de hârburi bune de casat şi autovehicule second-hand? Căci aşa arată cinema-ul românesc, chiar cu toate ciurucurile care încă se mai produc an de an, în raport cu restul domeniilor de activitate mioritice, fie ele culturale sau non-culturale. Un soi de miracol care s-a născut "nu ştim cum", vorba lui Titieni. S-a născut, a crescut şi trăieşte!
Priveam luni seară publicul Galei. În clipele când pe ecranul montat pe scenă curgeau imaginile din filmele nominalizate (grandioasă gafa organizatorilor care, la premiul pentru filmul cu cele mai mari încasări, au prezentat secvenţe din S-a furat mireasa, în loc de Minte-mă frumos!), luminile din tavan se închideau, lăsând loc doar discretelor lampadare ce străjuiesc lojele Operei. Părea o seară furată din alt veac.
Priveam emoţia lui Şerban Pavlu, pradă unei nelinişti fericite la capătul căreia ghiceam un puls ridicat la cote alarmante, în clipa când jumătate din public îl aplauda în picioare pentru rolul din Toată lumea din familia noastră: "E aşa de frumos că-mi vine să vorbesc în engleză".
Vedeam exuberanţa Mihaelei Sîrbu, pe scenă, dar şi în sală, când aplauda premiul lui Pavlu ori când îi şoptea replicile de discurs de mulţumire lui Gabriel Spahiu (această minune de actor, porte-bonheur-ul Noului Cinema Românesc în ale cărui aproape toate filmele a jucat).
Îl zăream, undeva, într-o lojă, pe Florin Piersic Jr. aplaudând frenetic, cu bucurie de copil, momentul când Cristian Gutău, omul pe care l-a descoperit şi l-a lansat în cinema cu Killing Time, înmâna un premiu.
Ascultam vocea, vocea aceea colosală a lui Constantin Codrescu rostind, la momentul premiului pentru întreaga activitate, vorbele "Primiţi bucuria mea de a fi în mijlocul tinereţii dumneavoastră".
Îi priveam pe Tudor Giurgiu şi Andi Vasluianu, umăr lângă umăr, voioşi, generoşi, poate şi trişti, privind cum Gala se scurge fără ca Despre oameni şi melci să primească măcar un singur premiu în afara celui al publicului (cei mai mulţi privitori pe 2012: 63.778), trecând chiar şi peste amărăciunea atât de bizarei non-nominalizări a lui Andi Vasluianu la cel mai bun actor în rol principal (crudă decizia de a-l desemna chiar pe el să înmâneze respectivul premiu!).
Tristeţe stingheră se citea şi în jurul trio-ului Andrei Mateiu - Sînziana Nicola - Ioana Anastasia Anton, al căror O lună în Thailanda a fost ignorat în chip la fel de ciudat de juriul de selecţie al Galei.
Priveam, ascultam şi îmi spuneam că toate aceste frumoase întâmplări de o seară s-ar putea să nu mai fie niciodată. Că tot ce avem acum, ce prea adesea şi prea uşor ni se pare nepotrivit, insuficient, prost-croit, ar putea să nu mai fie defel. Cu vorbele lui Florin Iepan din ediţia de Garantat 100% în care îşi explica Odessa: "Mă gândesc că tot ce avem acum nu e pentru totdeauna, că trebuie să ne luptăm să nu pierdem ce avem".
Iertat fie patetismul acestui text scris din admiraţie pentru această lume pe care aleg să o observ, să o judec şi să o iubesc din exteriorul micilor ei can-can-uri, bârfe, şuşoteli, dar din miezul marilor ei filme, oameni şi victorii. E atât de frumos şi atât de important ce a adus Noul Cinema Românesc în vieţile celor care au avut ochi să privească şi minţi să înţeleagă, încât ar fi teribil că totul să se piardă!
Nu chiar toată lumea din familia noastră - Premiile Gopo, 2013
Mihai Brezeanu
4 comentarii
- cum poate fi curmată suferinţa criticului şi a spectatorului român faţă cu reacţiunea din gala gopo[membru], 29.03.2013, 18:51
Vin acum de pe observator cultural, unde Mihai Fulger, ca şi dvs, plînge de grija galei premiilor gopo. Dl Fulger plînge că premiile gopo se află în cădere liberă din cauză că în recenta gală au fost multe momente penibile (şi chiar au fost, mai multe decît cele sesizate de cronicarul observatorului); dvs plîngeţi că nu toată lumea din familia NCR a fost la gală. Dar suferinţa dvs şi a tinerilor şi bătrînilor cinefili din România poate fi curmată foarte simplu, ca să înţelegeţi remediul, vă propun o experienţă: revedeţi gala fără sonor şi poate veţi sesiza adevărata problemă a acestei plicticoase şi penibile ceremonii. Eu aşa am făcut, de pe la al cincilea sau al şaselea premiu pt undeva la palilula, mi-am zis DESTUL! şi, în loc să schimb canalul, am închis sonorul şi m-am uitat la transmisiunea live de pe procinema ca la un film mut. În variantă mută, am reţinut doar chinuiala de a reface un ceremonial după modelul oscarului american şi atunci m-am întrebat : de ce trebuie Noul Cinema Românesc/NCR să aibă o gală ca la americani!? ce se petrece în NCR seamănă cu ce se petrece în cinemaul american!? Şi dacă nu există nici o legătură, dar absolut niciuna, între noul cinema ro şi cinematografia americană de tip hollywood, de ce se chinuieşte gala gopo să semene cu gala premiilor oscar!!!? premiile gopo pot ajunge la cîştigători şi fără ceremonii, iar banii risipiţi pe ritualuri tip hollywood pot fi investiţi în campanii inteligente de promovare a filmelor din noul cinema românesc. Că habar nu avem să ne promovăm filmele bune. O campanie inspirată de promovare a NCR ar fi o gală a premiilor gopo de neegalat.
Felicitări pt Toată lumea din familia noastră, nu doar pt că este un film năucitor de bun, ci şi pt că m-a salvat de la sinucidere, la care m-au împins cele 7 premii risipite prin undeva la palilula; spun risipte, pt că, am înţeles dintr-un text de pe liternet, cele 7 premii “reflectă aprecierea arătată unei mari desfăşurări de forţe”; adică, cele 7 premii recompensează faptul că au fost adunaţi cei mai buni profesionişti din 7 domenii artistice ca să construiască un film în care se desfăşoară aiurea mari forţe, doar de dragul de a arăta lumii întregi cum ştim noi să ne învîrtim pînă ameţim în jurul palilulii.
-
- RE: cum poate fi curmată suferinţa criticului şi a spectatorului român faţă cu reacţiunea din gala gopo[membru], 31.03.2013, 00:48
Vă mulţumesc pentru comentariu, e foarte interesant! E de meditat asupra antitezei dintre NCR şi Hollywood.
Cred, totuşi, că o Gală anuală de tipul Gopo sau UNITER e necesară, cu tot cu componenta ei mondenă. Desigur, fiecare Gopo, nu mai vorbim de UNITER, are imperfecţiunile sale, dar ele vin, mai degrabă, din lipsa de experienţă a producătorilor autohtoni.
Televiziunile româneşti, chiar şi cele din trustul PRO, nu sunt obişnuite să organizeze asemenea evenimente. În acelaşi timp, merită semnalat şi faptul că mulţi dintre oamenii care urcă pe scenă să ofere sau să primească premii nu prea ştiu să vorbească în public. E, şi în acest caz, o chestiune de lipsă de experienţă. Toate acestea se pot, însă, învăţa în timp.
Au existat, la Gopo 2013, câteva secvenţe foarte luminoase. Momentele când Şerban Pavlu, Mihaela Sîrbu, Constantin Codrescu sau Gabriel Spahiu au urcat pe scenă au fost tare emoţionante. La fel, speech-urile Adei Solomon (cel de final) sau al lui Adrian Titieni. Nu mai vorbesc de ovaţiile cu care a fost primit duo-ul Luminiţa Gheorghiu - Călin Peter Netzer. Acele momente m-au convins că actorii, regizorii, producătorii, toţi oamenii din zonă cinematografului, au nevoie de asemenea premii şi de asemenea seri.
Până la urmă, să nu uităm că parte importantă din gloria actuală a NCR se datorează premiilor de la Cannes sau Berlin. Şi acolo există Gale de decernare a premiilor, cu etichetă şi discursuri de mulţumire.
Poate că o dezbatere de soiul celei ce poate fi lansată de comentariul dumneavoastră i-ar ajuta pe organizatori să îmbunătăţească ce e de îmbunătăţit şi să renunţe la ce e de prisos. Poate că cei 400 de oameni care votează anual câştigătorii Gopo ar putea să răspundă la un chestionar în care să povestească ce le-a plăcut şi ce nu la Gala abia încheiată. Poate că şi Cristi Puiu şi Cristian Mungiu ar putea să explice, prin scurte texte, motivele boicotului lor. În fine, cu siguranţă mai sunt şi multe alte idei care ar putea mişca lucrurile înainte.
Nevoia de Gală există însă. La fel nevoia de unitate, de strângere a rândurilor. Ştiu că sună patetic, cum de altfel sună şi textul meu de mai sus. O Gală credibilă şi o comunitate cinematografică legată măcar în jurul unor repere minimale pot da ceva siguranţă pentru existenţa cinema-ului românesc şi în viitor. Altfel, tot ce există acum poate dispărea la fel de brusc şi de inexplicabil cum a şi apărut, la "Marfa şi banii".
-
- RE: RE: cum poate fi curmată suferinţa criticului şi a spectatorului român faţă cu reacţiunea din gala gopo[membru], 31.03.2013, 21:20
Vă mulţumesc şi eu pt răspuns. Am motivele mele să mă îndoiesc că recenta gală gopo va stîrni vreo dezbatere cu efecte asupra felului cum sărbătorim noi filmul românesc. Pentru că asta înseamnă gală, sărbătoare, şi, cum dvs vorbiţi de nevoia de gală, eu zic că am fi pe drumul cel bun dacă dezbaterile despre filmul şi teatrul românesc (că tot aţi amintit de uniter) ar porni chiar de la cuvîntul ăsta, nevoie. Să ne oprim doar la film, eu cred că NU nevoia de gală tip hollywood este adevărata şi presanta nevoie a filmului ro. Accentele tragi-comice din gala gopo îşi au originea în gunoiul pe care organizatorii îşi închipuie că îl pot ascunde sub un nenorocit de covor roşu. Sub covoarele roşii de la hollywood, cannes şi berlin se ascund cinematografe pline cu spectatori şi surse de finanţare diverse şi puternice. Sub covorul roşu de la gala gopo se ascunde o presantă nevoie de săli de cinema, de spectatori şi de surse de finanţare. În condiţiile astea şi revenind la semnificaţia galei, cea de sărbătoare, m-am întrebat eu în noaptea galei gopo : de ce amaru ei de viaţă sărbătorim noi noul cinema românesc ca la americani, cînd noi avem doar cîteva filme bune, care sunt bune tocmai pt că NU seamănă cu producţiile de la hollywood, şi care sunt făcute cu chiu cu vai, din cauza subfinanţării şi a numărului infim de români ce cumpără belet la cinema, acolo unde mai supravieţuieşte sala de cinema. Sunt de acord cu dvs, premiile gopo sunt necesare, dar întinderea unui covor roşu şi forţarea invitaţilor de a imita ritualuri americăneşti nu înseamnă sărbătoare, ci doar exces de transpiraţie fără pic de imaginaţie. Ioi ioi ioi, ce multe s-ar schimba, dacă nu am mai face din nenorocitul ăla de covor roşu un capăt de gală şi dacă penibili aşa zişi oameni de televiziune nu i-ar mai chinui pe invitaţii la sărbătoare cu întrebări de o stupizenie şi plicticoşenie crunte.
- scuze!...barbu brăiloiu, 01.04.2013, 13:41
... dar, printre atâtea păreri, nu ştiu dacă mai este loc şi de o nelămurire personală: oare n-aţi văzut că acest film "Toată lumea din familia mea" excelează într-o cruzime totală, în primul rând la adresa copilului acela minunat, gloria sa (pare-se reală) decurgând din aceea că, de la prima până la ultima secvenţă nu face decât să tot apese, până la exasperare, pe coarda violenţei, a resentimentelor şi a urei.
Resurse
Alte articole de Mihai BrezeanuCronici ale altor filmeArticole similare
Undeva la Gala Premiilor Gopo cu toată lumea din cinematografia noastră - Premiile Gopo, 2013 / Sabina BalanDespre nominalizările Gopo, 2013, cu nerăbdare / Sabina BalanProiecţie specială Toată lumea din familia noastră - marele câştigător Gopo 2013 / Comunicat de presăLaureaţii Premiilor Gopo, 2013 / Comunicat de presăTrofeele Gopo 2013 îşi aşteaptă câştigătorii / Comunicat de presăToate articolele despre Premiile Gopo 2013Scrieţi la LiterNet
Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.
Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.
Publicitate