Undeva la Gala Premiilor Gopo cu toată lumea din cinematografia noastră - Premiile Gopo, 2013

Nu ştiu cum aş putea să redau impresiile de luni seară (25 martie 2013), altfel decât prin perspectiva unui ochi inocent, situat undeva într-un colţ de sală, făcând abstracţie de toată exuberanţa evenimentului şi aspirând la destinele celor evocaţi sau măcar prezenţi cu un scop onorific la gală. Cam aşa o să fac. Iar din acest punct de vedere, aflaţi că festivitatea care a avut loc la Opera Naţională Bucureşti (cea difuzată pe posturile de televiziune şi cea off-stage) a avut o căldură aparte, lăsând la o parte mult-discutata absenţă din acea seară şi orice alte dispute pre-existente. A fost, ca să-l citez pe actorul (şi profesorul) Adrian Titieni - premiat cu premiul CineTePrinde oferit de ProCinema - o "unitate în diversitate" în care am simţit că cineaştii, indiferent de crezuri artistice, aspiraţii, realizări sau domenii de activitate, s-au bucurat că fac parte din lumea aceasta a cinematografiei. Iar bucuria s-a transmis nu numai prin discursuri elaborate rostite pe scenă. A fost o bucurie a aparţinerii la ceva, a simplului fapt de a fi prezent, iar ăsta e mare lucru pentru o sferă artistică şi culturală din România zilelor noastre (oricât de pesimist ar suna).

De fapt, ce a fost cu adevărat frumos (şi lucrul pe care publicul trebuie să-l conştientizeze) este că evenimentul, pe lângă a fi o gală de decernare a premiilor, reprezintă o celebrare a întregii activităţi cinematografice dintr-un an, într-o anumită ţară, un fel de manual de istorie scris nu numai de către câştigătorii de premii, cât şi de eveniment în sine. Pentru că peste ani, va rămâne onoarea şi gajul pentru filmele şi personalităţile premiate, dar şi atmosfera unei industrii care sărbătoreşte un câştig artistic (în orice fel măsurabil) sau doar îşi împarte mecanic nişte statuete. Păi, motive de sărbătorit să tot fie...

Momentele emoţionanto-memorabile (din nou, fără a pune la socoteală discursurile, adică diegeticul) au fost premiile speciale, cel pentru întreaga carieră, oferit actorului Mitică Popescu, cel pentru întreaga activitate, oferit actorului Constantin Codrescu şi un premiu special de longevitate, oferit directorului de producţie Mihai Crişan, dar şi momentele dedicate personalităţilor care ne-au părăsit în 2012 şi respectiv filmelor care vor urma în 2013. A taste of... "pâinea noastră cea de toate zilele", asezonată cu puţină nostalgie, respect şi speranţă, atât cât trebuie. Ceea ce a dat serii adevărata valoare de comemorare şi sărbătoare. Plus prezenţa de spirit a prezentatorului Mihai Bobonete şi remake-urile voit amuzante după producţiile nominalizate la titlul de cel mai bun film, care şi-au îndeplinit până la urmă scopul şi au distrat spectatorii şi invitaţii, atât cât să mai distragă atenţia de la suspansul competiţiei.

Despre câştigători, atâta doar că reflectă o consecvenţă remarcabilă prin două lungmetraje mult-premiate: Undeva la Palilula, regia Silviu Purcărete (un prigonit al filmelor din 2012, de către majoritatea criticilor) - şapte premii, care reflectă aprecierea arătată unei mari desfăşurări de forţe, mai mult sau mai puţin contestate, care a făcut dovada unui film cuceritor de bine realizat şi Toată lumea din familia noastră, regia Radu Jude - şase premii, dintre cele mai importante, care arată că filmul, începând cu povestea şi terminând cu regia, via premiile de interpretare, au emoţionat sau atins măcar un punct sensibil în forul interior al majorităţii spectatorilor, ceea ce rămâne o caracteristică fundamentală a cinematografului.

Până la ediţia 2014 (sperăm, de data aceasta, completă), rămânem cu gustul dulce al unei ceremonii care nu s-a lăsat atinsă de greutăţile materiale sau spirituale ale vremii, ci a dat câtuşi de puţin frâu liber spiritului acestui "nou ambasador artistic", cum este numit filmul românesc.