În deschiderea concertului am ascultat Divertimento nr. 2 pentru orchestră, o suită de dansuri la modă, specifice culturilor nord-americane şi sud-americane. Prima parte, Silent Movie, este un Ragtime [3] ce a introdus auditoriul în atmosfera perioadei filmului mut.
Sabin Pautza ironizează, în suita sa, muzica în stil Scott Joplin, caricaturizând trăsăturile ei cu o dezinvoltură admirabilă. Interpreţii ansamblului orchestral au simţit această intenţie a compozitorului şi urmând gesturile sale dirijorale au creat o stare reală de divertisment muzical.
Partea a doua a suitei era o Bossa Nova braziliană cu o orchestraţie specifică, având pian obligat, chitară, baterie şi bas electric. Timbrul clarinetului bas şi solo-ul trompetei au entuziasmat publicul. Am remarcat totodată, buna prestaţie a pianistei Raluca Ouatu, precum şi ritmica metronomică a compartimentului de percuţie, amintind de muzica lui Carlos Antonio Jobim.
Partea a treia a suitei era un Charleston ce ducea cu gândul la atmosfera americană a anilor '30.
A urmat un Tango argentinian. Ideea de a compune în stil tango a fost adesea folosită. De pildă, interpreţi celebrii precum Gidon Kremer - vioară, Martha Argerich - pian şi Mischa Maisky - violoncel au alcătuit un hazos potpuriu în ritm de tango:
Ultima parte a suitei Fiesta, era o samba a străzilor din Rio de Janeiro în zilele de sărbătoare.
A urmat lucrarea Jocuri IV pentru vioară şi orchestră de Sabin Pautza. Violonistul Florin Croitoru este un solist îndrăgit de publicul de pretutindeni. Tonul său inconfundabil, fenomenala velocitate, umorul şi naturaleţea frazării fac din apariţia sa scenică un eveniment memorabil. Şi de această dată, interpretarea unui fragment din ciclul celor nouă Jocuri a prilejuit momente de satisfacţie estetică muzicală. Acele formule ritmico-melodice extrase din cântecul popular românesc - colind, bocet, ori joc, au fost cântate cu autenticitate şi mult spirit. Dialogul său cu orchestra este unul absolut cursiv. De altfel, în partida viorilor se află şi masteranzi ai clasei sale de vioară de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Florin Croitoru a acordat o mare atenţie detaliilor acestei fantezii concertante. Acordurile din cadenţa iniţială, punctate de sunetele picurate ale harpei, flageoletele vibrate intens, efectele de bucium, apoi ritmul pregnant cu accente asimetrice, apogiaturi amintind cimiliturile, dar şi bariolajele pe patru coarde cu armonii consonantice, toate erau realizate cu multă dăruire şi cu o violonistică impresionantă. Timbrul pe care artistul îl etala în acel bocet conducea la impresia interiorizată dureros, o vibraţie vecină cu emisia vocală. Cât umor în efectele de glissando rapid ascendent pe o coardă! Cadenţa solistică aducea elemente bartókiene: pizzicato, duble coarde cu intervale disonante, precum şi utilizarea tehnicii instrumentale ultradificile. Orchestra a cântat conştientă de rolul ei de partener egal al solistului. Minunat u sunat tema de joc preluată la viorile prime precum şi efectele coloristice ale trianglului.
La cererea publicului, Florin Croitoru a cântat o transcripţie după Chopin realizată de el însuşi. Este extrem de interesant cum dincolo de originalul ce implică dantelăria pianistică şi agilitatea delicată, ecoul violonistic se metamorfozează, aducând minuscule cristale de gheaţă sonoră. Ceea ce fascinează în arta violonistică a lui Florin Croitoru este ludicul şi elasticitatea spiritului său plin de energie pozitivă, molipsitoare.
În partea a doua a serii muzicale de la Ateneul Român, Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu a oferit publicului un aranjament muzical bazat pe momente din opere wagneriene precum: Siegfried, Walkiria, Amurgul Zeilor, Maeştrii cântăreţi (Murmurul pădurii, Cavalcada Walkiriilor, Moartea lui Siegfried, Intrarea maeştrilor şi Dansul ucenicilor).
Mărturisesc că la vederea afişului m-am mirat puţin de alăturarea opusurilor muzicale. Însă, după audierea întregului concert am înţeles că frumosul muzical poate fi juxtapus uneori, fără a da senzaţia de eclectism. Întrecerile dintre maeştrii cântăreţi din Nürnberg se brodau incredibil cu verva jocului românesc, deoarece singurul 'juriu' al întrecerii virtuale era publicul sălii Ateneului.
Note:
[1] Creaţia componistică a lui Sabin Pautza este impresionantă. A scris muzică pentru piese de teatru Iertarea (Ion Băieşu), Lungul drum al zilei către noapte (Eugen O'Neill), Peer Gynt (Henryk Ibsen), Drumul încrederii (Cătălina Buzoianu), Albă ca Zăpada (fraţii Grimm), Joc la soare (Constanţa Buzea) ş.a. A compus muzică vocal simfonică: oratoriul Antiphonon Melos pentru cor şi orchestră (1970), cantatele Columne (1977), Lumină (1981), Pace (1987), Hope (1999), suita Canti profani pentru cor de copii şi orchestră (1974). Muzică simfonică: Interludiu pentru orchestră de coarde şi percuţie (1967), Seykylos Hymn (1969), Laude (1972), Cinci piese pentru orchestră mare (1975), Jocuri II (1976), III (1979), IV (1980), V (1995), Jocuri VI (1995), Simfonia nr. 1 "In memoriam" (1989), Simfonia nr. 2 "Sacra", Mica simfonie, Dublu concert pentru violoncel/violă, pian şi orchestră (1990), Concert pentru saxofon şi orchestră (1997), A Musical Journey (1993), Bassklavierkonzert - Dublu concert pentru clarinet bas, pian şi orchestră (2005), Concert pentru flaut şi orchestră (2008). Muzică corală (selectiv): Ave Maria (1956), Patru colinde (1966, rev. 1969), Când codrii noştri (1972), Ofrandă copiilor lumii (1973), Suita Mărgană (1975), Eroii neamului (1977), Missa brevis (1982), Ebony Mass (1985). A scris muzică de cameră: 4 cvartete cel cu nr. 2 fiind Jocuri I. (1974), Schässburger Capriccio pentru orchestră de coarde (2008), lucrări pentru vioară, violă, clarinet, trompetă, lieduri, muzică uşoară, muzică de jazz, studii de muzicologie. (http://www.banaterra.eu/romana/sabin-gheorghe-pautza)
[2] Bratu, Magda : Dirijorul şi compozitorul Sabin Pautza: Rădăcinile mele sunt în muzica populară, în bocetele şi colindele noastre; articol în Cuvântul Libertăţii din 8 ianuarie 2013 (http://www.cvlpress.ro)
[3] Ragtime a apărut în SUA, prin 1890, "izvorât din fuziunea folclorului negru (cake-wolk, coon song) cu muzica de dans a albilor (polkă, menuet, cadril, marş) de la care a împrumutat bazele melodice şi armonice. Promotorul genului a fost Scott Joplin." (***Dicţionar de termeni muzicali.ediţia-a III-a revizuită; Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2010, pag. 460)