Concertul de stagiune al Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu, din 31 octombrie 2013, In memoriam Constantin Silvestri (100 de ani de la naştere), a fost dirijat de Christian Badea şi a cuprins: Trei piese pentru orchestră de coarde de Constantin Silvestri, Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră în mi minor, op. 11 de Frédéric Chopin, solist Nikolai Demidenko şi Simfonia nr. 8 în Sol major, op. 88 de Antonin Dvořák. Concertul s-a bucurat de un mare interes din partea publicului de la sala Ateneului Român.
În deschidere, am ascultat Trei piese pentru orchestră de coarde de Constantin Silvestri. Dirijorul, compozitorul şi pianistul român s-a născut la 31 mai 1913. A fost unul dintre cei mai reprezentativi exponenţi ai generaţiei sale şi un eminent susţinător al creaţiei enesciene.
A studiat la Conservatorul municipal din Târgu-Mureş şi, în continuare, la Conservatorul din Bucureşti, la clasele unor personalităţi de renume precum: Mihail Jora, Constantin Brăiloiu şi Florica Musicescu. Silvestri şi-a început activitatea concertistică în calitate de pianist, dar a ales apoi cariera dirijorală, în urma succesului din 1930 la pupitrul Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii Române. În 1935 a fost distins cu Premiul de compoziţie «George Enescu». Între 1948 şi 1956 a predat dirijatul orchestral, la Conservatorul din Bucureşti. A fost dirijor la Opera Naţională din Bucureşti, apoi dirijor şi director la Filarmonica George Enescu, prim dirijor şi director artistic al Orchestrei Radiodifuziunii Române. După 1967 s-a stabilit în Anglia, unde a devenit dirijor principal al Bourmemouth Symphony Orchestra. Pentru înregistrările realizate a fost distins cu Marele Premiu al Discului al Academiei Charles Cros. A efectuat turnee în Europa, Japonia, Australia şi America de Sud. Printre discipolii săi s-a numărat şi dirijorul Sergiu Comissiona. Constantin Silvestri a murit la vârsta de 55 ani la Londra. Creaţia sa, de factură neoclasică, cuprinde: Trei piese pentru orchestră de coarde, Trei capricii pentru orchestră, Concerto grosso, Preludiu şi Fugă (Toccata) pentru orchestră, Trei piese pentru orchestră de coarde pe teme bihorene, două cvartete de coarde, Sonatina a due voci per clarinetto e violoncello (fagotto), Sonata pentru oboi şi pian, două sonate pentru vioară şi pian, Sonatina pentru pian, Suita pentru pian Copii la joacă, Cântece de pustiu pentru pian, Piese de concert pentru pian, lieduri pe versuri de poeţi germani (Şapte lieduri pe versuri de Heinrich Heine, Trei lieduri pe versuri de Rainer Maria Rilke şi o piesă corală. În lucrările sale se percep unele influenţe ale muzicii lui Bartók, Debussy şi Skriabin, însă originalitatea este incontestabilă. În memoria sa, la Târgu-Mureş se desfăşoară anual un concurs internaţional de dirijat orchestră, care îi poartă numele.
Cele Trei piese pentru orchestră de coarde au fost compuse în 1933 şi revizuite în anul 1950. Ele sunt puternic influenţate de folclor, deşi cel puţin o parte din materialul tematic aparţine autorului. Ascultând lucrarea, observam cum orchestra de camera de pe scena Ateneului genera valuri de crescendo-uri şi decrescendo-uri, pe ritmuri sincopate, care împreună cu pizzicato-ul contrabaşilor accentua caracterul euforic şi dansant al muzicii compuse cu atâta inspiraţie de Constantin Silvestri. Un solo de violă pigmenta discursul muzical, plin de savoare.
Pianistul Nikolai Demidenko, un oaspete cunoscut şi îndrăgit al scenei simfonice româneşti, a interpretat admirabil Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră în mi minor, op. 11 de Frédéric Chopin. Artistul a venit la Bucureşti după un turneu în Finlanda, Marea Britanie şi Suedia (Norrland Opera Symphony Orchestra, Umeå), iar după prestaţia din Bucureşti urmând să susţină un recital la Stadttheater din Aschaffenburg, Germania, în luna noiembrie 2013.
Alături de Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, dirijată de Christian Badea, Nikolai Demidenko - un specialist în muzica lui Chopin - a încântat publicul din sala Ateneului Român prin fineţea tuşeului său, în special în dantelăria tipică muzicii pentru pian, compusă de poetul polonez al pianului. Cele mai reuşite părţi mi s-au părut Romanze-Larghetto şi finalul, Rondo - Vivace. Remarcabil a fost solo-ul de fagot din partea mediană a concertului, prin timbrul cald şi sintaxa romantică a expunerii. Ansamblul orchestral a colaborat cu multă atenţie cu solistul serii.
La cererea auditoriului, pianistul Nikolai Demidenko a cântat două lucrări Nocturna în do # minor postumă de Chopin şi o piesă de Rahmaninov, etalând multiplele trăsături ale muzicii romantice, precum: exacerbarea sensibilităţii, evaziunea în vis, grandoarea şi spontaneitatea trăirilor.
Seara muzicală s-a încheiat cu Simfonia nr. 8 în Sol major, op. 88 de Antonin Dvořák. În versiunea sa interpretativă din prima mişcare a lucrării, Allegro con brio, dirijorul Christian Badea a imprimat rând pe rând sentimentele de bucurie, exaltare, pace spirituală, dar şi momente de tensiune, mai degrabă epice, decât tragice. Apoi, în partea a doua, Adagio, auditoriul a putut contempla aspectul narativ întretăiat de momentele de fervoare cvasi-religioasă, prin intermediul unui coral. Pe figuraţiile în spiccato şi gamele descendente ale viorilor se înălţa melodia calmă a oboiului şi flautului. Intervenţiile cornilor au adus lumini şi umbre sonore deosebit de frumoase. O ritmică pregnantă, cu sublinieri metrice ternare a dominat Scherzo-ul dansant, cu acel splendid flux romantic. În finalul, Allegro ma non troppo, după semnalul trompetelor, a urmat momentul melodic vibrant creat de partida violoncelelor. Un prim grup de variaţiuni a culminat cu o bacanală[1], după care episodul central sugera un marş, în care instrumentele de alamă erau în prim plan. Spiritul rapsodic prevala în cuprinsul finalului simfoniei. Pasajele de virtuozitate, solo-urile de clarinet şi fagot, precum şi tremolo-ul corzilor tensionau atmosfera, conferind muzicii interpretate vitalitate şi optimism.
După concert, îmi venea în minte cugetarea lui Emil Cioran: Dacă nu am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica.
[1] Bacanală, "piesă instrumentală sau orchestrală, din perioada clasică şi romantică, cu ritm alert, punctat, cu o factură acordică şi sonoritate amplă; sărbătoare la romani, cu dansuri, jocuri şi petreceri licenţioase închinate lui Bachus, zeul vinului". (http://dexonline.ro)