Treizeci: Mihai e obiectul dorinţelor Laviniei. Obiectul dorinţei lui Mihai nu este însă Lavinia, ci Ana, fosta lui iubită, aflată momentan în posesia unui nou - şi extrem de estetic - partener. Lavinia - tipul clasic şi fidel al prietenei friendzoned pe perioadă nelimitată - nu îşi pierde speranţa, iar Mihai procedează în stil similar în privinţa Anei, ceea ce conduce în mod natural la un conflict între actualul prieten estetic al Anei şi el. Un scurtmetraj-reflecţie al lucrurilor pe care nu le putem lăsa în urmă, al obsesiilor agăţate pe umeraş şi al istoriilor trecute care ne împiedică să observăm frumuseţea prezentului.
Betoniera: Un scurtmetraj-metaforă a societăţii civile româneşti. Pe un fundal oarecare - lucrări de şantier făcute, când altfel?, noaptea, ce provoacă zgomot, deci lipsă din somn locatarilor din blocurile din preajmă - Betoniera descrie în 15 minute cum arată relaţia cetăţean al plaiului mioritic - poliţie. La o oră nedeterminată din noapte, după câteva zile de nesomn şi apeluri fără vreun rezultat la susmenţionata poliţie, bărbatul-personaj-principal blochează cu maşina betoniera ce servea lucrului muncitorilor nocturni. Singurul care i se alătură în acest proces de nesupunere în faţa naturii active de şantier e un vecin bătrân, care le explică jurnaliştilor cu forţe slabe că nu se poate dormi în condiţiile date. Aceşti doi cavaleri singuratici ai apocalipsei, striviţi de un sistem absurd, ne aduc - din nou - aminte de motivele pentru care tinerii pleacă din peisajul autohton spre orizonturile verzi şi spre cerul infinit şi tulburător de albastru al Occidentului. Soluţia e şi ea integrată, ca un ultim cadou al Pandorei; şopteşte slab că vocea unuia singur nu are putere, însă vocea unită a unei mulţimi poate produce şi transforma.
Good Night: Un joc de expresivitate, în care adolescenţa, această perioadă tranzitorie cu frumuseţea ei aparte, este văzută aici prin ochii a două fete de 14 ani dintr-un oraş britanic. Ritul de trecere, cu miresmele de mistere al descoperirii sexualităţii, este fix ceea ce le ocupă timpul şi activităţile zilnice ale acestor două fete. În consecinţă, pentru a se elibera de acest abur neexplorat, fascinant şi tainic, cele două îşi iau vieţile, fustele scurte şi replicile de agăţat în vizor şi mâini într-o seară. Ce urmează este un episod de iniţiere ce păstrează nealterată o gamă de emoţii fireşti, cu toate ataşamentele pe care aceasta le presupune.
I'm a Self Made Woman: O nouă istorie la feminin, văzută prin ochii a două surori. Cea mică cere ajutorul celei mari pentru a o scoate dintr-un impas mai special: mama lor fusese suficient de inoportună încât să îi descopere şi să îi citească blogul ticsit cu detalii impudice despre viaţa sa sexuală şi despre descoperirile legate de marijuană. O poveste despre maturitate şi despre complicitate, prin privirile îngăduitoare ale surorii mai mari.
În acvariu: La un prim ochi, când doi se iubesc şi când nu există obstacole de natură familială, socială, economică şamd, pare a fi totul bine. Din fericire pentru stimularea creativităţii artiştilor, viaţa nu e niciodată atât de simplă. În acvariu ne arată că există obstacole ce ies din însăşi natura relaţiilor dintre noi, chiar şi atunci când iubirea este prezentă. E destul de complicat să iubeşti, în fapt, iar să ştii ce vrei de la cel pe care îl iubeşti face ca lucrurile să apară încă şi mai iluzorii.
Pălmuiala / La Bifle: Cred că ar fi fost greu ca acest scurtmetraj să fi ieşit din alte mâini decât unele franceze. Un halucinant episod de un umor fou ce iese din tiparul lucrurilor previzibile / comprehensibile / normale (cu ghilimelele de rigoare), unde factorul-surpriză, originalitatea şi absurdul se amestecă într-o porţie bună de ce am tocmai văzut? Celor pudici le cerem îngăduinţă şi drum spre cinematograf, iar celorlalţi drum spre cinematograf tout simplement.
Ovo: O altă redare suprarealistă: Ovo e de fapt un băieţel de 5 ani aflat încă în burta mamei, a cărui aniversare e sărbătorită de sora şi de fratele lui. Sora lui, nu cu mult mai mare decât el, consideră pe bună dreptate că e timpul ca Ovo să iasă din matca protectoare a mamei şi să întâmpine ceea ce înţelegem prin viaţă. O colaborare româno-franceză la finalul căreia discuţiile şi interpretările se vor întinde în reţele; a le ţine evidenţa va fi act stoic de răbdare.
Şanţul: Un scurt românesc pe peisaj rustic, cu un vocabular neaoş tulburător: împins de gura neostoită a nevestei, un ţăran trecut de tinereţe trebuie să sape un şanţ în faţa casei. Bineînţeles, cheful lui de a face asta nu a fost încă inventat. Vecini şi cunoscuţi trec pe uliţă, dar niciunul nu pare convins să trudească în locul lui dând cu sapa, aşa că bărbatul face un compromis: îi promite unui ţigan tânăr, recent căsătorit cu o fată din sat, şi între altele oaia neagră a satului din determinisme ţigăneşti, că îi va boteza copilul rămas încă-nebotezat din cauză că nimeni din sat nu îşi doreşte în mod special cuscri de etnie arsă de arşiţa soarelui în amiază. Reacţia soţiei?:) Apăi, la cinematograf!