O să mă îndrăgostesc nebuneşte, ireal şi iraţional de o fiinţă minunat de absurdă. O să mă chinuie cu iubirea ei efervescentă şi o să mă ţină deopotrivă legat şi dezlegat de ea la capătul unui fir moale de undiţă vicleană, ca pe un peşte hăbăuc, care crede că are lumea înainte, dar îl strâng cătuşele propriului joc de-a dragostea dintr-un univers comprimat, lichid şi fragil. O să învăţ dansul rotund şi nesfârşit al timpului paralizat În acvariu!
Şi n-o să fie ultima angoasă cu gust de miere otrăvită. O s-o reîntâlnesc pe Ana, care o să-mi lichefieze simţurile cu fiecare atingere şi mai ales o să-mi golească creierul de orice putinţă de a-mi dezlipi ochii de linia perfectă a gâtului ei. Pe care azi, la cei Treizeci de ani ai mei şi-ai amicului guraliv şi chefliu, o sărută o gură care nu e a mea şi al cărei rânjet de posesie victorioasă o să-l şterg cu o pereche de palme! Şi-apoi o să fug, o să alerg cu toate puterile, tare, până la epuizare, până o să-mi tocesc încălţările şi n-o să-mi mai simt tălpile, până o să-mi tocesc tălpile şi n-o să-mi mai simt durerile.
E noapte şi adolescenţa are palmele mânjite de miezul aromat şi ademenitor al senzualităţii. Au paisprezece ani şi le-am întâlnit în gangul ăsta sinistru. Le urc în maşină şi, fără avertisment, îmi urcă sângele în ochi, fierbinte, şi-mi tremură mâinile şi buzele şi ea, timidă, pe scaunul din faţă, pentru prima dată în viaţa ei neîncepută, în lumea ei care se zbate să iasă din copilărie, mă priveşte până în adâncul dorinţelor. Are doar paisprezece ani şi îi spun, sub răcoarea transpiraţiei lucide: Good Night!
Şi-o să derapez într-un soi de reverie urbanoidă cu falusuri măreţe ce nu-mi aparţin, care-mi sperie tot ce a mai rămas din planurile mele de a-i mărturisi ei, fără perdeaua de cuvinte pe care o fac ferfeniţă de fiecare dată când încerc, cât o iubesc. E un vis extravagant, din care nu ies cu faţa curată, un kung-(ră)fu(ială) războinic cu alură de banc ordinar, de unde, pentru ochii ei cafenii, mă aleg cu o Pălmuială deloc onorabilă, dar din care ţâşnesc victorios, cu mâinile înainte.
O să trec bine în maturitate şi-o să veghez alte nopţi în teritoriul sălbatic al pragmatismului individualist, care nu ţine cont de comunitatea peste care se lăţeşte ca o pată de ulei al prostului-simţ. Şi-o să trec pragul unei nevroze, cu maşina, drept în faţa Betonierei acestui unic vis al economiei: s-o ţină mereu într-un boom, cu propriul şi figuratul lui decibelic. Şi-o să demonstrez cu tărie că e suficient un cetăţean, chiar cu neclinitirea zgâlţâită de vardişti, ca să mai apropie gura larg căscată a capitalismului de rit tropical!
Dar mi-e teamă să nu migrez spre talpa ţării, direct în colbul ei, în deloc idilica bojdeucă a fermierului-ţăran neaoş cu mireasmă de lene şi aplecare dificilă înspre muncă. Şi îmi e că o să dau în patima sudalmei însoţite rareori de alte vorbe mai domoale, de ardelean, şi-o să sudui femeia, ăst' primar şi tăt satu' care l-o votat cu Şanţul lui curăţât, cu tăt! Şi-apăi nu mi-i face die mândră mninune cu cumetria, tu muiere, că io amu' ni îl astup la loc!
Prin peisajul pestriţ mai străpunge o viziune, complet paralelă, în care nu sunt implicat decât ca spectator al altei adolescente, a cărei mamă îi descoperă literatura publică pentru orice alţi ochi: blogul cu desfăşurător înţesat de descoperirea trupului şi-a lungului de linie din praf alb, care e la ordinea zilei şi mai ales a nopţii. Noroc cu sora fetei, a cărei chibzuială tip I'm a Self Made Woman rezolvă toate situaţiile cu potenţial de descărcare electric-emoţională.
Nu, vă spun! Viaţa e un joc complicat în care nu vreau încă să intru!
Semnat,
Ovo (şi fraţii săi din Competiţia NexT 2013)