Despre "Femeia vulcan" site-urile culturale şi de informaţie româneşti se întrec în a oferi ştiri şi repere biografice şi discografice. Astfel încât organizatorilor nu le mai rămâne altceva de făcut decât să vă invite
luni 18 aprilie, ora 20.00
la Sala Palatului.
la Sala Palatului.
Cântecele LHASEI de Sela spun povestea vieţii ei nomade ce i-a marcat adolescenţa, dar şi faptul că aceasta i-a schimbat viziunea asupra lumii şi percepţia temporală. Călătoria, drumurile, noile destinaţii fac parte chiar din viaţa ei, sunt manifestarea spiritului ei liber.
Cum altfel ar fi putut să-şi propună să susţină, la o depărtare de mii de kilometri de casă, un număr de 33 de concerte pe parcursul a 55 zile? Pentru că, în perioada 16 martie - 10 mai, LHASA de Sela se află în turneu european ce cuprinde Suedia, Polonia, Franţa, Spania, Elveţia, Marea Britanie.
Venind de la Marsilia, în drum spre Madrid, LHASA face un scurt popas la Bucureşti, alături de prietenii şi colaboratorii săi:
Mario Legare (bass),
Rick Haworth (chitară),
Marc-Andre Larocque (percuţie),
Melanie Auclair (violoncel),
Valerie Cormier (pian).
Mathieu Parisien (inginer de sunet), Marc Thibodeau (maestru de lumini), Francis Beaulieu (monitorizare si backline) vor colabora îndeaproape cu Stage Expert pentru a oferi cele mai bune condiţii tehnice.
Modestă şi cât se poate de firească, dedicată total spectacolului şi cu o "carismă a scenei" de invidiat, LHASA de Sela va dărui sufletului nostru vibraţii şi sonorităţi unice care ne vor transporta într-o lume diferită, o lume a emoţiilor profunde:
luni 18 aprilie, ora 20.00,
la Sala Palatului,
într-un nou concert "pour les connaisseurs".
la Sala Palatului,
într-un nou concert "pour les connaisseurs".