Eroul din filmul de scurtmetraj al lui Victor Dragomir face parte din clasa de mijloc şi încă mai speră să găsească un loc confortabil din care să poată "ieşi la pensie" aşa cum încă mai speră să-şi recupereze iubita din adolescenţă. Cu atitudine minimalistă în jocul actoricesc şi un stil uşor "bolovănos" al rostirii, Andrei Mateiu portretizează un bărbat de vârstă medie, aflat într-un impas emoţional. Ca mulţi dintre colegii săi de generaţie nu a dat "marea lovitură" în carieră şi nici în viaţa personală.
Cadrul festiv în care este surprins (aniversarea celor treizeci de ani ai unui fost coleg de liceu) este totodată şi câmpul de luptă pentru recâştigarea iubitei din anii de liceu.
Pe parcursul celor treizeci de minute de peliculă, Mişu (Andrei Mateiu) traversează diverse stări: de la firesc, la emoţia disimulată la aerul nervos, apoi abulic din final. Trecerea prin biografia personajelor se face rapid în prima parte a filmului, la petrecerea dintr-un club.
Prezentarea personajelor se face în limbajul contemporan: "(...) la unii din publicitate", "alea-alea", "mă laşi?", "da, mă", "şi?" , "faza aia cu copiii", "eşti OK?" pigmentată cu toate ticurile verbale actuale şi cu discursul licenţios ce ar trebui interpretat ca fiind relaxat. Imaginile realiste de la petrecerea aniversării sunt căptuşite cu muzica de bar caracterizantă (cover live după Where is My Mind - Pixies). Amintirile expuse de aniversat relevă micile manii ale generaţiei: colecţia de căni, camping-ul, clubbing-ul.
Partea a doua este o ruptură de stil. Naraţiunea devine exclusiv vizuală, regizorul făcând apel la imagini rapide, cu ritm de videoclip MTV. Scena bătăii din club este "un duel" de club, pe fundal sonor trepidant, în lumini stroboscopice. Probabil, din comoditate ideatică, regizorul mută acţiunea în vechiul liceu (din Câmpina), cu scene nocturne - în care spectatorii pătrund ilicit, ca şi Mişu (Mihai). Lipsa dialogurilor şi defulările de natură fizică (eroul joacă baschet singur, patrulează pe culoarele reci cu o lanternă, bea apă de la ţâşnitoare, fură tabloul cu fotografiile de la absolvenţă) relevă impasul emoţional al eroului.
Comentariul audio din finalul filmului, decupat dintr-o emisiune radio FM despre efemeride, ilustrează concluzia autorului despre perioada pe care se pregăteşte Mihai să o încheie. După borna "treizeci", amintirile din liceu intră în categoria "efemeride".
Deşi incongruent din punct de vedere stilistic, filmul Treizeci al regizorului Voicu Dragomir este o "felie de viaţă" din existenţa tinerilor de treizeci de ani, cu şanse de a fi autentic.