24 de ani în 24 de expresii ale Solitudinii. Expoziție de fotografie Mirona Radu

24 de ani în 24 de expresii ale Solitudinii reprezintă un proiect artistic ce aduce laolaltă (titlul o sugerează aproape explicit) problematica Solitudinii și a Timpului existențial. Un proiect fotografic prin care artista Mirona Radu atacă chestiuni curente în lumea culturilor occidentale, respectiv direcția către care se orientează existențele noastre, puse tot mai frecvent pe drumuri conducând spre valori contestabile, ce au încetat să ne mai satisfacă aspirațiile. Însușindu-și credința lui Brâncuși, după care artei îi revine o misiune soteriologică, Frumosul fiind singurul capabil de a salva o lume europeană a cărei pierire iminentă era de mult trâmbițată, Mirona Radu ne propune captarea acelor momente cheie în care devine posibilă detașarea din cadrul cursei pentru succes sau simpla supraviețuire. 24 de fotografii. 24 de expresii ale Solitudinii. 24 de prilejuri pentru obținerea unei evadări din acea perpetuă fază de repetiție mecanică, ce pare a deveni starea generală a celor 24 de ore care, la final de zi, vin să constituie existențele oamenilor contemporani. Prin creația sa artista ne încurajează "să nu ne fie frică să ne așezăm deoparte, în izolare, și să ne gândim la ce am putea face frumos pentru a ne obține mântuirea" (Mirona Radu).

Rezultat al acestei încurajări și totodată sursă de propagare a ei, prezenta expoziție se dovedește a fi atât un discurs despre caracterul solitar care prin definiție se potrivește artistului, individul par excellence, pentru care singurătatea, izolarea reprezintă aproape o condiție sine qua non a creației, cât și un discurs îndreptat către privitor, ce este invitat astfel să împărtășească puțin din experiența existențială a artistului. O operă ce trimite deci către identificarea subiectului artistic cu obiectul său, Solitudinea fiind aici acel mediu de cunoaștere făcând posibil realizarea acestui proces.
 
Departe de a se prezenta ca o apologie a Singurătății ca atare, a acelei Solitudini mizantropice prețuite de romantism și de alte curente decadente, opera fotografică a Mironei Radu reprezintă o apologie a stărilor pe care le prilejuiește singurătatea, de unde și caracterul profund meditativ al lor, natura lor reflexivă. Fiecare dintre cele 24 de fotografii se dorește a fi câte o expresie a unei asemenea stări dobândite prin izolarea de ceilalți, o fixare pe peliculă a acelor momente de respiro, în care ne reîntoarcem către noi înșine. Lumea pe care ne-o oferă viziunea artistei este una sugerând ea însăși izolarea, claustrarea, acea presiune sub care se desfășoară traiul nostru cotidian. Fereastra meschină, închisă, motiv recurent în fotografia Mironei Radu, vine să simbolizeze vizual această izolare, această împresurare în care trăim. Zidurile compacte, fundal ce vine să elimine complet orice urmă de cer, de infinit din cadrele sale, completează această simbolistică a lumii ca temniță, ca închisoare. Totuși, acea fereastră zăbrelită, regăsită în mai toate lucrările sale servește drept primă sursă de evadare, prin însăși natura sa ea prezintă un dualism benign, însemnând atât o formă de închidere, cât și o potențială formă de deschidere - către ceilalți, dar și către noi înșine, prin intermediul oglinzii geamului folosit ca mediu. Prin această fereastră ni se dezvăluie o lume în care domină de asemenea singurătatea, indicată prin indivizi ce caută o companie prin localurile specifice (restaurante, baruri), prin animale de pripas (câini, pisici, așa numitele animale de companie, ironic în contextul acesta), izolate de semenii lor, mărturisind despre Solitudine ca fenomen universal, nu doar specific uman, în fine, printr-o cromatică exprimând direct dispoziția afectivă ce însuflețește scenele fixate. De la plictis și spleen, la optimism și bucurie, la deșertăciune și sens, nostalgie și expectativă, toate stări ale căror sursă o constituie Solitudinea.
 
(George Păunescu este istoric de artă)