Filmul care a inaugurat seara a fost Şanţul (The Ditch), în regia lui Adrian Silişteanu. Comedie adaptată la peisajul pitoresc din inima Ardealului, Şanţul este o alegorie presărată cu vorbe de duh şi înjurături cu aromă locală, a diferenţelor etnice care, luate prea în serios, tind să dezbine comunitatea. Şanţul pe care personajul principal, Vasile, trebuie să-l sape pentru a nu primi amendă, devine pretextul renunţării la o prejudecată etnică împărtăşită de locuitori. Ca să scape de povara săpatului, protagonistul îl cheamă în ajutor pe ţiganul satului, Petre, căruia îi promite botezul mult râvnit al copilului. Simplitatea aparentă a trocului evocă un gest de solidaritate între doi oameni care renunţă la etichete de diferenţiere în favoarea prieteniei.
Pasăre de curte (Yardbird), cel de-al doilea scurtmetraj din competiţie, prezintă povestea unei fetiţe care trăieşte împreună cu tatăl său într-o curte cu maşini în ruine. Filmul are replici scurte, nepretenţioase, care fac loc imaginilor să dezvolte un alt canal de comunicare cu privitorul. Povestea sugerează profilul sufletului chinuit, aflat la marginea unei societăţi care nu are nevoie de el. Ruby, personajul principal, are privirea-ţintă a copilului vulnerabil, însă pe măsură ce-ţi captează atenţia, descoperi o anumită formă a ferocităţii născută din suferinţă şi inhibare. Filmul lui Michael Spiccia explorează concepte precum controlul, izolarea sau durerea fără a suprasatura firul narativ. Şi totuşi, o metaforă pare să acopere întregul scenariu: Ruby posedă anumite puteri care par să-i ofere iluzia stăpânirii propriei realităţi.
Cusătoreasa (The Bungled Child), în regia lui Simon Filliot, abordează tema iremediabilului printr-o poveste stop motion în care naşterea este, în primul rând, un ritual al desprinderii. Ruptura de pântecul matern nu are cale de întoarcere, aşa cum gemenii născuţi nu mai pot fi reuniţi, în ciuda eforturilor mamei de a le îndeplini dorinţa.
Filmul lui Moritz Krämer, Foame (Eat), intră în culisele vieţii de model şi prezintă, în manieră suprarealistă, repercusiunile inhibării unei nevoi vitale. În urma unei şedinţe foto, Helen descoperă că percepţia ei asupra obiectelor din cabina de machiaj se schimbă. Ele dobândesc fragilitatea hranei comestibile şi gustul care-ţi antrenează papilele gustative. Hrănindu-se cu întregul decor al cabinei, Helen îşi ascunde trupul sub propriile buze, iar nouă ne rămâne sarcina de a oferi un rol acestora: buzele ca spaţiu al protecţiei sau al prizonieratului.
Fotoliul (The Chair) este un scurtmetraj realizat de Grainger David şi construit în jurul monologului unui copil care asistă la un eveniment neobişnuit: infestarea comunităţii sale cu o formă de mucegai care nu numai că este mortală, ci îi omoară şi mama. Filmul explorează modul în care un copil percepe limitele realului încercând să le lărgească prin improvizaţie. Povestea mucegaiului emană o atmosferă ambiguă: scenariul pare verosimil, dar în acelaşi timp, lasă deschise porţile fanteziei.
Panihida, ultimul film din prima seară dedicată proiecţiilor, este şi singura peliculă de mediu metraj din cadrul evenimentului din 10 aprilie 2013. Coproducţie Republica Moldova-Germania, filmul reuşeşte să surprindă întregul ritual al înmormântării într-un loc în care tradiţiile îşi redobândesc valoarea cu fiecare repetiţie a lor. Cele 59 de minute realizate de Ana-Felicia Scutelnicu redau convingător travaliul morţii şi al ultimului drum, care transformă, la un moment dat, însăşi experienţa cinematografică într-un exerciţiu asemănător. Ceea ce este de urmărit în aceste minute este îmbinarea unor ritualuri aparent opuse, cel al vieţii şi cel al morţii, care par să fie sărbătorite simultan în timp ce personajele parcurg drumul spre cimitir cu coşciugul pe umeri. Dincolo de a fi un simplu film realist care documentează cutumele unei populaţii, Panihida este un discurs cu nuanţe filozofice despre cum oamenii sărbătoresc moartea redirecţionând-o către viaţă.