Inevitabil, filmul e gândit într-o cheie uşor bizară. Riscul şi absurdul intervin în abordarea corectă a interpretării. Dacă se acordă credit pentru o versiune filosofică mascată sub tuşele groase ale «greşelilor», e posibil ca esenţa găsită să fie dezamăgitoare. Invers, dacă producţia e lăsată la stadiul de expunere a greşelii, sau de ironizare a clişeelor de formă şi de diegeză, e posibil să se piardă ceea ce a fost presărat printre rândurile audiovizuale. Aşadar, se pare că there is no right way to watch the Wrong movie.
Strict la nivel narativ, povestea este o declasicizare a unui tipar ce înglobează elementele forte ale tramei mainstream. Dupieux face ca moartea să nu mai fie moarte, dragostea să nu mai fie dragoste, sarcina să nu mai dureze nouă luni, palmierul să nu mai fie palmier, să fie pin, deus ex machina să nu mai fie deloc deus. Evenimentele se succed aproape arbitrar în jurul unui erou care are de fapt o singură problemă: i-a dispărut câinele. Dacă la toate astea adăugăm o asociaţie pentru protecţia animalelor care face acte aproape teroriste şi un detectiv care recuperează imagini din memoria excrementelor câinelui dispărut, nonşalanţa cu care regizorul se foloseşte de bizar, grotesc, insolit şi greşit creşte exponenţial, creându-se un film în care orice ridiculitate a acţiunii, a atitudinii personajelor sau a elementelor simbolice este perfect posibilă.
Wrong are pretext, are plot point, are deznodământ. Are şi n-are sens. Micile tablouri care îl alcătuiesc îşi au esenţa tocmai în pierderea logicii. Totuşi, rezolvarea conflictului principal din expoziţiunea filmului pare să nu ţină de desfăşurarea acţiunilor secundare, deşi ele fac parte din destinul prezent al eroului. Şi deci, ca o recapitulare, what is Wrong? Un film asemenea unui banc din categoria verde, dar nu prea verde, dar verde să fie, cu menţiunea că în loc de verde se pune un curcubeu cu arcada în jos sau având culorile invers care îţi dă senzaţia că există ceva acolo care nu e deloc în regulă.