Pledoarie pentru teatru adolescent

Nu m-a pasionat chimia în liceu, aşa că nu ştiu dacă această materie are un capitol special dedicat reacţiilor meta-fizico-sufleteşti, însă pot să spun sigur că din reacţia Adolescenţă + Teatru = Prieteni se decantează sensibilitate şi se degajă pasiune. Nu se pot calcula cantităţile, pentru că ele ţin de fiecare adolescent-actor sau adolescent-spectator în parte, în schimb, la fel de sigur pot să spun că energia meta-fizico-sufletească pe care o emană aceste entităţi umane macro-moleculare ar putea fi folosită drept combustibil natural inepuizabil. În special, atunci când se adună puştimea în cauză şi, ajutaţi de nişte adulţi entuziaşti, organizează festivaluri de teatru pentru cei tineri, ca ei. E de nedescris, trebuie să simţiţi, dar partea bună e că numărul evenimentelor de acest fel creşte şi se întinde pe tot teritoriul ţării, în focare de bucurie.

Un astfel de focar m-a contaminat la Botoşani, acolo unde, pe lângă faptul că se agaţă harta în cui, se organizează un festival naţional de teatru pentru adolescenţi, numit (cu clin d'oeil) AmFiTeatru, ajuns deja, în 2013, la ediţia a cincea.

Las prezentările formale deoparte, spun doar că în spatele evenimentului se află o trupă de teatru la fel de efervescentă ca o multivitamină pe limbă - Atelierul de teatru, Botoşani, adică vreo 25 de liceeni de la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" şi doi adulţi cu puteri supranaturale, Lenuş Moraru (actriţă) şi Gelu Rîşca (scenograf). Notă: nici puterile acestea supranaturale nu le pot descrie, pentru că eu le-am trăit pe pielea mea şi, ca să îmi pun toată puterea de persuasiune în cuvinte, ar trebui să inventez o nouă limbă, mai ceva ca Nichita Stănescu. Spun sigur că sunt oameni minunaţi care dăruiesc din cunoştinţele şi forţa lor şi că membrii Atelierului de teatru sunt nişte copii pentru care noţiune de viitor se va contura foarte frumos datorită experienţei lor teatrale. Iar ca ei, sunt mulţi, peste tot.

Aici voiam să ajung. Fenomenele teatrale organizate sau frecventate de liceeni trebuie încurajate! Le-am văzut la Alexandria (Festivalul naţional de teatru Ideo-Ideis), la Bacău (Festivalul de teatru în limba engleză I.D. Fest), la Timişoara (Festivalul de teatru în limba engleză T4T), la Bucureşti (Festivalurile de teatru "Florian Pittiş", Jos Pălăria, Catharsis) la Cluj, la Constanţa, chiar şi la Fălticeni. Şi cel mai recent, acum, la Botoşani. Copiii au nevoie de ele. În mai toate oraşele, aceste festivaluri, care nu ţin decât o săptămână sau maxim zece zile, sunt organizate de elevi, pentru elevi, din dorinţa pură de a împărtăşi. Iar verbul a împărtăşi e bivalent. E un schimb extraordinar de benefic, de energie, de pasiune, de prietenii, de cultură şi de educaţie. Da, oamenii vin acolo să vadă spectacole de teatru făcute din pasiune, repetate în săli de clase sau în garaje, aplaudă, vorbesc despre asta, critică, ajută şi învaţă. Festivalurile de teatru nu sunt olimpiade! Nu sunt selectaţi cei mai buni elevi din licee, trimişi acolo, supuşi la probe extra-curriculare şi decoraţi cu medalii. La teatru, copiii vin de bună voie, îşi dedică timpul liber, muncesc, acumulează, dau greş şi învaţă din asta. Am văzut profesori şi părinţi înţelegători, am văzut actori gata să dea sfaturi sau să creeze împreună cu acei copii, am văzut adulţi care aplaudă, am văzut spectatori care plâng şi râd, văzând talentul acestor tineri nebuni. Însă aceşti tineri nebuni trebuie susţinuţi. Dacă nu material (pentru că în organizarea oricărui eveniment, oricât de indie ar fie el, trebuie să ai şi o parte materială ca să susţină betonul sufletesc care urmează să vină), atunci măcar spiritual. Nu cu premii sau aplauze, astea înseamnă doar o diplomă, un trofeu şi câteva minute de celebritate locală, încurajaţi-i să participe la astfel de evenimente şi de acolo se vor descurca singuri. Nu-i ţineţi de mână, nu le promiteţi un laptop nou dacă vin acasă câştigători, nu le verificaţi caietele de teme în fiecare seară. Trebuie doar să le daţi voie să vină şi să aveţi încredere în ei. Încrederea, dragi adulţi şi copii, e singura chestie care te motivează...

Vorbesc atât de frumos despre mişcarea de teatru tânăr pentru că o cunosc şi am avut ocazia să o măsor, însă ea poate fi la fel de frumos descrisă şi cu ochiul liber. Ca să vă dau un exemplu, la Botoşani, la Festivalul AmFiTeatru, s-au strâns sute de elevi, din oraş şi din ţară, câţiva adulţi binefăcători, actori tineri din capitală, precum Alexandru Pavel, Adrian Nicolae sau Alexandru Ion, personalităţi locale, actori de la Teatrul Naţional "Mihai Eminescu" din Botoşani, profesori, părinţi, au pus la bătaie toată încrederea de care dispuneau şi a ieşit o mini-tabără de educaţie alternativă prin teatru. Cu bani puţini şi cu suflet mult.

Căutaţi pe internet toate festivalurile de care am pomenit, citiţi despre ele şi vizitaţi-le. Veţi descoperi singuri că merită şi veţi ajunge să spuneţi aceleaşi lucruri frumoase despre ele, ca şi mine.