Primul oraş: Praga. Superb. Într-o cameră dintr-un apartament, Mica (Rareş Gabriel Andrici) agaţă entuziasmat decoraţiuni din plastic interioare, exterioare, nu contează de care sunt, important este că aduc o pată de culoare în sărăcia lui. Mica zâmbeşte, e naiv, e inocent şi e singurul care mai speră la fericire, care luptă cu viaţa şi cu lumea nouă pentru că o iubeşte pe Ana. Construit în contrast cu fratele său Kica (Octavian Costin), el se opune agresivităţii, vulgarităţii, superficialului, dar oricine, oricând te poate trezi din vis. "Plăsmuirea magiei", cum ar zice Prospero, este sfâşiată. Ana se mărită cu altul, e însărcinată şi Mica, resemnat, împreună cu Kica îşi îmbracă costumul kitsch şi repetă paşii de dans din care îşi duc traiul.
Al doilea popas: Sydney. Departe, în cealaltă emisferă a pământului este Revelionul. O mamă îşi leagănă nervoasă copilul, e obosită, scârbită, s-a săturat de viaţa asta, de copilul din braţele ei... Pe Sanja (Ioana Chiţu) nu o mai tulbură nimic, nici măcar adulterul soţului ei. S-a imunizat. Miloš (Mihai Niţu) a invitat un alt cuplu la ei, de data aceasta nu pentru a se realiza în contrast, ci în oglindă. Ne aflăm la trecerea dintre ani şi ceasurile lui Miloš şi Dule (Cătălin Oprea), coincidenţă, s-au stricat şi ei nu ştiu să repare, timpul, viaţa lor. Dule e frustrat sexual, soţia sa, Kacia (Lorena Luchian), comite adulter împreună cu Miloš, iar Sanja, imună la problemele lor şi ale ei, îi cheamă să o ajute în bucătărie.
Ultima parte: american experience. Yovan (Vladimir Albu), actor nepracticant şi Mara (Ecaterina Bunduc), pianistă fără concerte conversează relaxaţi şi întâmplător la un joint. Ea a ajuns în America jucând la loterie, iar el hrănit cu vise hollywoodiene. Singurul moment detensionat din spectacol e întrerupt de un tânăr, proaspăt major, Daca (Cristian Bota), beat şi înarmat cu o sticlă de şampanie şi un pistol ce se va îndrepta spre Yovan. Să ucidă sau nu actorul...?
Poveştile, ce duc cu gândul la Pulp Fiction prin duritatea şi agresivitatea lor, sunt un colaj ce au ca protagonist un singur personaj, oricare ar fi el. Povestea lui personală e o nuanţă, esenţa este drama existenţială, absurdă, viaţa sa în care din cutia Pandorei speranţa nu a mai reuşit să iasă. Mica îşi întreabă fratele: "Unde să plec? Eu tot aşteptam să-mi zici unde, dar niciodată nu-mi spui". Toţi sunt blocaţi, neputincioşi, nervoşi, uşor de diagnosticat cu angoasă şi depresie.
Prin interpretarea actorilor nu se remarcă sondarea acestor profunzimi psihologice, singurul care suferă transformări fiind Mica, dar el e îndrăgostit de Ana, iubeşte şi încă mai visează la o viaţă fericită. Actorii nu se joacă de-a "psihologizarea stanislavskiană", ci încearcă să sugereze tocmai disperarea neconştientizată sau ascunsă. Nu fiecare om ştie că trăieşte o dramă existenţială, că s-a ratat şi, mai ales, nu toţi acceptă. Dar aceştia, cu frică, cu resemnare, cu neputinţă au încetat lupta. Niciunul nu-şi urmează visul, actorul nu joacă, pianista nu cântă, ci încearcă doar să supravieţuiască. Se supravieţuieşte zilnic, cu superficialitate şi ironie, dar aceste personaje îşi permit luxul cinismului. Prin spectacolul lor de licenţă, Trilogia belgrădeană, studenţii au ales să ne transmită un mesaj dur pe care îl conştientizează ca viitori absolvenţi de facultate: bine ar fi să trăieşti, nu să supravieţuieşti.
Traducerea propusă de Ioana Flora, precum şi interpretarea actorilor induc textului un uşor aer de sitcom. Să fie vulgaritate gratuită sau mimesis? Mica şi Kica nu ştiu cehă şi vorbesc cu Alena (Anca Markos) în trei limbi. Alena înţelege doar că Mica e îndrăgostit, iubita lui e departe şi atunci îi împrumută telefonul. Cuplurile se aruncă în destăinuiri nervoase, superficiale, fără să primească compătimiri sau soluţii. Prin Daca se atinge apogeul mizeriei şi al agresivităţii. El e capabil de crimă şi viol. În acel moment al spectacolului, un copil din sală a început speriat, să plângă. Nu e regie. Doar o reacţie naturală a unui ochi nepervertit. Ceilalţi spectatori sunt obişnuiţi cu astfel de situaţii. Le văd şi aud zilnic pe stradă sau la televizor. Copilul simte deformarea, răul şi reacţionează normal şi corect. El le poate reproşa actorilor că nu şi-au asumat riscul de a redeschide cutia Pandorei şi de a scoate speranţa la lumină, speranţa într-o salvare, oricare ar fi ea.
Spectacolul Trilogia belgrădeană e construit pe paradoxuri şi nu e comod deloc. Pleci şi te întrebi de ce studenţii au ales un astfel de spectacol pentru licenţă. Eşti intrigat, nemulţumit, dar îţi dai seama că au avut curaj...
Producţie UNATC "I.L. Caragiale".
Trilogia belgrădeană de Biljana Srbljanović.
Spectacol de licenţă Arta Actorului jucat la sala "Ion Cojar" Palatul Naţional al Copiilor. Clasa: prof. univ. dr. Adrian Titieni. Coordonator. lect. univ. dr. Mihaela Beţiu.
Traducerea: Ioana Flora. Asistent regie: drd. Vladimir Anton. Scenografia: Pavel Trifan. Mişcarea scenică: Lorette Enache. Light design: Cristi Niculescu. Sound design - Mihaela Beţiu & Sorin Brehuescu. Operator lumini: Alexandru Mihai. Operator sunet: Diana Bogdan
Distribuţia: Octavian Costin (Kica), Rareş Andrici (Mica), Anca Markos (Alena), Ioana Chiţu (Sanja), Lorena Luchian (Kacia), Mihai Niţu (Miloš), Cătălin Oprea (Dule), Ecaterina Bunduc (Mara), Vladimir Albu (Jovan), Cristian Bota (Daca).
Data reprezentaţiei: 23 aprilie 2013.