Bulandra. Experiment teatral - Incendii

Am să încep abrupt. Da, nouă premieră a Bulandrei, Incendii, regizată de debutanta Irina Alexandra Banea pe textul dramaturgului canadian de origine libaneză Wajdi Mouawad, are imperfecţiuni. Porneşte greu la drum, are pasaje în care replicile ce abundă în metafore creează probleme actorilor, distribuţia e inegală valoric, ritmul e uneori prea rapid în raport cu cantitatea de vorbe ce trebuie (chiar trebuie?) rostite.

Dar toate aceste neajunsuri trec în plan secund pe măsură ce povestea capătă adâncime, multiplele planuri temporale se intercalează din ce în ce mai coerent, actorii au o relaţie din ce în ce mai bună cu încrederea în sine şi multiplele mistere ale naraţiunii sunt treptat dezvăluite. La capătul a aproape trei ore de spectacol de o densitate copleşitoare şi o coerenţă remarcabilă, ce rămâne în urmă e una dintre cele mai consistente piese de teatru din repertoriul bucureştean al momentului.

E aproape incredibil faptul că o asemenea performanţă e reuşită de o echipă de proaspăt absolvenţi UNATC, de oameni care s-au încumetat ca, pentru cvasi-debutul lor în teatrul post-studenţesc, să se ia la trântă cu un text contemporan de o profunzime, complexitate şi dificultate cu totul speciale, text ce priveşte, din multiple, neaşteptate şi deloc şablonarde unghiuri, unele dintre cele mai dure probleme ale lumii înconjurătoare: emigraţia, imigraţia, sărăcia, războiul, perspectiva asupra vieţii într-o societate occidentală aşezată versus perspectiva asupra vieţii într-o societate orientală ce se auto-incendiază cu o cadenţă cotidiană.

Irina Alexandra Banea reuşeşte să stăpânească toată această bogăţie luxuriantă de teme, sub-teme şi motive cu o maturitate şi seriozitate care merită toate aplauzele. La vârful echipei de 8 actori ce încarnează peste 20 de personaje, sunt de găsit Denis Hanganu şi Maria Vârlan, cei care, acoperind rolurile cele mai dificile ale piesei, impresionează prin travaliu, seriozitate şi prospeţime. Monoloagele celor doi, momentele când scena şi replica sunt doar ale lor, sunt punctele de maximum emoţional ale spectacolului. La rându-le, Constantin Dogioiu şi Adrian Piciorea reuşesc să contra-puncteze ritmul alert al desfăşurării acţiunii prin frazare isteaţă, îngăduind pauze şi preschimbări ale ritmului respiraţiei.

Într-un moment când experimentul e cuvântul magic când vine vorba de teatru viu, proaspăt, altfel, Bulandra experimentează pariind pe o trupă de tineri perfect necunoscuţi, oferind publicului o piesă complicată, lungă şi grea. Riscul pe care şi-l asumă teatrul de la Grădina Icoanei e cu atât mai semnificativ, cu cât tematica spectacolului, deşi ultra-actuală, e totuşi departe de preocupările obişnuite ale bucureşteanului standard. Măsura în care Incendii va avea succes de casă şi de critică ne va spune multe despre gradul de maturitate şi de deschidere la nou al comunităţii noastre teatrale.