Textul lui Slawomir Morzek este superlativ de provocator, regia Dianei Ligi (anul III, regie teatru, U.N.A.T.C.) transportă un absurd magic într-o conştiinţă raţională, păstrând misterul logicii şi logica misterului, surprinzând prin abordare curajoasă şi complexă, iar scenografia Ioanei Ungureanu (anul III, scenografie, U.N.A.T.C.) sprijină spectacolul prin ancorarea concretă din oniricul vertij. De-a râsul şi neaşteptatul, Cvartetul, momeşte-cucereşte publicul şi îl hrăneşte cu hrana tare-grea din interiorul ambalajului. Se plantează "sâmburele însuşi al necesităţii", se caută-găseşte-pierde "sensul vieţii şi propriul sens", moartea şi viaţa devin doar etichete, căci Ideea este tot ce contează şi singura care nu doar durează, căci e dincolo de timp. Sunt lăudabile isprava implementării şi reuşita susţinerii unor asemenea teme încărcate cu adâncimea incalculabilă a profunzimii lor, într-o manieră atât de accesibilă / light. Întrebările existenţiale nu îţi mai apasă umerii (pe perioada reprezentaţiei), ba chiar te gâdilă, te uşurează.
În ordinea apariţiei, Andrei Radu, Silvana Mihai, Bogdan Florea şi Vasile Onica (studenţi, anul III, actorie, U.N.A.T.C.) se metamorfozează cu cap, gând şi sentiment în personaje mai mult decât credibile. Evoluţia celor patru este notabilă. Fiecare îşi urcă propriul deal, de pe spatele dealului-spectacol, cu asumare şi entuziasm. Cercetează hăuri sufleteşti, se expun şi, foarte important, se joacă. Rolurile pe care le interpretează actorii sunt din aceeaşi categorie cu textul, superlativ de provocatoare, iar aceştia nu ezită să profite de cromatica opţiunilor de interpretare. Inspiraţia spiritului revoluţionar trasează formele spectacolului. "Poţi fugi de mine, dar nu poţi fugi de adevărul meu". Atât de simplu.
Dacă unora le place să vadă iarba cum creşte sau varul cum se usucă pe pereţi sau zilele cum sunt tăiate din calendar, mie îmi place să văd evoluţia unui spectacol. Aşa că am reuşit să merg la Cvartetul de trei ori şi de trei ori mi-a făcut plăcere să-l (re)văd, să-l (re)aud şi să-i (re)fiu spectator. Am putut observa formarea ritmului scenic, diverse variante şi schimbări, care, sunt convins, nu se vor opri aici din creştere. Fără nejusticată modestie, Cvartetul este una dintre cele mai complete, bine formate, structurate, jucate licenţe la care am luat parte. Acordă-i şansa de a rezona în tine, de a te bucura şi mergi să-l vezi. Profită cât încă nu costă îndoitor de mult să-i vezi pe aceşti tineri făcând o minunată treabă.
https://www.facebook.com/cvartetul pentru detalii legate de viitoare spectacole.