Efectul Creangă - Beasts of the Southern Wild

În construcţia vizuală a lui Beasts of the Southern Wild ies în evidenţă două instanţe. Una constă în utilizarea gros-planurilor pentru încadrarea personajelor care locuiesc în zonele mlăştinoase din sudul Louisianei. Prin această abordare estetică, personajele capătă statut de persoane şi ecranul nu mai e o piedică în calea spectatorului care doreşte să-şi apropie aceste personaje ca-oameni. În cealaltă instanţă se întîlnesc filmarea din mînă şi montajul alert, care întăresc efectul obţinut cu ajutorul gros-planurilor; aparatul de filmat se mulează pe tumultul personajelor şi reuşeşte să preia şi să transmită spectatorului stările celor de pe ecran. Culorile vii, filmarea din mînă, imersiunea constantă în reverie (ca mijloc prin care Hushpuppy, o fetiţă de cinci-şase ani, încearcă să vindece prezentul dureros), toate acestea contribuie la construirea unei imagini poetice asupra locului înfăţişat. Iar impactul pe care îl are asupra spectatorului încercarea lui Hushpuppy de a-şi alina prezentul prin recurs la visare (discuţii cu mama sa, întîlniri cu animale din timpuri străvechi) este cu atît mai tăios cu cît contrastul dintre ceea-ce-este şi ceea ce putea fi este mai puternic.

Prima parte a filmului construieşte o panoramă locală. "Bathtub" e un loc în care libertatea se împleteşte cu omenia pentru a naşte o zonă exotică, departe de supermarket-uri, de localuri fast-food şi de zgîrie-nori. Un loc în care oamenii petrec, cu muzică, scîntei şi mult alcool, atenţi doar la provocările naturii. Un loc al cărui spirit nici autorităţile nu reuşesc să îl perturbe definitiv. Pentru spectatorul Occidental, "Bathtub" e oglinda unui paradis pierdut, e locul acela în care proprietatea privată şi legile nu au fost încă inventate. Acolo, instinctul de autoconservare şi compasiunea (apropo de Rousseau, din al cărui Discurs asupra inegalităţii pare inspirat Bathtub) sînt coordonatele umane care asigura buna convieţuire a localnicilor. A doua parte a filmului insistă pe relaţia dintre Wink şi fiica sa, Hushpuppy. Iar ultima parte a filmului expune întoarcerea localnicilor în Bathtub, după ce autorităţile începuseră demersurile de a îi reintegra în societate cu trecerea printr-un azil.

Hushpuppy este motorul filmului, liantul între prezent şi viitor pentru un vis - libertatea - care trebuie să rămînă în viaţă. Fetiţa este şi naratorul istoriei de pe ecran. Din cauza acestui aspect, filmul suferă de efectul Creangă. În Amintiri din copilărie, poziţia naratorului e asumată de scriitorul matur, care priveşte cu ochii maturităţii elementele specifice copilăriei. Cînd alege să exprime prin mintea unui copil realitatăţile copilăriei, el îşi asumă distanţa şi înţelepciunea maturităţii, pe care le sădeşte în acele fapte şi din perspectiva cărora se întoarce asupra faptelor prezentate. În relatarea sa, atitudinea scriitorului român este cît se poate de onestă.

La Behn Zeitlin, naratorul este un copil care dovedeşte o maturitate copleşitoare, simplitatea discursului fetiţei (despre viaţă, istorie, despre relaţia om-univers) şi bogăţia acestuia fiind dezarmante. Zeitlin încearcă să îşi susţină demersul narativ prin-ochii-lui-Hushpuppy prin apel la un univers oniric substanţial, prin întîlnirea fetei cu moartea (dezastrul natural, boala tatălui) şi prin recurs la o instrucţie dură pe care i-o ţine Wink fiicei sale, pentru a îi putea preda ştafeta supravieţuirii. În ciuda acestei încercări, coerenţa şi cursivitatea expunerii (ideile se nasc unele din celelalte, precum într-un eseu bine structurat) nu se întîlnesc în cel mai fericit chip cu vîrsta copilei. Discursul e mai degrabă rodul unei minţi adulte, iar artificiul cu Hushpuppy este adoptat doar pentru a crea un efect moralizator însemnat asupra spectatorului.

De unde şi nevoia de metaforă (cei patru Cavaleri ai apocalipsei - imaginaţi aici sub forma unor animale din timpuri străvechi, asemănătoare unor mistreţi uriaşi, - se lasă în genunchi în faţa Inocenţei fetiţei) sau de a întări anumite sensuri prin coincidenţe salvatoare: într-o revoltă împotriva regimului sever impus de tatăl său, Hushpuppy îl loveşte pe Wink în piept şi îi spune că ar vrea să îl vadă mort. Vorbele spuse de fată într-un moment de furie ajung să fie situaţie reală. Şi, în tot acest timp, boala lui Wink e folosită pentru a exprima declinul unei lumi (a libertăţii de conştiinţă) şi pentru a motiva probele prin trece Hushpuppy pentru a-şi cîştiga dreptul la viaţă.

Totuşi, în film, nu toate secvenţele marcate de coincidenţe (gîndite de autor) sînt discutabile. În final, cînd Hushpuppy întîlneşte o femeie - poate chiar pe propria mamă - momentul e reuşit, în ciuda faptului că toate elementele filmului - ceea ce e reprezentat, replicile personajelor şi muzica adăugită - subliniază aceeaşi idee: nevoia de dragoste, nevoia de protecţie şi felul în care aceste nevoi se lovesc de un zid imediat - dificultatea de a supravieţui într-o lume atît de ancorată în material. În ciuda acestei aglomerari de semnificanţi care se dublează reciproc, secvenţa respectivă rămîne puternică, fiindcă din cadrul ei nu lipseşte misterul - femeia care nu o recunoaşte pe Hushpuppy drept fiica sa, cuvintele pe care i le şopteşte fetiţa la ureche fără ca spectatorii să le audă. Prezenţa misterului face mai puţin evidentă aglomerarea de sens (dragoste, spirit vs. concret, material) şi lasă loc secvenţei să respire.

Beasts of the Southern Wild este o producţie americană independentă, distinsă cu numeroase premii - printre care Caméra d'Or la Cannes sau Grand Jury Prize la Sundance, ambele în 2012. Filmul a fost distribuit în SUA de Fox Searchlight Pictures, astfel că, pentru Behn Zeitlin, pasul spre Hollywood este uşor de făcut.