La publicarea, din 1925, a romanului The Great Gatsby, scriitorul Scott Fitzgerald era sfâşiat de incertitudini, pendulând între teama de a fi scris o carte "inutilă" sau de a fi creat "o capodoperă". Astfel, cartea sa a avut o soartă pe măsură: a fost un eşec comercial şi de receptare critică la debut, apoi a fost "reabilitată" începând cu a doua jumătate a secolului al XX-lea. Astăzi, Gatsby a devenit un simbol al civilizaţiei occidentale, romanul fiind citit / studiat de multe generaţii, în şcoală.
Regizorul Baz Luhrmann s-a confruntat şi el cu spinoasa problemă a adaptării unui roman celebru al literaturii universale. De aceea, el şi-a transferat pe ecran propria pasiune pentru literatură, dar şi admiraţia pentru o Americă năbădăioasă.
Înaintea acestei încercări de adaptare, au mai existat experienţe precum cele ale lui Herbert Brenon, în 1926, Elliott Nugent, în 1949 şi Jack Clayton, în 1974. Realizatorul australian s-a străduit să combine adaptarea respectuoasă cu propria viziune asupra universului fitzgeraldian.
În mare măsură, pelicula este fidelă naraţiunii romaneşti; acţiunea se derulează în America din 1922. Speranţa deşartă a unui om pierdut în iluzii este plasată între jazz, foxtrot, sclipici, focuri de artificii şi râuri de alcool. Deceniul furtunos iese dintre paranteze înecat în şampanie şi jazz şi este livrat spectatorilor de "zeităţi" kitsch. Leneşa "aristocraţie" se desfată între Park Avenue şi Hamptons până în Long Island. În această suburbie chic, din West Egg, Nick Carraway, un scriitor ratat, se converteşte în broker, apoi îşi închiriază o căsuţă în umbra unui conac magnific. În vecinătate, un misterios Gatsby, proaspăt îmbogăţit, organiza săptămânal petreceri dintre cele mai "sălbatice". Convoaie de maşini de lux, politicieni, starlete, producători, gangsteri şi muzicieni bizari hălăduiau pe proprietatea bogatului Gatsby.
Pe malul celălalt al râului, în East Egg, Nick îşi reîntâlneşte verişoara, Daisy Buchanan, alături de soţul ei, Tom. Încet-încet, Nick devine confident atât al lui Gatsby, cât şi al lui Daisy. El asistă, discret, la iubirea dintre cei doi. Astfel, tânărul participă la aventurile unor fiinţe pline de dorinţe, iar secretele rămân "atât în interior, cât şi în afară", după cum el însuşi recunoaşte. Descoperă viaţa dublă a lui Tom (Joel Edgerton) alături de Myrtle (Isla Fisher) şi află secretul vieţii /ascensiunii lui Gatsby.
Prezenţa sa în Long Island avea drept scop recâştigarea iubirii lui Daisy, pe care o pierduse în urmă cu cinci ani. Nick devine martorul "mut" al tuturor excentricităţilor izvorâte din neobişnuita iubire a lui Gatsby. Destinul tragic al tuturor personajelor vine să zugrăvească egoismul şi narcisismul unei clase sociale rapid îmbogăţite, lipsită de responsabilităţi, dar predispusă la amnezie. Nick pătrunde într-o lume de o goliciune abisală, dar ghidată de o frenezie ce părea indexată la cotele de vârf de la Bursă. Se lasă sedus de acest vertij îmbibat cu plăceri interzise.
Ca şi în filmul Romeo + Juliet, Luhrmann încearcă să ilustreze cuvintele autorului-narator. Totuşi, unele fraze din roman, scrise pe ecran, puteau fi evitate pentru a lăsa loc emoţiei. Această ilustrare, prin cuvinte scrise direct pe ecran, relevă poziţia regizorului faţă de romanul lui Fitzgerald. Filmul său urmăreşte să redea, prin descrieri concise, acuitatea de exprimare a sentimentelor şi a impulsurilor. Rezultatul rămâne aleatoriu.
Prima apariţie a lui Daisy este o reuşită. Vedem un braţ, apoi un picior, auzim râsul, totul într-un decor supraexpus luxului, sufocat de flori şi de perdeluţe, ca într-un vis "roz". Fiindcă Nick este singurul vector al povestirii în film, ca şi în roman, regia transcrie subiectivitatea privirii acestuia, la acel moment. Mai puţin reuşită pare a fi prima apariţie a lui Gatsby. Acesta îşi pierde din aura de mister fiind intercalat cu alte personaje îndoielnice, la una dintre petrecerile sale. Desigur, regizorul încearcă să redea "anii nebuni", excesele acelui deceniu furtunos fără să încarce pelicula cu un romantism dulceag.
Filmul nu scapă, totuşi, de grandilocvenţa estetică proprie universului lui Baz Luhrmann. Primele şaizeci de minute, din cele 125 ale peliculei, pot fi considerate obositoare prin revărsarea de culori acidulate, focuri de artificii, mişcări nevrotice ale camerei de filmat şi conexiunile sincopate cu fundalul sonor. Suflul imprimat de 3D, de obicei apanajul unui blockbuster SF, se rarefiază treptat lăsând loc unor scene intimiste, cu două-trei personaje, în care dialogul are prioritate.
Întruparea lui Jay Gatsby şi a lui Daisy Buchanan, pe ecran, lasă să se ghicească spectrul lui Scott şi al Zeldei, a căror dragoste tumultoasă a umplut opera lui Fitzgerald. Din păcate, interpretările actoriceşti nu sunt egale calitativ. Tobey Maguire joacă un "Papă-Lapte" perfect ca să-i dea viaţă lui Nick Carraway - un bun observator al lumii "ca circ", o lume opulentă şi perversă.
Jordan Baxter (Elizabeth Debicki), prietena lui Daisy, obiectul dorinţelor lui Nick, rămâne doar un personaj-accesoriu din pricina inconsistenţei acestuia din urmă. Impulsurile lui sunt vagi, el fiind eficient doar în redarea vieţii decadente.
DiCaprio şi Mulligan conferă lui Gatsby şi lui Daisy figuri melancolice şi comportamentele capricioase pe care scriitorul însuşi le indica în roman. Mai lunatică decât Mia Farrow, în ecranizarea lui Clayton, Carey Mulligan îi împrumută lui Daisy un amestec de inconsecvenţă şi severitate, blândeţe şi indiferenţă, care fac din aceasta o persoană evazivă. Regizorul nu recurge la eschive, ci o prezintă pe această femeie aşa cum este ea în spatele măştii de soţie - dispreţuitoare, crudă şi surdă. Gatsby are nevoie de escapade şi de artificii ca să îi atragă atenţia şi să o seducă. Filmul lui Baz Luhrmann afirmă narcisismul latent din spatele eroului. Viziunea regizorală rezumă rapid delirul nevrotic provocat de iubire, fără să-i dea răgaz pentru măreţie.
DiCaprio ştie cum să facă vizibilă fragilitatea acestui nostalgic, mişcat de pasiunea amoroasă până la obsesie. Acest aventurier, împins de megalomanie, crede că îi va câştiga inima singurei femei care conta pentru el: frumoasa şi superficiala Daisy Buchanan. Văzându-l pe Gatsby cu chipul către cer, vedem mirajul lui Romeo Montague oftând după Juliet Capulet. Văzându-l pe Gatsby în apa (din piscină) verzulie, îl vedem pe Jack Dawson din apele reci şi tulburi ale Atlanticului. Acest actor, fără vârstă, adesea confruntat cu destine funeste, îi dă pregnanţă lui Gatsby, amestecând forţa cu fragilitatea în acest fatum.
Totodată, regizorul australian povesteşte, în această peliculă, despre o Americă contemporană, cea de dinaintea crizei economice din 2008. Este o Americă arogantă şi plină de inechităţi, gata de a găsi mereu "ţapi ispăşitori". Filmul este un elogiu adus literaturii, dar şi culturii populare (aportul adus de minorităţi). Realizatorul Baz Luhrmann aduce un omagiu şi fotografului Charles C. Ebbets, cel care-a relevat rolul clasei muncitoare şi al constructorilor de zgârie-nori. Pentru a scoate în relief punerea în oglindă a societăţii anilor '20 şi cea a secolului al XXI-lea pune alături, în coloana sonoră, Cole Porter, Louis Armstrong şi George Gershwin (Rhapsody in Blue) alături de Jay-Z, Beyonce, Lana Del Rey şi Kanye West. Povestea narată de regizorul american, sub forma unei tragedii greceşti postmoderne, este şi o declaraţie de dragoste pentru o Americă de admirat, dar şi iritantă.
Deşi inegal din punct de vedere estetic, filmul lui Baz Luhrman rămâne o adaptare reverenţioasă, dar ambiţioasă, în ţinută postmodernă.
Regizor: Baz Luhrmann
Scriitor: F. Scott Fitzgerald / Scenarişti: Baz Luhrmann, Craig Pearce
Compozitor: Craig Armstrong / Operator: Simon Duggan / Producători: Lucy Fisher, Catherine Knapman, Baz Luhrmann, Catherine Martin, Douglas Wick / Monteuri: Jason Ballantine, Jonathan Redmond, Matt Villa
Distribuţia: Leonardo DiCaprio (Jay Gatsby), Carey Mulligan (Daisy Buchanan), Tobey Maguire (Nick Carraway), Isla Fisher (Myrtle Wilson), Joel Edgerton (Tom Buchanan), Amitabh Bachchan (Meyer Wolfsheim), Jason Clarke (George Wilson), Callan McAuliffe (Jay Gatsby tânăr)