Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Great Gatsby, The

O petrecere - The Great Gatsby


Film Menu, iunie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
The Great Gatsby în 3D al lui Baz Luhrmann, plasat în New York în epoca jazz-ului şi anunţat în campania de promovare ca fiind cea mai mare petrecere a anului 2013 (pe care o veţi putea găsila orice oră doriţi în sala de cinema de lângă dumneavoastră), a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Cannes, unde era puţin probabil să scape de acuzaţia că e extravagant şi cam atât. E deja a cincea adaptare a capodoperei literare din 1925 alui F. Scott Fitzgerald şi încă mai persistă zvonul că romanul nu poate fi adaptat.

În multe feluri, versiunea lui Luhrmann e o adaptare fidelă. Vocea din off a lui Nick Carraway (Tobey Maguire), personajul-narator din roman, e auzită aproape de la un capăt la altul al filmului rostind pasaje din Marele Gatsby - în timp ce aceleaşi cuvinte apar scrise de-a curmezişul ecranului, ca de mâna unei divinităţi. Scenariul (scris de Luhrmann şi colaboratorul său frecvent, Craig Pearce) păstrează, în linii mari, povestea neschimbată şi include flashback-uri care completează biografiile personajelor, dar ratează tot mai mult subtilităţile când se îndepărtează de cuplul central (Gatsby-Daisy). Pe malul unui golf din Long Island, unde locuiesc soţii Tom şi Daisy Buchanan (Joel Edgerton şi Carey Mulligan) şi, peste golf de ei, Nick Carraway, soseşte un misterios om înstărit pe nume Jay Gatsby (Leonardo DiCaprio), care dă petreceri fastuoase pentru localnici, deşi nu pare să vrea să petreacă cu ei. Curând, Nick - vărul lui Daisy şi vecinul lui Gatsby - e luat prin surprindere când Gatsby îl roagă să faciliteze întâlnirea lui cu Daisy, pe care bărbatul o cunoscuse în urmă cu cinci ani, când era soldat, şi voia să o recâştige. (Deşi Nick se mutase şi el de curând, deja îi intrase în graţii lui Tom Buchanan, care nu-şi ascundea de el aventura extraconjugală cu Myrtle Wilson - astfel încât pe parcursul evenimentelor ce urmează are poziţia unui observator privilegiat.)
 
Inevitabil, reţeaua de evenimente construită de Fitzgerald în roman spune mai multe despre personaje acolo decât în film. Transpuse pe ecran, reacţiile lor sunt prea opace sau, dimpotrivă, prea simple şi repetitive. Altfel, Baz Luhrmann ştie să-şi conducă actorii în momente-cheie. (Îmi permit mai departe să includ spoiler-e pentru că nu e tocmai o poveste nouă. Dar va urma - mult mai jos - o porţiune spoiler-free despre coloana sonoră.) După ce adevărul iese la suprafaţă, Gatsby, Tom şi Daisy rămân în salonul unui hotel să discute situaţia (asistaţi de Nick şi de Jordan Baker - Elizabeth Debicki -, prietena cea mai bună a lui Daisy). În cearta care urmează - intercalată cu linguşeli, ponegriri şi şantaj sentimental -, prestaţiile tuturor actorilor (inclusiv reacţiile pasive ale lui Nick şi Jordan) sunt, moment cu moment, perfect modulate. De altfel, DiCaprio faceun rol fin de comedie - în limitele personalităţii lui Gatsby, care ascunde dincolo de alura detaşată un suflet de căţeluş iubitor -,trecând rapid de la jovialitate camaraderească (inclusiv când îi cere favoruri lui Nick) la fâstâceală adolescentină de faţă cu (sau vorbind despre) Daisy. În plus, trebuie apreciat că Luhrmann e atent inclusiv la anumite elipse ale romanului care sunt mai greu de păstrat în film decât în text. Când Myrtle e lovită de maşina în care se întorc Gatsby şi Daisy, suspiciunea planează asupra lui, deşi, de fapt, la volan era Daisy. Înaintea accidentului, Luhrmann îl arată pe DiCaprio rotind brusc volanul, încercând inutil să o ocolească pe Myrtle, fără să dea de înţeles că încearcă să preia controlul când nu reacţionează Daisy.

Filmul poate fi apărat uşor şi de atacurile celor care şi-ar dori să fie mai indie - opulenţa e un factor important în poveste. Se dovedeşte că Gatsby s-a îmbogăţit (subit şi prin mijloace ilegale) ca un fel de gest măreţ de iubire, sperând că astfel o va face pe Daisy să rămână cu el. Chiar proza lui Fitzgerald transmite fascinaţia faţă de obiectele preţioase care îi înconjoară pe protagonişti şi le dau siguranţă. Iar câteva tuşe neaşteptate dau un pic mai multă consistenţă lumii (altfel, foarte mozaicate) a filmului: după o petrecere fastuoasă în casa lui Gatsby, în fundalul cadrului larg se pot vedea servitorii care adună din piscină paharele, folosindu-se de nişte plase cu mânere foarte lungi.

Acestea fiind zise, regia lui Baz Luhrmann nu echivalează cu proza lui Fitzgerald. Aglutinează coregrafii (ale servitorilor în casa Buchanan, ale dansatoarelor la petrecerea lui Gatsby) cu beţii în petreceri improvizate, cu secvenţe halucinante de cinema expresionist, cu filmări god\'s-eye-view şi cu personaje episodice pitoreşti. Printr-o ironie care l-ar gâdila şi pe Fitzgerald, anumiţi spectatori, deşi au fost impresionaţi de spectacol, au rămas totuşide părere că filmul, de două ore şi douăzeci de minute, durează prea mult. (Or, dacă mai socotim şi trailer-ele...).

Recenzând filmul în The Village Voice, Stephanie Zacharekscrie: "«The Great Gatsby» e în acelaşi timp «prea mult» şi ce vrea Luhrmann, mai puţin o adaptare a romanului lui F. Scott Fitzgerald decât o versiune filmică a lui Jay Gatsby însuşi." Într-adevăr, romanul e despre un vis de măreţie, dar îl pune în perspectivă arătând cât de gol e pe dinăuntru şi ce consecinţe grave ar putea avea, în timp ce filmul - rareori detaşat - comunică doar că visătorilor li se pot întâmpla, dacă au ghinion, lucruri triste. Gatsby e glorificat de la prima apariţie în film (în care, fără să fie complet vizibil, domină cadrul) până după moarte, când, scufundându-se în piscină, e fotografiat de deasupra apei de o ceată de jurnalişti; aici, încadratura e împrumutată din Sunset Boulevard (1950, regie Billy Wilder), dar asemănările dintre cele două filme şi tragediile prin care sfârşesc sunt cvasi-nule. Alte elemente luate de la Fitzgerald pe care Luhrmann le-a fixat strâmb în film sunt cele două pseudo-simboluri: lumina de far verde de peste golf spre care Gatsby priveşte în fiecare noapte, cu certitudinea că e chiar lângă casa lui Daisy, că e un fel de stea care duce către ea; şi panoul publicitar cu ochii doctorului T.J. Eckleburg, pe care Wilson, soţul lui Myrtle, îl confundă în simplitatea lui cu veghea perenă a lui Dumnezeu. În roman, sunt folosite să caracterizeze personajele, dar Luhrmann le trateazăcu reverenţă, ca şi cum însemnătatea lor morală ar fi o punte spre adevăr. Alterat e şi Nick Carraway - vorbitorul elocvent,atent la ceilalţi, care evită să spună foarte multe despre el. În film, drama lui Gatsby i se mai învârte încă în minte câţiva animai târziu, când e internat în sanatoriu - deşi în carte e multmai rece: îi spune lui Gatsby de despărţire, doar că îl crede mai valoros decât pe cei care l-au respins - apoi, după ce Gatsby moare, Nick reflectează cu satisfacţie că a apucat să-i spună măcar atâta lucru. Dar presupun că schimbarea n-ar trebui să mămire foarte mult, luând în calcul faptul că naratorii de romane sunt, de obicei, minţi lucide, în timp ce protagoniştii de film sunt buni la suflet.

Lăsând la o parte eclectismul vizual al lui Luhrmann, cealaltămare îndrăzneală (pentru tradiţionalişti) e coloana sonoră. Cel mai recent Mare Gatsby a fost produs de Jay-Z (motiv pentru care eu, una, urmărind una dintre efuziunile lui Gatsby pe care Luhrmann le tratează când ironic, când naiv, aşteptam cu atenţia încordată să aud 99 problems). Emeli Sandé are un cover după Crazy in Love de Beyoncé, Beyoncé are un cover după Back to Black de Amy Winehouse, Jack White cântă Love Is Blindness în timpul accidentului de maşină şi Lana Del Rey, cu ocazia reîntâlnirii între Daisy şi Gatsby, interpretează Young and Beautiful (poate cea mai apreciată şi comentată alegere de pe coloana sonoră, deşi, sigur, orice face Lana Del Rey va fi comentat). Ca de obicei, Luhrmann încearcă să aducă în filmul său cele mai cunoscute voci din ultimii ani (i-am omis pe Florence and the Machine, Sia, Gotye, The xx, will.i.am...), iar faptul că sunt tapetate cu muzică îi face filmele mai uşor de digerat (şi slăbiciunile regizorale mai uşor de trecut cu vederea), dar, în acelaşi timp, perisabile. Romeo + Juliet, de la care au trecut 17 ani, deja pare de pe altă lume (în ciuda presupusei universalităţi a lui Shakespeare) pentru oricine nu mai ascultă The Cardigans.

Dacă tot am vorbit de Romeo + Juliet şi trecerea timpului, aş vrea să citez dintr-o cronică de-a lui Alex Ross (actualmente colaborator frecvent la The New Yorker) apărută în Slate după premiera filmului (înainte de Titanic, când Leo DiCaprionu era încă "dovedit comercial"): "Abia trecut de douăzeci deani, DiCaprio are o prezenţă ciudată, zveltă - înalt, dar foarte slab, arătând uneori mult mai tânăr decât vârsta lui, alteori ca un alter ego mai bătrân înfometat. Pare emoţionat, fără astâmpăr, fragil, dar totodată aspru. [...] Cariera lui a început când River Phoenix a murit din cauza unei supradoze. Până la acest Romeo, DiCaprio nu însemna mare lucru. Ce făcea putea fi întâmpinat ca bizar, dar, sincer, filmul independent american se îneacă de atâta bizar." La a doua colaborare cu Luhrmann, profilul unui adolescent neînţeles fixat în colţul lui de lume nu pare să i se mai potrivească nici măcar ca etapă renegată din trecut. În viziunea lui J. Hoberman, Gatsby completează tripticul de Visători Americani, alături de Howard Hughes şi J. Edgar Hoover. Oricum ar fi, schimbările de direcţie ale lui DiCaprio (deşi indiscutabil îndrăzneţe) au fost treptate şi persistente. Gatsby ar putea învăţa de la el că toată treaba cu faima şi respectul trebuie făcută pas cu pas.




 Toate articolele despre Great Gatsby, The


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Irina Trocan


Alte articole

 Fratele cuminte al Montmartre-ului - The Great Gatsby, Cătălin Mesaru
 În slujba unui singur crez - The Great Gatsby, Sabina Balan
 Sex, jazz şi alcool - The Great Gatsby, Ioana Moraru
 American dreamer - The Great Gatsby, Andrei Gorzo
 Love Is Blindness - The Great Gatsby, Cristina Zaharia
 Toate articolele despre Great Gatsby, The


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer