Totuşi, unii (nu ştiu cum dar mereu cei merituoşi, căci restul nu merge de multe ori la apă) au o stea a lor. Chiar dacă adumbriţi la început, precum întunecata lună din Visul unei nopţi de vară. Până la urmă, magia sau duhul teatrului lucrează şi cei ce nu înşeală "scândura" reuşesc. Dar, în cazul actorilor, de confirmare e nevoie acum, începând de ieri dacă se poate. Ceasul ticăie îngrozitor, clipele se măsoară dilatat pentru că dintre toate gloriile artistice a lor e cea mai efemeră. Şi poate cea mai minunată pentru că e trăită plenar în concreteţea prezentului care se conjugă (iarăşi!) magic în timpuri ficţionale, în destine fabuloase care se consumă în două ore, existenţe pe care noi, spectatorii, nu le trăim niciodată. Iar dacă nu joci Julieta azi, mâine e prea târziu...
Cu gândul la acest minutar m-am hotărât să scriu despre generaţia de actori absolvenţi ai Masterului 2013. Îmi încalc, astfel, un principiu, cu luciditate sper, acela de a nu promova studenţii atâta vreme cât sunt adăpostiţi de şcoală. Dar, pentru că merită cu prisosinţă şi pentru că Gala, prea puţin mediatizată, a lăsat să treacă atâţia alţi artişti care au devenit "produsul" nemeritat al unor trupe, teatre şi conjuncturi, mi-am călcat pe inimă.
Sau nu. De fapt, e tocmai invers. Îmi las inima, chiar dacă rece, să lucreze, iar mintea fierbinte să o ghideze, pentru că merită să asistăm la "anii de ucenicie" ai băieţilor şi să ne bucurăm "la umbra fetelor în floare". Cine ştie, poate după o vreme, vom fi emoţionaţi că le suntem contemporani şi că le-am urmărit evoluţia. Un alt motiv (ultimul, pe cuvânt!) al stop-cadrului meu pe sera sau pepiniera teatrului este acela că nu cred în vedetele mediatizate astăzi, cu tot cu soclul lor de carton. Nici în stele căzătoare. Şi-atunci, dincolo de cei ambalaţi frumos pentru a luci ori de cei confirmaţi, de cei pe care mergem să-i vedem pentru a ne sărbători aşteptările, nu credeţi că e incitant să mirosiţi, să mizaţi, să intuiţi marii actori de mâine? Eu, una, aş organiza şi pariuri la Gală, dar cine mai are timp să aştepte o confirmare care vine poate peste câţiva ani?!
Intenţionat n-am văzut toate spectacolele care vor fi prezente în Gală, pentru că vreau să-mi rezerv mici surprize. Am aflat că va fi un regal şi că celor mai merituoşi li se va rezerva din toamna lui 2013 o stagiune permanentă în sălile Palatului Copiilor. Doamne-ajută! Până atunci, aş vrea să mă credeţi, nu pe cuvânt, că merită să faceţi drumul până în Matei Voievod. Vă dau trei motive.
Elixirul. Un exerciţiu de Commedia dell'Arte condus de prof.univ.dr. Mihai Gruia Sandu, o explozie de râs, de energie, de culoare care pune sub lupa comicului câteva din întrebările amare ale omului recent. În rama de teatru-n teatru, o trupă de actori condusă de Carla Goldoni încearcă să joace o poveste ale cărei scene s-au încurcat. Dar nu-i nimic! Mergem înainte, pe fast-forward că n-avem timp, iar fiecare se descurcă aşa cum poate. Carla (Ana-Maria Bercu), dramaturg, regizor, om-miniorchestră, autor factotum şi sensibilă la nevoie încearcă să dirijeze cum poate improvizaţia: amorezii (Ioana Manciu şi Pavel Ulici) îşi fac jurăminte de iubire că de aia li s-a dat textul pe care nu-l ştiu, Il Dottore (Cezar Grumăzescu) uită de ce intră în scenă, de ce iese din casă, din situaţie şi încearcă să fabrice miraculosul elixir. Pantalone îl vrea pentru că-l va face din bătrân tânăr, din urât frumos şi tot aşa... Pulcinella cel ghebos şi şmecher (Alexandru Sinca), Colombina (Aida Avieriţei) cea jucăuşă şi expresivă mască fără mască plus Arlechino (Liviu Chiţu) cel năstruşnic şi cu pas de felină îl vor şi ei. Il Capitano (Sergiu Costache) mai încurcă puţin lucrurile, preocupat să se înfăţişeze pe sine, în splendoarea-i spaniolă care nu ratează niciun prenume de la A la Z. Când actori, când mască, jucându-se excelent de-a dublul comediantului în şi în afara personajului, absolvenţii din Elixirul creează mai mult decât un spectacol. Ei devin, prin această strădanie, o trupă. Dell'arte. Finalul?... Ce contează? Să curgă tarantella!
Tot cu muzici şi mişcare scenică, dar în cu totul alt registru, se joacă Chicago, musicalul care făcu săli pline pe Broadway şi în cinematografele din întreaga lume. Dacă mergeţi însă cu modelul văzut pe peliculă, s-ar putea să fiţi dezamăgiţi. Dar, dacă lăsaţi deoparte imaginea vedetei hollywoodiene s-ar putea să fiţi uimiţi: nu doar că se cântă live şi se dansează bine, mai mult decât atât, fiecare interpret, dincolo de schema impusă de acest tip de spectacol, încearcă să-şi individualizeze cât mai mult personajul. Fie că vorbim despre cuceritoarea apariţie a Silvanei Negruţiu în Mama Morton (mult prea puţin distribuită în Gală, ca şi Răzvan Krem Alexe, mai mult decât confirmat amfitrion), despre inocenţa perversă a lui Roxie (Ana Odagiu), despre şmecheria pragmatică şi sexy a Velmei (Irina Cărămizaru), despre nepăsarea afişată a avocatului şarmant şi vânător de succes (Petre Ancuţa), de stupiditatea şi credulitatea soţului înşelat (Eugen Cozma) ori de micile roluri de coloratură. Toţi reuşesc să dea câte o tuşă specifică, să fie o apariţie pe care o remarci, chiar dacă subsumată întregului. Şi încă n-am pomenit de a doua distribuţie! Mergeţi să-i vedeţi, dar nu comparativ, ci precum Columb în faţa Americilor.
A treia piatră de încercare, poate cea mai grea, cel puţin prin importanta istorie a textului şi a montărilor sale, este Livada de vişini. E puţin probabil ca spectatorii care intră în sala Atelier să nu vină cu o poveste a Livezii lor care să o preceadă pe cea a absolvenţilor. Iar dacă nu, cu atât mai bine, căci vor pleca de-aici cu un model de montare şi cu un model de interpretare.
Actoriceşte, este un examen regal de joc stanislavskian care trece într-o cheie cu accente burlesc-groteşti în maniera lui Bulgakov şi se desăvârşeşte în stil Vachtangov.
Regizoral, e ca mişcarea molatecă a unei dantele muiate în lumina abia dimineţii şi apoi speriată de frigul plecării. Nu e comedie, nu e tragedie. E trist şi vesel ca o oglindă. Dar nu soluţiile de mizanscenă se cuvin a fi dezvăluite acum, ci jocul tinerilor artişti.
O Ranevskaia cum n-am mai văzut demult sau poate am visat: Simona Grumezea are feminitate, eleganţă şi forţă; o uşurinţă formidabilă de a trece de la cochetărie la frenezie şi la disperare mută. Împreună cu Sergiu Costache, abia comic în neputinciosul Gaev, fantastul ridicol, actriţa face un cuplu care dă cheia de boltă a spectacolului. Trecutul care aşteaptă, suspendat în imponderabil, să nu dispară.
Prezentul aşteaptă să se împlinească. Un Lopahin (Eugen Cozma) fascinat încă de Liubov Andreevna, sfios cu boierii, mitocan ajuns cu slugile, stângaci cu Varia, fericit dement, dansând ca un apucat pe cadavrul livezii.
O Varia (Cosmina Stratan) cuminte şi apăsată de griji, o fată bătrână care aşteaptă să fie cerută de Lopahin sau să colinde mânăstirile, sau să se sfârşească odată cu licitaţia şi cei dragi să nu mai sufere!
Viitorul aşteaptă şi el. Viitorul în buclă al eternului student Trofimov (Liviu Chiţu), frustrat şi stupid până şi în amor, viitorul incert al Aniei (Miriam Rizea), care face cadou Parisul pe traiul în baracă al lumii noi, viitorul de mai bine al slugii Iaşa devenită valet cu apucături franţuzeşti în nădragi ţărăneşti (Petre Ancuţa), viitorul fără viitor al Duniaşei (Arina Cojocaru), sedusă şi abandonată, al lui Firs (Ionuţ Iftimiciuc), mai mult ca trecutul, uitat în casa pustie.
De nicăieri, din timp de poveste, Charlotta Ivanovna (Aida Avieriţei) face scamatorii; apariţie ciudată, enigmatică, dar cu slăbiciuni de femeie, fără vârstă, sortită să fie mereu singură, colorând societatea.
Cade lumina. E seară. E frig. Se termină spectacolul, moare o lume şi odată cu ea, ei care... Să aplaud sau să plâng? Sau să visez că în ţara minunilor, într-un Chicago iluzoriu, al tuturor teatrelor, nişte tineri au găsit formula alchimică a Elixirului care te face Actor peste noapte. Iar livada e mereu în floare. Drum bun, dragii mei!
P.S. Ca la liturghie, am pus seminţe de drag în toţi: Răzvan, Petre, Aida, Ana-Maria, Irina, Liviu, Arina, Andreea, Eugen, Paul, Anca, Cezar, Simona, Emilian, Simona, Ana, Vlad, Miriam, Alex, Rareş, Cosmina... Să încolţiţi!
Gala Absolvenţilor Master Actorie. 19-26 mai 2013. U.N.A.T.C. "I.L. Caragiale", Facultatea de Teatru. Str. Matei Voivod 75-77, Bucureşti. Profesori coordonatori: prof. univ. dr. Gelu Colceag, prof. univ. dr. Tania Filip, prof. univ. dr. Mihai Gruia Sandu, prof. asoc.dr. Liviu Lucaci, lect. univ. dr. Roxana Colceag, prof. asoc. drd. Nadia Torhin, prof.asoc.drd. Ştefan Lupu.