Încă de la început trebuie semnalată selecţia făcută pentru distribuţie. Regizoarea a ales actori cu chipuri speciale şi o aparenţă care se identifică puternic cu imaginea personajelor, în completarea cărora se adaugă costumele, contribuţia lui Victor Diaconu.
Personajele şi temele textului sunt dificile şi pot fi considerate probă de talent şi maturitate pentru actori şi regizoare. Geanina Hergheligiu a lucrat cu precizie şi şi-a condus cu fineţe actorii spre roluri. Florian Mihai Niţu se bazează pe o bună cunoaştere tehnică în construcţia personajului său, psihiatrului Martin Dysart. Ne prinde în poveste, dă dovadă de atenţie în lucrul cu partenerii de scenă, trece cu uşurinţă de la o situaţie la alta şi punctează cu exactitate tensiunile interioare ale personajului la momentul potrivit şi din când în când îţi oferă câte o privire, drept în ochi ca să te şi emoţionezi.
Tânărul pacient, Alan Strang, este realizat de către Cătălin Jugravu ca o personalitate introvertită, incompletă emoţional - parcă mereu aşteptând un gest de afecţiune fără să îl primească vreodată. În prima parte a spectacolului ar fi, totuşi, necesar un adaos de energie din partea sa pentru a menţine atenţia spectatorului care tinde să "alunece" spre colegul său de scenă. Unul dintre cele mai frumoase momente din punct de vedere vizual este fragmentul coregrafic în care Alan povesteşte cum se desfăşurau ieşirile sale în noapte cu Nugget / Equus. Acesta seamănă cu un zeu al Egiptului antic, cu cap de animal (măştile de cai sunt realizate de Victor Diaconu) şi cu trup omenesc; este o apariţie puternică, fascinantă, virilă. Geanina Hergheligiu optează pentru un actor cu prezenţă fizică şi expresivitate corporală, Vladimir Albu, care, nu întâmplător, joacă şi rolul tânărului pe care Alan l-a întâlnit pe plajă şi care i-a declanşat pasiunea pentru cai. Momentul coregrafic se bazează pe contrastul dintre cele două corpuri, cel robust al lui Nugget / Equus care îl domină pe cel filiform al lui Alan.
Ceilalţi actori îi completează şi îi susţin pe Florian Mihai Niţu şi pe Cătălin Jugravu, personajele lor fiind elemente indispensabile în construcţia poveştii, asemenea pieselor unui puzzle. Ecaterina Bunduc se remarcă în rolul mamei, pe care o realizează cu sensibilitate - femeie credincioasă, dar nefericită, disperată şi foarte nesigură. Dragoş Olaru conduce personajul tatălui ateu spre latura sa rigidă şi mai puţin spre complexitatea acestuia. Împreună cu Ecaterina Bunduc, conturează un cuplu disfuncţional, doi părinţi între care nu există comunicare emoţională şi care nu înţeleg ce se întâmplă cu adevărat cu fiul lor. Ioana Chiţu, avocata Hesther Saloman, se dovedeşte a fi o parteneră de scenă potrivită pentru Florian Mihai Niţu, contribuind la conturarea personajului acestuia prin intervenţiile sale.
Montajul scenic propus de regizoare dinamizează eficient dialogurile dintre psihiatru şi pacient. Timpii diferiţi se întrepătrund filmic, sub ochii noştri şi acceptăm cu interes fiecare călătorie în realitate, în amintirile lui Alan sau în sinele lui Martin.
Din nefericire, un defect al reprezentaţiei pe care am vizionat-o au fost luminile. Se pot observa intenţiile unui light design, dar de această dată nu ne-am putut bucura de el. Probabil au fost o serie de probleme tehnice care au dus la clipe de întuneric nejustificat, umbre şi iluminări haotice. Marea pierdere a fost că unul dintre elementele (destul de importante în acest spectacol) nu a contribuit suficient la tensionarea atmosferei. Din fericire, această problemă se rezolvă dând mai multă importanţă unei repetiţii tehnice temeinice.
Deşi pregătirea scenei orbirii cailor nu funcţionează în beneficiul acesteia, ea este salvată de ilustraţia muzicală compusă de Valentin Luca special pentru acest spectacol şi de imaginea lui Equus / Nugget care stă deasupra tuturor celorlalte personaje, urmărindu-l pe Alan cu privire fixă. Pentru ca acest moment de criză să crească şi să impresioneze, atât Andrada Fuscaş (Jill Mason), cât şi Cătălin Jugravu pot da mai multă credinţă personajelor lor, iar momentul coregrafic al cailor din grajd poate avea mai mult impact şi coerenţă dacă s-ar urmări mai atent şi cu mai multă vitalitate schema de mişcare stabilită împreună cu coregraful. De asemenea, recomand un "căluţ" de rezervă în cazul în care unul dintre dansatori nu ajunge - la această reprezentaţie, Alan a orbit şase cai, dar în scenă au fost doar cinci.
Suntem normali. Dăruirea totală, cu toată credinţa este din ce în ce mai rară. Să iubeşti cu tot ce eşti tu este la fel de rar. Lucrurile acestea aparţin exaltaţilor, dar exaltarea nu este un lucru firesc. Totuşi, singurătatea noastră spirituală, acceptată cu naturaleţe sau resemnare, naşte monştri (normali) cu privirea fixă şi plăceri meschine (normale). Societatea vrea proporţionalitate şi aşa credinţa mamei se fisurează dând primele semne de deznădejde, iar tatăl are un suflet gol şi o minte plină de prejudecăţi. Alan este singurul care trăieşte cu adevărat chiar dacă ceea ce îi atinge inima este de fapt un spin care o străpunge până la spirit.
Producţie UNATC "I.L. Caragiale".
Equus de Peter Shaffer,
traducere: Alina Nelega.
Spectacol de licenţă Regie-Teatru. Clasa: conf.univ.dr. Felix Alexa, conf.univ.dr. Ion Mircioagă.
Regia: Geanina Hergheligiu.
Scenografia: Victor Diaconu. Muzică originală: Valentin Luca. Coregrafie: Alina Lazăr. Light design: Andrei Raicu şi Radu Barbu. Operator lumini: Simona Preda. Operator sunet: Horia George Ioniţă. Foto: Victor Diaconu şi Valentin Luca.
Distribuţia: Cătălin Jugravu (Alan Strang), Florian Mihai Niţu (Martin Dysart), Vladimir Albu (tânărul, Nugget/Equus), Ioana Chiţu (Hesther Saloman), Ecaterina Bunduc (Dora Strang), Dragoş Olaru (Frank Strang), Andrada Fuscaş (Jill Mason), Ana Maria Turcu - anul II, Arta Actorului (asistenta). Dansatori: Ema Constantin, Răzvan Stoian, Andrei Iancu, Diana Bejan, Georgiana Ursachi.