Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2013

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

AlternaTIFF, 2013 - 01


iunie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În 2013 am sărit momentul deschiderii TIFF-ului, dar m-am bucurat de prima zi de iunie, cu tot frigul inexplicabil, şi am bătut oraşul spre filme şi expoziţii. Spre deosebire de ediţiile trecute, latura de artă e ceva mai săracă şi, din ce am văzut în program, axată pe fotografie şi documentar. Evenimentul artistic la care am ajuns ieri a scăpat totuşi de această dominantă. Expoziţia Clujul meu, Clujul tău, plasată în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, a reunit un număr impresionat de artişti - declaraţi sau mai puţin declaraţi -, dar care au conturat propria variantă a Clujului, în ilustraţii şi desene. Trebuie să specific că, întotdeauna, holul Casei de Cultură a Studenţilor mi s-a părut o alegere neinspirată pentru expoziţii, fiindcă este un spaţiu de trecere, larg deschis, în care principala problemă e unde, cum şi pe ce pui lucrările. Este unul dintre acele locuri care necesită foarte multă atenţie în manevrare când vine vorba de expuneri. Felul în care a fost rezolvată problema spaţiului, precum şi panotarea nu au fost deloc reuşite. N-aş putea spune că mă aşteptam la ceva grandios, dar nici la ceea ce am văzut. S-a încercat compartimentarea spaţiului cu simeze tip grilaj care să susţină lucrările, şi pentru că lucrările erau atât de multe chiar şi după selecţie, au mai apărut şi câteva şevalete în peisaj.


Dincolo de asta, nu am înţeles de ce lucrările au fost puse pe ceva asemănător unor paspartuuri imense, care au cuprins nu doar numele autorului şi instrumentele folosite (cea din urmă făcea parte din proiect) şi care erau justificate, ci şi fotografia autorului, alături de ocupaţie şi, uneori, citate scurte. Dar din nou: paspartu, ramă şi sticlă deasupra, asta în contextul în care nici măcar nu erau expuse originalele. Cumva, nu am reuşit să-mi scot din cap imaginea expoziţiilor din mall, cu fotografii sau tablouri aşezate pe şevalet, în cerc. În schimb, caietele moleskine - cele care conţineau de fapt lucrările şi care au circulat de la un artist la altul -, arătau extrem de bine.


Cu tot aranjamentul, în pleiada de artişti am remarcat însă câteva desene interesante. Primele care mi-au atras atenţia au fost cele realizate de Andra Almatheya, într-o manieră care aminteşte de postere şi de manga girls. Ea a încercat să surprindă un pic din vibe-ul tineresc al Clujului, dar şi din arhitectură şi agitaţie, cu linii ondulate ce strâng laolaltă tot oraşul. Paul Bucoveşan a realizat o lucrare în stil caracteristic, bine prinsă în ilustraţiile urbane, cu monştrii şi blocuri multicolore, genul acela de imagine pe care vrei să o ai ca sticker şi să tapetezi oraşul cu ea. Chiar dacă mai aerisită decât lucrările lui Bucoveşan pe care le ştiam, mi-a plăcut mult acest urât făcut frumos, un soi de love-hate relationship despre Cluj. Pe Sebastian Baculea l-am reţinut de la Urban Comics made in Cluj, o altă expoziţie care a eşuat la TIFF, dar cu expozanţi care meritau mai multă atenţie. Este unul dintre exemplele în care impactul a fost mai puternic în paginile din moleskine; punctuaţia culorii, liniile, s-au pierdut în imaginea mărită şi scanată, ceea ce e păcat, pentru că privitorii au intrat în contact mai întâi cu aceasta şi apoi cu lucrarea reală.

După cum spuneam, lucrările de aici sunt doar schiţe sau mooduri şi ele trebuie tratate ca atare. Poate întreaga expoziţie ar fi trebuit concepută pornind de la asta şi poate aşa ar fi fost evitat aranjamentul care a transformat o perspectivă a urbanului într-o prezentare apropiată de kitsch.


Gândul la ultimul film lui Xavier Dolan, Laurence Anyways, pe care-l văzusem înainte, a mai spălat totuşi sentimentul. Tânărul regizor canadian abordează subiectul transexualităţii printr-o poveste care îşi ia startul la sfârşitul anilor '80, în contextul unei societăţi care, deşi se afirmă deschisă, nu e capabilă să se acomodeze prezenţei unui travestit în spaţiul public. Filmul urmăreşte un fragment din viaţa lui Laurence Alia în cadrul unei comunităţi care îi recunoaşte meritele intelectuale, dar nu şi imaginea, transformările prin care trece, oamenii pe care-i întâlneşte, problemele şi relaţia sa cu Fred - iubita sa.

Într-o lume în care androginismul ia tot mai mult locul diferenţelor de gen, Dolan face un inside foarte intim şi surprinde ce se petrece în aceste crossing genders în care individul preia gesturile şi comportamentul genului opus, dar în varianta convenţional-clasică, aici fiind vorba despre eleganţa şi gesturile feminine. În ceea ce-l priveşte pe Laurence, nimic nu deţine din acea stridenţă pe care o promovează mass-media preocupată de travesti-cocote şi spectacol. Ruptura cu imaginile standard devine importantă în demersul regizorului de a contura experienţa personajului ca apropiată de normalul cotidian, crossing gender-ul drept un corp trăit nu o anormalitate. Şi asta se vede, pe de-o parte în contrastul dintre personaj şi lumea exuberantă a cântăreţelor de operă din familia Rose, unde Laurence găseşte refugiu, iar pe de altă parte, faţă de stridenţa petrecerilor cu rolurilor pe care oamenii obişnuiţi şi le iau - o scenă parcă ruptă din videoclipul Amadeus al lui Falco.

Bineînţeles, filmul e presărat cu tot felul mărci Xavier Dolan. Apar preferinţele sale pentru Audrey Hepburn şi clasicul feminin al anilor '50 (pe care le încorporează Laurence), semi-telenovela dintre personaje, pigmentările cu sclipici şi un soundtrack, nu la fel de genial ca cel din Les amours imaginaires, dar destul de interesant şi ritmat, scene slow-motion şi cadre de videoclipuri muzicale. În Laurence Anyways, cred că decorurile şi ambientul sunt cele care-şi lasă cel mai mult amprenta. Totodată, mi-a plăcut că, atunci când reconstruieşte atmosfera anilor '80 şi'90, regizorul joacă pe o linie foarte fină, dar care ţine, în sensul că nu accentuează în detaliu imaginea acelei perioade, mă refer aici mai ales la stilul vestimentar. Trimiterile sunt destule, numai că bricolajele vestimentare actuale sunt atât de apropiate încât translatează problematica filmului în spaţiul contemporan. Inclusiv acţiunea filmului, prin faptul că se desfăşoară de-a lungul unei decade, la finele căreia jurnalista care-l intervievează pe Laurence - ajuns un scriitor celebru - are probleme în acomodarea la imaginea şi înfăţişarea personajului, subliniază convenţiile care încă ne guvernează comportamentul: corpurile care nu se supun normelor de prezentare în spaţiu public, riscă să fie criticate, marginalizate sau ridiculizate. Cum filmele lui Xavier Dolan sunt destul de estetizate, greutatea aceasta nu se simte atât de puternic, iar Laurence Anyways rămâne uşor de digerat.

Am încheiat prima mea zi de TIFF cu Searching for Sugar Man, cred că unul dintre cele mai bune documentare pe care le-am vizionat în ultima vreme. Acesta spune povestea extraordinară a unui cântăreţ din anii '60, destul de apropiat de stilul muzical al lui Bob Dylan, cu diferenţa că Sexto Rodriguez chiar poate cânta. Printr-o ciudată conjunctură, deşi nu are succes în America, el ajunge faimos în Africa de Sud, încă prinsă sub apartheid, dar ajunge faimos fără să ştie asta. Piesele lui Rodriguez, cu un puternic substrat politic chiar influenţează mişcarea afrikaans, iar într-un final Rodriguez ia contact cu lumea pentru care este un idol. Partea introductivă, în care se discută despre artistul dispărut şi misterul care se creează în jurul aşa-zisei sale morţii, m-a dus cu gândul la filmul lui Jarmusch, Mistery Train, o poveste în trei părţi cusută în jurul pelerinajelor la Memphis, un loc atât de încărcat de mituri despre viaţa şi moartea cântăreţului Elvis Presley. Searching for Sugar Man prezintă o poveste la fel de fantastică, numai că reală. Caracterul extraordinar nu este spart nici de Malik Bendjelloul, autorul documentarului, care-l lucrează într-un soi de investigaţie, cu inserţii de animaţii, cu momente amuzante, cărora li se adaugă combinaţia dintre footage-urile de arhivă şi filmările actuale. Searching for Sugar Man prezintă genul acela de eveniment care întăreşte sau chiar creează clişeele ce ţin de transformarea viselor în realitate şi face asta fără să se transforme el însuşi într-un clişeu.

Foto: Marius Mîndruţău, FilmSense

Descarcă programul TIFF şi sinopsisurile filmelor, 2013 aici..



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2013
 Toate articolele despre Laurence Anyways
 Toate articolele despre Searching for Sugar Man


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Edith Lazar


Alte articole

 Succesele de la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, 2013, Bianca Andreea Bănică, Oana Ghera, Raluca Durbacă, Mihai Kolcsár
 TIFF - printre cele mai interesante 10 festivaluri de film din lume, Comunicat de presă
 Florentina Ciuverca obţine noua bursă Alex. Leo Şerban, 2013, Comunicat de presă
 Filmele bune se văd la Cinema În Parc între 30 august - 4 septembrie 2013, Comunicat de presă
 Caravana Filmelor TIFF 2013 continuă!, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2013


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer