La polul opus celui de-al doilea film al lui Sitaru (în care personajul interpretat de Bogdan Dumitrache este văzut din punctul de vedere al celorlalte personaje înconjurătoare), în filmul lui Dan Chişu personajele sînt văzute din prisma protagonistului principal. Şi tot la antipodul filmului lui Sitaru, singura miză a filmului lui Chişu este acest exerciţiu regizoral, în cazul acesta complet ratat.
E drept că şi Pescuit sportiv depăşeşte cu destulă dificultate limitele trecerii scenariului prin acest tip de exerciţiu dificil de controlat, însă în Déjà vu nici măcar un lucru decent cu camera subiectivă nu poate fi remarcat, cu atît mai puţin un scenariu în adevăratul său sens cinematografic. Crîmpeiul unei poveşti ce se desfasoară (sugestiv) pe parcursul cîtorva ore, încearcă să ne ofere - printr-o serie de planuri secvenţă - motivele pentru care un bărbat se îndreaptă (literalmente) spre o evidentă (dar aparent nedorită) confruntare dintre amantă şi soţie. După ce se învîrte prin casă cautîndu-şi pantalonii şi cheile maşinii, schimbă cîteva vorbe matinale (de ordin casnic) cu amanta ramasă la el peste noapte, se văicăreşte că nu-i este foame şi că - din pricina asta - îi e (foarte) rau, îşi dojeneşte mama că se holbează din celălalt capăt al vilei la femeia care se forfoteşte deranjant de frenetic prin toate camerele, pleacă cu ea spre casa de vacanţa în care locuieşte soţia.
Cinsprezece minute mai tîrziu (după drumul cu maşina pîna la destinaţia cu pricina şi timp în care sînt schimbate cele mai stupide replici posibile - timp în care titlul începe să-şi caute sens sub forma unei serii de flashback-uri cu soţia care obişnuia să ocupe locul din dreapta pe care se află acum amanta), cuplul constată că imobilul tocmai este călcat de hoţi. Bărbatul sare după ei în apă, cu intenţia de a-i ajunge înot, în timp ce nepasătorii spărgatori încearcă greoi să se faca nevăzuţi folosind o şalupă. Exact, o şalupă! El e lovit cu o vîslă în cap aproape imediat dupa ce purcede în urmarirea lor, se retrage pagubaş la mal (însa cu orgoliul intact, pentru că încă mai are convingerea că era foarte aproape să-i ajungă), remarcă imediat cît de ud este şi face un scurt inventar al lucrurilor dispărute.
Între timp ajunge şi soţia din oraş. Şocul talmeş-balmeşului din casă şi vestea existenţei unei nebănuite amante îi provoacă un leşin, dar nu înainte de a fi la un inevitabil pas de păruială cu femeia ce-i revendică locul şi de a-şi înjura crîncen soţul. Îşi revine după cîteva secunde de panica şi de urlete asurzitoare venite din partea proaspatului cuplu, urmează o spumoasă sarjă dialogată în care iarăşi se urlă teribil - de data asta sub forma unor reproşuri conjugale mai vechi - se îmbarcă toţi trei la bordul maşinii după o ieşire nervoasă venită din partea bărbatului complet bulversat de situaţia în care a intrat şi se întorc pe acelaşi drum şi... cut. Filmul se închide abrupt, lasînd parcă impresia unei continuări nedorite.
La nivelul lucrului cu POV-ul, filmul lui Dan Chişu arată execrabil. Unghiurile din care bărbatul îşi priveşte personajele şi se priveşte pe sine sînt prost reglate şi defectuos utilizate. Aparatul de filmat focalizează uneori mult prea apropiat perspectiva din care privirea personajului ar trebui să capteze imaginile în raport cu distanţele date. Camera se mişcă în dreapta şi în stînga cu rigiditatea şi lentoarea camerei de filmat, nu cu naturaleţea si fluenţa unor ochi reali aflaţi în cotinuă mişcare, înregistrînd de multe ori doar spaţii aflate în prim-plan. Altfel spus, Déjà vu nu are nici o ţintă şi nici un dram de scop. Dar ca efect substanţial al unui perpetuu umor involuntar, probabil că nu ar trebui ratat.
Descarcă programul TIFF şi sinopsisurile filmelor, 2013 aici..