Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2013

TIFF 2013, Kiarostami, prima zi


FilmSense, iunie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Uneori trebuie să mergi pînă la Cannes pentru a realiza cîteva lucruri. Făcînd o retrospectivă a locurilor în care am fost pînă acum, dacă doreşti să întîlneşti cinematograful din punct de vedere cultural şi dacă vrei să asişti la un eveniment cultural (ca totalitate a spaţiilor pe care le deschide), nu are sens să mergi la Cannes. Ci trebuie să mergi la festivaluri precum TIFF, New Horizons din Wroclaw, Polonia, sau ASTRA din Sibiu. Sarajevo, poate, şi alte festivaluri de dimensiuni asemănătoare. Oamenii pe care îi întîlneşti în aceste locuri (mai) mici, freamătul legat de dorinţa de a vedea filme pe care îl întîlneşti la studenţi, la cinefili în genere - acel freamăt care izvorăşte din pasiune şi care, de multe ori, presupune sacrificii, mai ales la noi - aceste lucruri autentice le găseşti în festivalurile mici. Cannes înseamnă comerţ, înseamnă glamour. Într-adevăr, vezi o selecţie a celor mai importante filme - cele care re/definesc cursul unui an cinematografic -, însă, dincolo de bucuria de a fi în sală şi a vedea în premieră mondială anumite pelicule, Cannes nu oferă aproape nimic. Uneori nici măcar vreme bună.
 
Prima zi de TIFF, pentru mine, a început abia spre seară. Cu o vreme destul de cîinoasă, ca şi în 2012 sau 2011, ideea de a rămîne în Piaţa Unirii la Ceremonia de deschidere a TIFF nu mă mai încînta deloc. Anul trecut, la Despre oameni şi melci, am îngheţat complet. În drum spre casă, după proiecţie, cîndva după miezul nopţii, încheiturile îmi scîrţîiau destul de puternic. Acum doi ani, la Potiche, lucrurile au fost cam la fel. Plus că, în paralel cu filmul lui Almodovar din deschidere - Los amantes pasageros -, rula ultimul proiect al lui Abbas Kiarostami la cinematograful Florin Piersic. Chiar dacă titlul în engleză al filmului lui Almodovar e(ra) cît se poate de palpitant, I'm So Excited, am zis că vremea oricum îmi va ataca genunchii şi rinichii rapid, aşa că nu o să mai pot urmări croşetările amoroase gîndite de Almodovar. Şi m-am refugiat în fosta sală Republica. Unde nu înţeleg de ce nu a fost posibil ca fotoliile să aibă calitatea celor din cinematografele din mall-uri. Deşi e o sală renovată după deschiderea celor două multiplex-uri clujene, iar audienţa filmelor rulate aici e departe de cea din mall-uri, multe din scaunele din Republica sînt deja dezechilibrate. În loc să formeze un unghi mai mic de 90 de grade, spatarul şi şezutul fotoliilor (ale unora dintre acestea, mai exact) au o deschidere suficient de mare încît să trebuiască să te propteşti în picioare ca să nu aluneci. Şi odată cu această deschidere, nu te mai poţi sprijini pe cotiere, fiindcă aproape că îţi ajung în dreptul urechilor (ca să exagerez puţin). Şi nu mă pot plînge că aş fi chiar scund...
 
Cu filmul său anterior, Kiarostami s-a deplasat în Europa. Acum, cu Like Someone in Love, a pornit spre Asia extremă. Dacă în următorul proiect va trece ocanul spre SUA, vom putea vorbi despre un Kiarostami cineast-globetrotter. Pentru mine Taste of Cherry, The Wind Will Carry Us ori Ten sînt mărturii despre ceea ce înseamnă expresivitate, cuprindere a emoţiei (mai ales reţinere, blocaj) sau exerciţiu minimalist în cadrul cinematografului. Iar Kiarostami este unul dintre regizorii pe care i-aş putea da ca exemplu pentru ceea ce înseamnă construcţie coerentă în cinema: concept, expresie şi, cu ajutorul lor, tărie narativă.
 
Like Someone in Love are toate semnele unui film de Kiarostami. Nu la acelaşi nivel cu Taste of Cherry - ca trăinicie a discuţiilor, ca mod în care ideile rămîn cu spectatorul şi îi chestionează propriile decizii -, nu la acelaşi nivel pictural cu The Wind Will Carry Us, dar, totuşi, la un prag calitativ suficient de însemnat încît filmul să merite urmărit. Mai ales că subiectul actual - legat de a-fi-împreună, iubire, căsătorie - e încadrat de Kiarostami într-un spaţiu atît de marcat de întîlnirea tradiţiei cu Occidentul - cum e Japonia. Filmul plasează spectatorul într-un triunghi de interese, în care fiecare vîrf al figurii geometrice susţine o anumită direcţie. Spre plăcerea momentană, spre împlinirea amoroasă ori spre dorinţa de a avea o condiţia materială bună. Chiar dacă lucrurile reţinute de mine în acest triunghi sînt corespondente aventurii personajelor asupra cărora se îndreaptă Kiarostami, filmul în nicun caz nu este clişeatic, aşa cum ar putea părea pornind de la ceea ce am spus.
 
Asta îl şi face un film deosebit (şi prin acest fapt se individualizează Kiarostami atît de puternic în cadrul cinematografului), şi anume: faptul că atunci cînd încerci să re-(a)-duci în cuvinte istoriile sale, e dificil să redai armosfera pe care o creaază autorul iranian, armosferă în care personajele numai reduse la şabloane nu sînt! Kiarostami lasă la vedere frînturi din viaţa şi personalitatea personajelor sale, frînturi ale căror ramificaţii trecute pot fi ghicite, încît să avem acces la bogăţia pe care o cuprinde o viaţă (bogăţie ce, uneori, înseamnă şi bucurie sau fericire, dar numai dacă putem concepe fericirea drept o stare de împăcare pe care ţi-o dă faptul că înţelegi ce se petrece cu tine şi, poate, şi cu lumea în genere, atunci cînd viaţa e mai degrabă amară). Aici se întîlnesc trei personaje. El, cel care o iubeşte, ea, cea care îşi vinde trupul, şi el, un domn în vîrstă, care ar dori mai degrabă un partener de discuţii: din nou, fără ca vreun moment să simţi că vreun personaj ar fi redus la o idee, la un şablon. Dimpotrivă, prin expresiile lor, prin felul în care se comportă, pare cît se poate de limpede că fata nu ar fi o prostituată, că bătrînul în niciun caz nu e vreun pervers, sau că tînărul nu ar fi în pragul unei crize, o criză provocată de pasiunea nebună ce i-o poartă fetei.
 
Situaţia în care se regăsesc aceste personaje e prilej de discuţie. Despre alegeri amoroase, căsătorie, familie, pierderi. Lucruri nu foarte plăcute, cu refuzuri, oboseală, aţipeli. Dar şi cu destăinuiri înţelepte, în care viaţa celui care vorbeşte e clar că nu a trecut în van. 

Descarcă programul TIFF şi sinopsisurile filmelor, 2013 aici..



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2013
 Toate articolele despre Like Someone in Love


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Succesele de la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, 2013, Bianca Andreea Bănică, Oana Ghera, Raluca Durbacă, Mihai Kolcsár
 TIFF - printre cele mai interesante 10 festivaluri de film din lume, Comunicat de presă
 Florentina Ciuverca obţine noua bursă Alex. Leo Şerban, 2013, Comunicat de presă
 Filmele bune se văd la Cinema În Parc între 30 august - 4 septembrie 2013, Comunicat de presă
 Caravana Filmelor TIFF 2013 continuă!, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2013


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer