În concertul Orchestrei Filarmonicii George Enescu din Bucureşti din 30 mai 2013, dirijat de Horia Andreescu, a fost prezentat un program ce a cuprins: Ernster Gesang, primă audiţie de Wolfgang Rihm, Concertul nr. 15 pentru pian şi orchestră în si bemol major, KV. 450 de Wolfgang Amadeus Mozart - solist Ian Fountain şi Simfonia nr. 4 în sol major de Gustav Mahler - solistă Iulia Artamanov. Concertmaestru invitat a fost violonistul Florin Paul, unul dintre concertmaeştrii de la Norddeutscher Rundfunk Sinfonieorchester din Hamburg.
În dechiderea concertului, publicul, aflat într-un număr foarte mare în sala Ateneului, a ascultat Ernster Gesang a compozitorul german Wolfgang Rihm, scrisă în 1996. Lucrarea a fost compusă pentru Philadelphia Orchestra, la comanda dirijorului şi pianistului Wolfgang Sawallisch. După cum afirma însuşi compozitorul, influenţa brahmsiană "l-a făcut să îşi extragă melodiile din voci calme şi înnourate" [1]. Ansamblul dirijat de Horia Andreescu era alcătuit netradiţional: viorile lipseau total, iar în locul lor se aflau instrumentele de suflat, începând cu clarinetul. Am ascultat o muzică în care timbrurile se amestecau şi se completau într-un mod deosebit de armonios, sunetele cornilor, clarinetelor şi ale corzilor grave, generând o atmosferă învăluitoare. Deşi, aluziile fine sunt făcute la adresa Simfoniei nr. 3 de Brahms, titlul lucrării lui Rihm provine de la Vier Ernste Gesang (Patru piese grave). A fost bine primită de spectatori această primă audiţie, la noi în ţară, atât datorită afinităţii ei cu genul liedului, cât şi datorită unei interpretări minuţios cizelate, în care intonaţia, precizia ritmică şi planurile de intensitate erau gândite şi realizate cu o logică şi o sensibilitate aparte.
Pianistul Ian Fountain, solistul serii de la Ateneul Român, a devenit cel mai tânăr câştigător al Concursului Internaţional de Pian Arthur Rubinstein, ediţia din 1989. De atunci, el a concertat în Europa, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi Orientul îndepărtat, cu orchestre precum : London Symphony sub bagheta lui Sir Colin Davis, Filarmonica din Israel-cu Zubin Mehta şi Filarmonica Cehă, condusă de Jirí Bělohlávek. Ian Fountain a fost invitat pentru a deschide stagiunea 1992-1993 a Conservatorului din Moscova. Apoi, la Cracovia el a comemorat 150 de ani de la moartea lui Chopin, cântând ambele lui concerte de pian. A susţinut de asemenea, recitaluri la New - York, Chicago, Paris, Berlin, Madrid şi Ierusalim. El este un oaspete obişnuit al unor festivaluri internaţionale precum: Primăvara de la Praga, Berlin, Schleswig-Holstein, George Enescu şi Kuhmo. Ca muzician de cameră pasionat, artistul a avut colaborări de lungă durată cu David Geringas, Ulf Hoelscher, cvartetele Mandelring şi Emperor, alături de care a susţinut recitaluri în Europa, Japonia şi Coreea. A realizat înregistrări pentru EMI - sonate din secolul al XX-lea, precum şi integrala lucrărilor pentru pian de Rahmaninov, Beethoven şi Mendelssohn, cu David Geringas. Din anul 2001, Ian Fountain este profesor de pian la Royal Academy of Music, London [2].
În Concertul nr. 15 pentru pian şi orchestră în si bemol major, KV. 450 de Wolfgang Amadeus Mozart, interpretat la Bucureşti alături de Orchestra Filarmonicii George Enscu, dirijată de Horia Andreescu, Ian Fountain a impresionat auditoriul prin sonoritatea foarte calitativă, stilul impecabil, agogica inspirată şi frazarea sa elegantă. Rareori poţi asculta un tuşeu atât de lucrat, o articulaţie atât de egală, scări ascendente şi descendente foarte bine omogenizate şi un dinamism jovial. Cadenţele solistice se desfăşurau firesc, fără emfază.
La cererea publicului Ian Fountain a cântat o miniatură romantică, interpretată cu mult bun gust.
În a doua parte a concertului simfonic de la Ateneul Român am ascultat Simfonia nr. 4 în sol major de Gustav Mahler-solistă Iulia Artamanov. Este "o simfonie a liniştii şi fericirii, născută sub un cer fără nori" [3]. Terminată în anul 1901, orchestraţia simfoniei cuprinde un ansamblu format din: patru flaute (al patrulea-piccolo), trei oboaie (al treilea-corn englez), trei clarinete (clarinet bas), trei fagoţi (contrafagot), patru corni, trei trompete, timpani, percuţie, glockenspiel, harpă şi instrumente cu coarde. Este singura simfonie a compozitorului în care nu apare tuba şi nici tromboanele. Însuşi Mahler spunea despre această simfonie că "este seninătatea unei lumi ce nouă ne e superioară şi străină, dar care, pentru noi are ceva îngrozitor, înspăimântător".
În interpretarea Orchestrei Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, aflată sub bagheta lui Horia Andreescu, s-au putut decela eleganţa expresiei, o problematică filozofică ce îl preocupa pe Mahler încă din simfoniile anterioare, precum şi momente de adâncă meditaţie.
În prima parte, Bedächtig. Nicht eilen, după motivul cu apogiaturi imitând sonorităţile unei sănii cu zurgălăi, tema plină de graţie sugera Viena însorită, în care viaţa părea lipsită de griji, dimineţile voioase, iar amurgurile scăldate în sunete de mici serenade.
În partea a doua, In gemächlicher Bewegung, ohne Hast, un Scherzo, umorul şi sarcasmul se împleteau. Melopeea viorii acordate cu un ton mai sus aducea o impresie stranie: o Vioară a Morţii, simbolizând Diavolul.
Concertmaestrul invitat, Florin Paul, a avut câteva intervenţii excelente, pline de graţie, nobleţe şi distincţie, acaparând pentru acele momente toată atenţia auditoriului. Violonistul are un adevărat cult al sonorităţii ce se mulează exact pe expresia cerută a muzicii : propriu-zis, pendula între şagă - funebru, pe de-o parte şi glumă - lugubru, pe de-altă parte, cu diferenţe abia sesizabile între perechile respective de stări antonimice.
Partea a treia, Ruhevoll, poco adagio, a fost cântată cu generozitate, iar suflul melodic răzbătea din cantilena violoncelelor. Intervenţiile suflătorilor de lemn aduceau un anumit calm. Toată urzeala polifonică a instrumentelor de coarde imprima expresiei muzicale o mare concentrare. Variaţiunile provocau metamorfozări ale temelor. Frumos au sunat şi momentele în care oboiul solo dialoga cu violoncelele, pe fondul pizzicatelor contrabaşilor.
Finalul simfoniei, Sehr behaglich, prezenta cu ajutorul muzicii lumea inocentă a copiilor. Vocea sopranei Iulia Artamanov aducea gingăşie. Dicţia ei foarte bună a facilitat perceperea textului liedului strofic Bucuriile cereşti. Datorită motivelor muzicale descriptive aveai impresia că imagini bucolice şi gastronomice din Rai se perindau în faţa ochilor.
Note:
[1] Alexandrescu, Ozana - Program de sală al Filarmonicii George Enescu, Bucureşti - mai, iunie 2013, pag. 6.
[2] www.arims.org.il/competition2011
[3] Karl Weigl (1881-1949), compozitor austriac, citat de Vasile Iliuţ în cartea sa: De la Wagner la contemporani; vol. I, Editura Muzicală, Bucureşti, 1992, pag. 188.