Noroc că "Evanghelia după Nik Powell" e suficient de mucalită cât să-l relaxeze şi pe cel mai timorat participant şi că, dacă facem abstracţie de fontul comic sans folosit, prezentarea old-school (sic!) cu cele 30 de lecţii ale producătorului a fost o recapitulare de zile mari. Ne-am plesnit cu palma peste frunte în faţa unor adevăruri spuse atât de chior şi fără efecte speciale încât ne-ntrebăm cum de nu ne-au venit şi nouă - că doar sunt de "bun simţ", chestie pentru care se pare că în multe industrii e nevoie de recapitulare.
Noroc, iar, că lui Nik Powell - acest hippie pragmatic à la Branson (Virgin), cu care, de altfel, a şi fost prieten şi partener de afaceri - îi place încă să stea printre "wannabes", că se consideră încă unul, culmea, admiţând că e vorba de moment (cel prezent sau cel iminent), nu de suma de momente deja bifate. Desigur că vezi ghilimelele din afirmaţia asta, rostită de un om cu experienţa lui care-şi permite să citeze vorbe de duh marca Soderbergh, Tarantino, Gillian (Terry) sau Capra. Pe de altă parte te-amuză şi te motivează când citează "That lyf so short the craft so long to learn" (limba veche a lui Chaucer). Cu alte cuvinte, n-ai ce aştepta. Sau cel puţin nu ai voie să te-ntinzi prea tare, să aştepţi să ţi se pară totul perfect înainte de a te apuca să-ţi reprezinţi şi să-ţi promovezi proiectul. Şi când Nik Powell îţi spune şi ce-ţi mai lipseşte ca scriptul să devină film şi la ce să fii atent, totul pare foarte simplu. Serios, îţi vine să te ridici şi să-ncepi să adulmeci producători buni, regizori, să-ţi faci un plan de molipsire a unor oameni mişto cu care ţi-ai putea face proiectul.
A fost mişto cu Powell la TTL. Am râs. Şi ne-am amintit ca dincolo de scheme, lecţii şi evanghelii, cinema-ul e despre oameni - şi pe peliculă, dar şi în spatele ei. Că e important să ştii cine eşti atunci când te apuci de film (sau măcar ce vrei să spui în momentul şi cu proiectul acela), dar că la fel de important e să ştii să funcţionezi în relaţie cu ceilalţi. Powell e producător, evident că ne-a zis de uşa care nu trebuie niciodată trântită, de zâmbetul care o deschide, de relevanţa cu care te apropii de oameni, de iubiţii de care nu te desparţi niciodată "pe nasoale" pentru că nu ştii niciodată ce proiecte îţi pot înlesni (Powell insistă că a câştigat mult de pe urma unor foste) şi aşa mai departe. Pentru el important e proiectul, atunci când trebuie chiar mai important decât ego-ul regizorului sau al scenaristului. Mai important decât finanţele sau timpul care par că nu există. Un proiect mişto e o oportunitate care, odată mirosită, nu poate fi ratată - zice Powell, omul care a fost în stare să se îngroape în datorii numai ca să investească într-un film în care credea. De la punctul asta al încrederii în tine şi-n nasul tău mai trebuie, până la film, multă persuasiune. Cum faci dintr-o idee, film?
Vorbind despre ea, neobosit. Prinzând orice ocazie, creând ocaziile, învăţând să vorbeşti din ce în ce mai bine despre proiectul tău, luând-o mereu de la zero, făcându-l mai bun cu fiecare pitch, învăţând să prezinţi decisiv, cheltuind din ce în ce mai puţin din timpul celui care te ascultă (asta cere documentare serioasă! şi adecvare)... şi zâmbind (că doar "nimeni nu scuipă o faţă zâmbitoare", după cum zice proverbul coreean cu care şi-a început Powell prezentarea).
Noi am avut ceva motive să zâmbim la Masterclass-ul lui Nik Powell. Găseşte cinema-ul românesc şi oamenii de film de aici edgy şi cu umor, lucru care încurajează şi obligă deopotrivă. Ne-a convins că în cinematografie creativitatea nu ţine de sihăstrii geniale ci mai degrabă de întâlniri providenţiale. Proiectele bune se împărtăşesc şi se co-creează de oameni care-şi pun pielea la bătaie, cărora nu le e frică să "se descopere", care cred în ei dar se documentează feroce ca să-i facă şi pe alţii să "cumpere" ideea.
Cu totul şi cu totul premeditat, participanţii la Talent Lab de la TIFF au început deja să co-creeze proiecte, dintre cele mai diverse: de la scenarii de ficţiune (scurt şi lungmetraje), documentare, clipuri şi animaţie la proiecte de festivaluri, platforme de colaborare şi proiecte cross-media. În fiecare zi, de dimineaţă până seară, suntem absolute beginners (un film cu Bowie pe care chiar Powell l-a produs) şi wannabes în mansarda la Napoca 15, prin cinema-uri - înainte şi după filmele la care ajungem rar dar cu încăpăţânare - şi prin punctele fierbinţi ale Clujului - alea în care, de TIFF, filmul şi oamenii lui se simt la ei acasă.
Pe mâine!
Descarcă programul TIFF şi sinopsisurile filmelor, 2013 aici..