Made in Ash / Fabricat la Aš (r. Iveta Grofova, Slovacia-Cehia, 2012). E genul de film la care nu te-ai duce pentru că nu te convinge prin titlu; nu-ţi spune nimic. Dar, dacă îi acorzi încredere aşa cum scrie la carte, vei avea o surpriză care, în cele mai multe cazuri, e plăcută. În cazul de faţă, surpriza pe care o ai cu filmul de debut al Ivetei Grofova nu conţine nici o plăcere. Ca realizare cinematografică, da, este o bucurie să-l vezi, să-l diseci, să argumentezi de ce e bun şi chiar foarte bun (dar despre asta vom vorbi mai jos). Filmul, însă, ca poveste este greu de înghiţit şi te duce într-o zonă de suferinţă umană atât de cenuşie, încât îţi piere cheful de vorbă. Şi de văzut alte filme în aceeaşi zi.
Dorota locuieşte într-un sat sărac din Slovacia. E adolescentă şi, în culmea sărăciei, gândul îi stă fix la rochii scumpe şi celulare şmechere. Aşa că îşi face bagajul şi pleacă în Cehia, la graniţă cu Germania, într-un orăşel care pare a fi, de departe, un fel de "ţările calde". De aproape, însă, realitatea e un duş rece: şomaj, criminalitate, sărăcie aproape ca acasă. Visul ceh se topeşte ca ceara şi, deşi fata se angajează într-o fabrică, lucrurile iau o întorsătură tristă. Viaţa devine un târâş de pe o zi pe alta şi o compromitere morală care nici măcar "nu se mai pune" în acest context degenerant. Descoperi o Cehie înapoiată, urâtă, o Cehie-epavă care nu numai că nu seamănă cu ce ştim noi despre ea, dar contrazice profund însăşi percepţia slovacilor cu privire la cehi. Filmul e centrat, de altfel, pe conflictul social ceh vs. slovac şi dezvoltă un subiect incomod atât pentru vechiul spaţiu cehoslovacic, cât şi pentru germani, puşi aici în postura grotescă de salvatori de mâna a doua.
Cei care au văzut la TIFF 2012 şocantul Klip, de Maja Milos, vor regăsi în Made in Ash acelaşi atac vizual prin care e spusă povestea. Scene filmate cu celularul, din unghiuri răsturnate şi pierdute de sub control, care exprimă percepţia deformată a tânărului asupra lumii; scenografii obscure cu moteluri şi baruri ieftine; scene de senzualitate forţată care-ţi întorc stomacul pe dos; personaje groteşti culese parcă din tablourile fraţilor Breugel... Practic, Made in Ash e un mare spectacol al urâtului, care reflectă starea de pericol şi de dead-end social. Dar, ceea ce e şi mai surprinzător, este că acest spectacol e autentic, fiind realizat aproape în totalitate cu non-actori din acea zonă a Cehiei. Iar o explicaţie pentru faptul că ei joacă excelent rolurile de beţiv, de pierde-vară, de prostituată este însăşi viaţa lor: ei chiar aşa sunt.
Filmul are, deci, puls de documentar, în care elementele de regie - chiar dacă poate trec neobservate la prima vizionare - sunt foarte "acolo" şi îşi fac treaba excelent. Astfel, există o mulţime de scene cu animaţie în creion, care întrerup povestea şi o comentează în registru idilico-grotesc; e ca un videoclip grav, care păcăleşte prin veselia desenului. Există, apoi, câteva cadre care confirmă foarte precis, chiar poetic, semnificaţiile poveştii. Aş aminti doar imaginea cu pantofii cu toc ai fetelor, pe malul noroios al râului şi scenele de sex, filmate difuz. Recomand de urgenţă acest film, care poate fi de invidiat de către orice cineast pentru mesaj, pentru simplitate şi coerenţă narativă. Mai rulează duminică, 09 iunie 2013, la Cinema Victoria.
In a Bedroom / În dormitor (r. Tomasz Wasilewski, Polonia, 2012). Dacă vrei să mergi la filmul polonezului Tomasz Wasilewski, pregăteşte-te pentru un tip de cinema în care feeling-ul, cum se spune, contează mai mult decât o poveste spusă cap-coadă. Şi emoţia personajului, mai mult decât biografia lor. Edyta este o femeie la vârsta a doua; îşi petrece viaţa în maşină, în camere de hotel şi în case private, adică oriunde îi găseşte pe bărbaţii cu care îşi fixează pe Internet întâlniri pentru sex. Profită de naivitatea lor, îi adoarme cu somnifere şi se înfruptă din bunătăţile pe care le au prin casă. Mediul "de lucru" al femeii e, deci, casa şi totul pare să meargă strună pentru această hoaţă de lux până când îl întâlneşte pe tânărul fotograf Patryk.
Pentru a spune această poveste care pare a fi strict despre promiscuitate, dar care, de fapt, vorbeşte despre curaj şi convieţuire, Wasilewski recurge la ceva ce apare mai mult în eseurile cinematografice. Mai exact, el tratează subiectul ca pe un soi de stop-cadru în viaţa acestei femei şi a bărbatului, ambii extremi de solitari. Iar un stop-cadru, aşa cum ştim, fixează expresiile în felul în care le-a "prins" şi nimic din ceea ce e înainte şi după nu mai contează. Expresiile surprinse sunt, aici, de ezitare, de disimulare, de asalt emoţional al unuia asupra altuia. E un amestec energetic de comportamente, în care motivul esenţial este atingerea trupurilor sau, dacă privim invers, frica de atingere. Contribuie, la acest complex de stări, compoziţiile fotografice deseori abstracte şi luminile care fie amplifică starea de însingurare, fie adaugă puseuri de extaz şi de energie.
Dar oricât ar fi de bine executat acest discurs filmic aproape lirico-realist despre "a fi împreună", totuşi filmul scade valoric la nivel de ansamblu. Cu alte cuvinte, e convingător doar "pe bucăţi", pentru că dacă le iei împreună, îţi vei da seama că energia întregului se pierde şi e nesigură. Sunt prea multe scene egale ca tonalitate, care parcă ar cere o avansare în poveste, un altceva care să schimbe registrul şi să facă credibilă această poveste destul de atipică, de altfel. Dar acel ceva nu vine şi obligă povestea să rămână într-o zonă vagă, ca şi când ar fi vrut să exprime mai mult dar n-a putut. E ceea ce face ca situaţiile personajelor să pară verosimile doar ca atmosferă, nu şi ca poveste şi să te enerveze, până la urmă, că nu poate să transmită ceea ce în mod evident vrea să transmită. Filmul mai rulează duminică, 09 iunie 2013, la Odeon Cineplex.
Descarcă programul TIFF şi sinopsisurile filmelor, 2013 aici..