Pianista Lilian Akopova în Concertul nr. 1 de Ceaikovski

Concertul Orchestrei Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, care a avut loc la 13 iunie 2013 a fost unul de o deosebită calitate artistică. Dirijorul Cristian Oroşanu şi solista Lilian Akopova au entuziasmat publicul aflat în număr foarte mare la sala Ateneului Român. Programul oferit auditoriului a cuprins: Preludiu simfonic de Ion Dumitrescu, Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră în sib minor, op. 23 de Piotr Ilici Ceaikovski, Scherzo fantastic op. 3 de Igor Stravinski şi Ucenicul vrăjitor de Paul Dukas.

În deschiderea concertului simfonic publicul a ascultat Preludiu simfonic de Ion Dumitrescu. Anul acesta se comemorează 100 de ani de la naşterea acestui mare compozitor român. Preludiul aparţine orientării care exploatează ponderat sugestiile folclorului naţional, realizând un echilibru între melodismul şi ritmica de expresie populară - ambele transfigurate într-un mod subtil - şi arhitectura muzicală consacrată de creaţia predecesorilor. Lucrarea este concepută într-o formă liberă, constând dintr-o Expoziţie şi o Reexpoziţie. Invenţia melodică este pur personală, iar orchestraţia foarte bogată (trei harpe, viorile în divisi, tubă, tromboni, trompete şi percuţie). În interpretarea conferită de dirijorul Cristian Oroşanu, muzica degaja o atmosferă plină de voioşie, în special datorită accentelor expresive, a relaţiilor acordice şi a timbralităţii bine reliefate. Apogiaturile suflătorilor de lemn aduceau o anumită jovialitate, iar formulele ritmice în ostinato şi tremolo-ul viorilor dădeau muzicii un caracter stenic. Am remarcat solo-ul zglobiu al clarinetului urmat de cel sprinten al fagotului. Aplauzele puternice ale spectatorilor au confirmat actualitatea sensurilor acestei lucrări muzicale. Pianista Ilinca Dumitrescu, fiica compozitorului aniversat, aflată în sala de concert, a trimis pe scenă un buchet imens de flori pentru dirijor şi interpreţi.

În continuare am ascultat-o pe pianista armeană Lilian Akopova cântând cunoscutul şi dificilul Concert nr.1 în si bemol minor de P.I. Ceaikovski cu o mare prospeţime, virtuozitate şi sensibilitate. Tehnica sa este una axată pe o mare supleţe, ea obţinând sonorităţile puternice fără un efort exagerat, ci dintr-o mare concentrare psihică, executând mişcările instrumentale cele mai adecvate pasajului în desfăşurare. Acele teme ucrainiene cu ritmuri punctate erau încărcate cu un nerv aparte. Pianista marca printr-un atac hotărât atât începutul cât şi sfârşitul valurilor de arpegii cântate cu ambele mâini. Am remarcat în afirmarea celei de-a doua idei muzicale a formei de sonată din Allegro non troppo e molto maestoso culoarea întunecată pe care ea o atribuia vocii de bas, ceea ce intensifica lirismul. Toate tutti-urile pregăteau intrările solistei prin tensionarea discursului până la un virtual punct de clocotire. În partea a doua a, Andantino semplice, flautul solo, din păcate distona perceptibil, iar partida de violoncele răspundea trenând tempo-ul nejustificat. Frumoase momente de muzică a creat clarinetul în intervenţiile sale, precum şi solo-ul de violă. În debutul părţii finale a concertului, Allegro con fuoco, timpanul părea scos din context, atât sub aspect timbral, cât şi ca precizie ritmică. Pianista Lilian Akopova, aflată într-o excelentă formă a încheiat concertul printr-un pasaj fulminant în octave, cu o articulaţie plină de velocitate.

Lilian Akopova a început studiul pianului la vârsta de cinci ani. La Kiev a urmat cursurile Lisenko Central Music School pentru copii supradotaţi. Din 2001 a studiat pianul cu Elisso Virsaladze la Hochschule für Musik und Theater din München, absolvind cu titlul Meisterklassenpodium. S-a perfecţionat apoi cu Paul Badura-Skoda şi András Schiff. Lilian Akopova a câştigat numeroase premii la concursuri internaţionale precum: Vladimir Kraine - Ucraina, Premio Sulmona - Italia, Rome International Piano Competition, Steinway Prize - Germania, Concurso Internacional de Piano Premio Jaén - Spania, Viannna Da Motta International Piano Competition - Portugalia. Panista a fost invitată la festivaluri internaţionale precum: Vladimir Krainev Invites, In Memory Svyatoslav Richter, Ucraina, Oleg Kagan International Music Festival de la Ktuth, Mozartiade de la Augsburg, Kissinger Sommer, Classic Young Stars de la Berlin, Jeunes Talents de la Paris, Città di Rimini - Italia şi Stavanger Festival - Norvegia. Pianista desfăşoră o bogată activitate artistică în Ucraina, Rusia, România, Italia, Spania, Germania, Austria, Franţa şi SUA. A concertat sub bagheta unor dirijori precum: Gottfried Schneider, Enrique García Asensio şi Arthur Fagen. Pianista a susţinut şi recitaluri de muzică de cameră alături de: Wen Xiao Zheng, Lena Neudauer şi Roman Patkolo. A înregistrat pentru Radiodifuziunea din Bavaria şi Deutschland Radio Kultur. Şi-a lansat primul său disc în 2010, cu lucrări din creaţia lui Robert Schumann, la casa de discuri Genuine.

După epuizantul Concert nr. 1 în si bemol minor de Ceaikovski cântat la Bucureşti în sala Ateneului, la cererea publicului, pianista a oferit ca bis Fantasiestücke op. 12 de Robert Schumann, cântând cu mare interiorizare şi delicateţe sonoră, emoţionând auditoriul şi stârnind minute în şir ropote de aplauze, chiar după numeroasele chemări la rampă.


Poemul simfonic Ucenicul Vrăjitor de Paul Dukas, scris în 1897 după Der Zauberlehrling de Wolfgang Goethe, are o orchestraţie luxuriantă: piccolo, clarinet bas, trei fagoturi, un contrafagot, două flaute, două oboaie, patru corni, trompete, cornete cu piston, trei tromboane, harpă, însă fără tubă, percuţie (glockenspiel, trei timpane, tobă mare, trianglu, cinel), viori, viole, violoncele şi contrabaşi.

Textul poetic spune într-un moment apoteotic:

Şi aleargă! Curg pâraie,
Pretutindeni prin odaie! Ce privelişte avană!
Vraciul! - Maistre, fă-ţi pomană!
Duhurile tale,
Doamne,- şi fac de cap
Le-am chemat, şi-acuma
Nu mai pot să scap![1]


Cristian Oroşanu este, după opinia mea, un dirijor foarte talentat, cu priză la public, un conducător de orchestră român în permanentă evoluţie. Ascultând sonoritatea orchestrei conduse de Cristian Oroşanu, simţi că nimic nu este lăsat la voia întâmplării, iar forţa sugestiei sale este contaminantă. Gestica, dar mai ales mimica asociată acesteia denotă o concentrare uriaşă. Urmăream cum pronunţa uneori unele onomatopee, odată cu mişcarea verticală, în jos a braţului iar o privire fulgerătoare însoţitoare făcea ca intenţia sa interpretativă să fie proiectată către artiştii interpreţi. Fără să forţeze sonoritatea, el menţinea un tonus activ. Gradarea creşterii generale este una dintre cele mai delicate probleme ale acestei partituri. Pentru ca să construieşti această "glumă teribilă" sub aspect muzical, trebuie să ai o răbdare sisifică. Şi bucuria expansiunii către zona culminantă a poemului simfonic a fost una deosebită. Remarcabile mi s-au părut intervenţiile tubei, clarinetului şi mai ales ale fagotului - cu solo-ul său demonstrând o agogică încântătoare, foarte bine adaptată momentului. De asemenea, s-a evidenţiat solo-ul de violă, cu un sunet calitativ şi o excelentă înţelegere a sensului muzical. "Picăturile" presărate de harpă se contopeau cu glasul flautului într-o combinaţie timbrală senină.

După opinia mea, a fost unul dintre cele mai bune concerte ale stagiunii 2012-2013.