august 2013
Măscăriciul
Spectacolul Măscăriciul a marcat deschiderea ediţiei cu numărul şase a festivalului de teatru independent (de orice) Undercloud, 2013. Acest spectacol se joacă de 8 ani cu sala plină şi nici seara trecută nu a fost o excepţie, peste 500 de suflete au asistat la un spectacol excepţional aruncând astfel o privire după cortină. E plăcut să vezi sala plină de oameni care apreciază frumosul şi aleg să vină la teatru în locul a orice altceva, parcă altfel te simţi la teatru când ştii că toţi cei din jurul tău îţi împărtăşesc pasiunea.

Măscăriciul este un spectacol inspirat de piesa Cântecul lebedei de A.P.Cehov şi ne vorbeşte despre frământările unui actor. Relaţia dintre cele două personaje Vasili Vasilici Svetlovidov - Horaţiu Mălăele şi Nikita Ivanici - Nicolae Urs este una delicată şi constituie un important punct de plecare în descoperirea unei lumi pe care puţini o cunoaştem cu adevărat. Horaţiu Mălăele ne dă ocazia să privim în spatele scenei, să aflăm ce se întâmplă cu Vasili Vasilici după ce se trage cortina şi reuşeşte să ne păstreze atenţia pe tot parcursul spectacolului inserând momente care fac publicul să izbucnească în râs deşi se poate simţi un iz de amărăciune în toate replicile acestuia. Un moment de tensiune maximă este când din buzunarul actorului cu nas de clown, alunecă un pistol. Arma a căzut odată cu o tăcere plină de tragism, specifică lui Cehov, dar incidentul a fost disimulat prin râsete şi joc, specific lui Mălăele, căruia i s-a putut citi adevărul printre zâmbete. Un spectacol care ne dovedeşte că... (şi aici las loc de completări după ce îl vedeţi).

Deşi sfârşitul era oarecum subînţeles şi aşteptat tot m-a surprins şi asta poate pentru că speram ca personajul să găsească puterea să îşi dedice în continuare viaţa teatrului sau poate că speram că prietenia cu Sufleorul îl va salva cumva. Un spectacol care m-a implicat emoţional şi care face parte cu siguranţă din lista spectacolelor care trebuie văzute măcar o dată în viaţă. Un început frumos al unui festival frumos.

Măscăriciul, după A.P. Cehov
Cu: Horaţiu Mălăele, Nicolae Urs
Regia: Horaţiu Mălăele.
De: A.P. Cehov Regia: Horaţiu Mălăele Cu: Horaţiu Mălăele, Nicolae Urs

2 comentarii

  • Asa da!
    M. Preda, 23.08.2013, 02:12

    Foarte frumos scris:" i se citea adevarul printre zambete":) Pe mine nu m-a impresionat piesa, dar dupa ce ti-am citit articolul parca as revedea-o. Bravo:):)

  • ce minune....
    valentina roman, 19.05.2017, 22:58

    Am fost in aceasta seara la "Bulandra".... era "Mascariciul", in urma cu 1OO de ani am jucat cu Malaele in Till Uleispingel la teatrul tandarica, in regia Catalinei Buzoianu dupa aceea,au fost anii ingrozitori, in care actorii faceau "de toate", si mi-a fost ...rusine.Ce bucurie insa in seara asta... fara cabonitarii, fara "ingrosarile"pe care le folosesc actorii azi Ce bucurie... Malaiele e in " pielea" LUI. Am vazut filmul LUI - NUNTA MUTA- asta DA era film de FESTIVAL nu am auzit mari elogii nu stiu mai mult... Am "trecut" azi prin "ROMANICA" lui Ghita, Ciorbea,Nastase, Basesu,Teleorman si vroiam sa mai vad TEATRU.,.... Azi el se numeste MALAELE; Mai invatati si voi ce inseamna cultura, talent, subtilitate geniala, Cu cat ii platiti pe actori?.... Cine reprezinta CULTURA ROMANIEI? Doamne ce bucurie sa auzi o sala aplaudand o jumatate de ora.... asta numai fiindca HORATIU MALAELE lucreza si nu vrea sa moare... daca mai exista ROMANIA ea falfaie prin SPIRIT SI CULTURA.

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus