Jonathan a descoperit cât de frumos este darul cu care a fost înzestrat, acela de a zbura şi a avut curajul să tindă spre mai sus. Curaj pentru care a fost aspru pedepsit de cârdul său şi altfel a devenit un proscris. Odată ajuns in Rai descoperă că cei ca el sunt doar unul la un milion şi că rolul lui este de a le arăta şi celorlalţi ce înseamnă să trăieşti cu adevărat. "Am visat cândva că o să îi învăţ şi pe ei să se desăvârşească. Pescăruşii trăiesc atât de puţin din cauza plictiselii, a fricii şi a mâniei. Fără toate acestea viaţa ar putea fi lungă şi frumoasă." Jonathan ne arată că deşi ajungem intr-un moment în care nu credem că ne putem ridica mai mult, există întotdeauna o posibilitate de a urca şi mai sus, important este că nu trebuie niciodată să te opreşti din a încerca. Deşi cred că trebuie să fim conştienţi că o viaţă fără mânie, fără frică sau fără tristeţe ar fi o utopie, modul în care sunt exagerate ideile în acest spectacol este menit să ne convingă că depinde numai de noi cum ne construim viaţa.
Spectacolul Omul pescăruş sau Drumul spre frumos ne propune o evadare din viaţa cotidiană, dar şi din obişnuit. O atmosferă prietenoasă, în aer liber, ne introduce treptat în lumea pescăruşului Jonathan Livingstone, iar adierile întâmplătoare ale vântului ne dau senzaţia că învăţăm să zburăm o dată cu el. Omul pescăruş sau Drumul spre frumos este primul spectacol de teatru acrobatic din România şi este inspirat de Cirque du Soleil şi de nuvela Pescăruşul Jonathan Livingstone a lui Richard Bach. Muzica constituie un nucleu, iar mişcările acrobaţilor sunt continuarea nucleului. Jocul de lumini se împleteşte fin cu mişcarea şi amplifică tensiunea. Fluiditatea mişcărilor ne introduce într-o iluzie şi uităm pentru câteva momente că ne aflăm încă pe pământ. Un spectacol plăcut datorită armoniei dintre forme, linii, mişcări, culori, dar şi muzică ce ne dovedeşte că o stare se poate transmite nu numai prin cuvânt ci şi prin expresivitatea corporală.
Trecerea de la cuvânt la momentele de coregrafie este puţin cam rigidă, iar lipsa unor părţi consistente ale poveştii face firul narativ ceva mai greu de urmărit şi astfel se pierde pe alocuri atenţia publicului. Omul pescăruş sau Drumul spre frumos este spectacolul potrivit pentru cei care vor să iasă din tipare pentru o oră şi vor să asiste la un joc de lumini, sunet şi mişcări ce te trimit într-o iluzie frumoasă. O lecţie de viaţă despre cum să te hrăneşti cu vise.
Omul pescăruş sau Drumul spre frumos
după nuvela Pescăruşul Jonathan Livingstone de Richard Bach
Cu: Acrobaţii trupei Xtreme şi vocile actoriilor Marius Manole, Cristi Iacob, Vitalie Bichir, Gabriela Iacob, Carla Maria Teaha
Coregrafia: Doru Mois.
Scenariul şi regia: Chris Simion.