De curând, umblam acolo, în Rosarium, pe alei şi auzeam în minte un vers din Cântarea Cântărilor a lui Solomon: "Iubitul meu e alb şi rumen, şi între zeci de mii este întâiul. (...) Trandafir mirositor sunt obrajii lui" [2].
Coboram treptele din piatră cioplită de la intrare şi zăream pe rând: trandafiri bengalezi, trandafiri de Damasc şi trandafiri de Bourbon. Rosarium-ul îmi apărea precum o simfonie cu teme originale din care izvorau zeci de variaţiuni. Din plantele sălbatice - trandafirul de ceai, trandafirul de munte ori cel adus din Persia - fuseseră create soiuri nobile - trandafiri remontanţi cu înflorire repetată, bicolori, soiul Mini pentru ghivece, Foc de tabără ori Luchian. Hibrizi ce îmi sugerau o inedită polifonie ţesută din trandafiri albi ca zăpada - Matterhorn, contrapunctaţi de cei bruni cu petale roşu-întunecat, catifelate - Kardinal, de cei galbeni, pestriţi alb cu roz - Peer Gynt mă îndrumau spre punctul de orgă ce îl auzeam prin pedala cromatică a trandafirilor mov-lila - Eminence.
Se întâlneau acolo o mulţime de vibraţii, aparţinând diferitelor genuri muzicale. Citeam pe etichete denumiri ca: Aida, Othello, La Tosca, Falstaff, Prima Donna, Concertto, Ballet, Sarabande şi Wiener Walzer. Alături de Love song era şi un trandafir Czardas; mai încolo îl auzeam parcă pe brazilianul João Gilberto cântând Boss de Bossa Nova. Stilul a capella era reprezentat de nişte flori mici unicolore, cu petale mov. Fiindcă doar vocile, în absenţa oricăror instrumente acompaniatoare, compun un astfel de cor.
Orice ansamblu muzical care se respectă are o intonaţie pură. Iar înainte de a izbucni vocile de pe scenă, dirijorul îşi ia tonul de la un diapazon, spre a-l oferi fiecărei voci. Aici, în Rosarium, la-ul etalon, cel de 440 de hertzi, era desigur rozul, devenit culoare arhetip. Îl 'auzeam' limpede, trecând pe aleile circulare, tocmai când zăream un trandafir denumit, cum altfel decât, Diapason. Acesta avea inconfundabila nuanţă pembe de care pomenea furiosul domn Lefter Popescu, din schiţa Două loturi de Ion Luca Caragiale: "Frumoase farfurii! cu chenar dublu, unul conabiu lat pe muche, şi altul pembe îngust pe buză. Domnul Lefter ia una ş-o sună - porţălan."
Pe aleea ce ducea către piaţeta Rosariului cânta sfâşietor un trandafir uriaş, de un roşu închis, ameţitor: La vie en rose. Uitându-mă la etichetă, ce văd scris? Édith Piaf.
Apoi, sunetul clarinetului - într-un glissando ascendent languros - parcă îmi gâdila într-un mod jazz-istic auzul, la vederea unui trandafir albăstrui, denumit Rhapsody in Blue. Îmi spun: Gershwin parfumat.
Înspre ieşire, în dorinţa de a-mi face câteva însemnări, m-am oprit într-un crâng. În faţa mea zăceau două bănci goale, scrijelite aproape caligrafic. Încercam să evit lectura unor obişnuite expresii de jargon. Dar, risc şi citesc: "Alege ce iubeşti, şi apoi iubeşte ce-ai ales!"
Dintre toate grădinile lumii, eu am ales 'muzicalul' Rosarium din Iaşi. Şi îl iubesc!
[1] Grădina botanică Anastasie Fătu a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. Fotografiile nr. 1,3 şi 4 sunt de pe site-ul http://botanica.uaic.ro/sector_rozariu_detalii.htm
[2] Cântarea Cântărilor a lui Solomon; capitolul 5, versetul 10 şi cap. 5, v. 13, din Vechiul Testament al Bibliei.
[2] Cântarea Cântărilor a lui Solomon; capitolul 5, versetul 10 şi cap. 5, v. 13, din Vechiul Testament al Bibliei.