Filmul este o artă care se face cu pasiune, inteligenţă, tenacitate, uneori umor, dar, mai ales, cu bani. Bani pentru filmări, actori, drepturi, montaj, atâtea elemente care ţin de tehnic, de practic, de concret. Dar ceea ce propune competiţia de la Anonimul Sfântu Gheorghe, este cu atât mai valoros. Ludmila Cvikova a adunat din festivaluri cele mai interesante producţii independente, filme de suflet în care autorii lor
Regizorul afgan Barmak Akram, cu banii câştigaţi ca premiu pentru filmul său precedent, Kabuli Kid, a cumpărat o cameră modestă şi a plecat în Afganistan, unde, după un scenariu abia schiţat şi dezvăluit pe parcurs actorilor, a realizat Wajma, An Afghan Love Story (Afganistan- Franţa, 2013; Cel mai bun scenariu, Festivalul de Film Sundance 2013).
Studentul Jeremy Teicher şi-a câştigat notorietatea după un sejur în Senegal unde a ajutat elevii unei şcoli
Regizorul rus Iuri Bîkov, a fost implicat adânc în toate fazele realizării filmului său Mayor (selectat în Semaine de la Critique, Cannes 2013; Horizons, Festivalul Internaţional de Film de la Karlovy Vary, 2013 şi câştigător al trofeului Anonimul, 2013). A scris scenariul, a semnat regia, a făcut muzica şi a mai şi jucat rolul principal în acest thriller sumbru cu un "look"
Încă de la conferinţa de presă am înţeles că selecţionera festivalului, Ludmila Cvikova, este "a woman with a mission", iar misiunea sa este aceea de a aduce în faţa publicului acele pelicule atât de personale încât realizatorul a trecut de impasul financiar inerent oricărui proiect cinematografic şi, luând camera în mână, cu actori amatori, şi cu un scenariu inspirat din realitate, a făcut, sau mai exact