Pe străzile Kabul-ului burka a fost coborâtă, dar oare mentalitatea a dispărut şi ea? Răspunsul îl dă, parţial, filmul. Wajma acceptă o relaţie cu tânărul hipster, şi chiar întâlniri clandestine la el în apartament. El îi face promisiuni şi îi declară dragoste veşnică. Este primită la universitate să studieze legea, dar, probabil, că nu va putea merge, căci... rămâne însărcinată.
Regizorul filmului, Barmak Akram trăieşte de la vârsta de 14 ani refugiat la Paris. Crescut într-o altă cultură, într-o altă mentalitate, s-a întors în Afganistan pentru a povesti lumii o realitate puţin cunoscută. A luat o cameră, câteva din poveştile cunoscuţilor săi şi o mână de actori semi-profesionişti pe care i-a pus în situaţii aproape reale. Montajul l-a făcut pe loc, o zi de filmare, o zi de montaj, sau două zile de filmare, o săptămână de montaj. Nu a îndrăznit să spună nimănui în Afganistan care este subiectul filmului şi a păcălit pe rând atât autorităţile, cât şi actorii implicaţi. Căci el spune povestea unei fete care rămâne însărcinată cu un băiat, iar acesta nu vrea să o ia de nevastă. Gestul lor aduce dezonoare familiilor, dar mai ales familiei fetei căci băiatul motivează refuzul pretextând că fata nu era virgină. Chiar dacă Wajma are 20 de ani, educaţia ei sexuală se apropie de cea a unui copil şi este incapabilă să înţeleagă acest refuz. Crescută cu toleranţă de familie, este cu atât mai puţin capabilă să înţeleagă reacţia extremă a tatălui care e gata să o omoare din bătaie. Dar legile tradiţiei şi ale Kabul-ului i-ar da voie părintelui, sau fratelui, sau oricărei rude lezate să îi omoare pe amândoi.
Barmak Akram a filmat singur povestea, dezvăluindu-le actorilor, din mers, scenariul filmului. Astfel el conduce spectatorul, în acelaşi ritm cu protagoniştii, în dezvăluirea unei lumi în tranziţie, cu nunţi strălucitor de kitsch dar unde bărbaţii şi femeile stau, încă, în zone separate, sau în apartamente moderne, cu aceeaşi mobilă PAL, unde el îi cântă ei la chitară o serenadă pe o insuportabil de agresivă coloristic plapumă mov. Aceea este probabil seara în care cei doi vor face dragoste, o scenă care, deşi filmată, după mărturisirea regizorului, nu va rămâne în montajul final. Actriţa speriată de posibilele consecinţe l-a rugat să o scoată din film.
Regizorul continuă să negocieze realitatea filmării în care este scenarist, cameraman, editor şi producător cu nevoile narative ale unui film destinat, de la bun început, unui public vestic. Acest DYI (Do It Yourself) filmmaking, curat guerilla, dă peliculei un aer de documentar şi o veridicitate cu atât mai preţioasă cu cât este obţinută din clandestinitate.
În ceea ce priveşte personajele, cei doi tineri interpreţi sunt studenţi la o şcoală de actorie, tatăl Wajmei (Haji Gul Aser) o prezenţă cinematografică remarcabilă, este mai experimentat, fiind protagonist şi în filmul de debut al regizorului, Kabuli Kid, dar ceilalţi membri ai distribuţiei sunt, cu toţii, amatori.
Situaţiile, locurile de filmare, interpreţii sunt luaţi din realitate dar pentru a crea un film, regizorul a făcut mai mult, a compus şi muzica, iar unele dintre scene erau filmate pe ritmul muzicii pre-înregistrate. Akmar recunoaşte că aceasta metodă de a face film este inspirată din stilul de lucru al lui Sergio Leone.
Probabil că va mai dura ceva până când acest mic proiect, devenit succes internaţional şi chiar propunerea de Oscar a Afganistanului va putea fi vizionat în sălile din Kabul. Dar faptul că a fost făcut, este o dovadă că până şi o societate opresată şi profund marcată de islamismul de stat îşi poate recâştiga toleranţa şi poate recupera pasul către modernitate. Chiar dacă acesta începe cu dreptul femeii de a nu păstra un copil nedorit.
Filmul poate fi urmărit în Retrospectiva Festivalului Anonimul X, 2013, la Bucureşti.
regia Barmak Akram, Afganistan- Franţa, 2013
Cel mai bun scenariu, Festivalul de Film Sundance 2013
based on true stories