Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  A Fallible Girl

Din pântecul Dubaiului, cu încăpăţânare - A Fallible Girl la Anonimul, 2013


TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Nu pot să nu scriu despre acest film cu totul special, cu totul dificil, cu totul neobişnuit care spune povestea intimă a unei chinezoaice crescătoare de ciuperci în Dubai.

WTF?! Aşa mi-am spus citind neîncrezătoare subiectul filmului. Unde a ajuns lumea? Unde a ajuns globalizarea? Încotro ne îndreptăm?

Ca toate filmele din selecţia competiţiei Anonimul X, 2013, şi acesta este un film extrem de personal, extreme de intim, inspirat din poveşti reale şi, de aceea, cu atât mai aproape de adevăr. Aici nu vorbesc de adevărul absolut, sau de cel juridic, ci de adevărul pe care ni-l oferă realitatea atunci când ai interesul şi răbdarea să o asculţi fără a te arunca în idei preconcepute şi păreri atotcunoscătoare.

Pot spune că am acceptat greu, că m-am împotrivit îndelung acestui film care are o vibraţie cu totul specială. De ce?

În primul rând, mi-a arătat un alt Dubai, neaşteptat, nu cel din cărţile poştale, al clădirilor înalte fotografiate din elicopter, al insulelor man-made, al celor mai înalte clădiri de pe planetă. Nu, nici vorbă. Mi-a arătat Dubai-ul de azi, de la bază, cu apartamente dărăpănate, cu strada invadată de vânzătorii de şaorma sau alte feluri de mâncare greu de identificat, cu trotuarele înghesuite, cu şantiere arse de soare, cu autostrăzi mai pline decât în America, unde femei în hijab conduc la fel de prost şi de agresiv ca pe alte autostrăzi ale planetei. Un loc la limita dintre Hong Kong şi Blade Runner (1982, regia Ridley Scott), dar fără nici un pic de ploaie.

În al doilea rând mi-a impus un ritm, un ritm în care am intrat greu, căci e lipsit de intensitate narativă. Filmul urmăreşte viaţa zilnică a două femei, Lifei (Sang Juan) una mai mult diurnă, conducând o fermă de ciuperci, aşezată undeva în deşert, cealaltă, Yaya (Lu Huang), nocturnă, cu un job incert, undeva între prostituată şi escortă, amândouă înconjurate de o singurătate. Devenim astfel părtaşi vieţii lor şi datorită imaginii intime a lui Raquel Fernández Nuñez, o femeie director de imagine, din Spania. Filmat pe peliculă de 16 mm, într-o epocă în care aproape că nici nu mai există laboratoare care să prelucreze acest tip de peliculă, filmul are un rafinament imagistic deosebit.


Camera stă constant, aproape obsesiv, pe prim şi gros planuri. Cadre largi, tot atâtea momente de respiraţie, devin memorabile, ca de exemplu cel în care cele două prietene stau la aceeaşi masă, în bucătăria / sufragerie, dar privind în direcţii diferite. Tot timpul există în cadru o lumină, un reflex, o lucire , de parcă lumina orbitoare a soarelui diurn s-ar fi transferat asupra surselor de iluminat nocturne, lipsindu-le de mister şi intimitate. Neoane cu tentă verzuie, luminile îndepărtate ale oraşului, văzute din maşină, exterioarele albite din care soarele pârjolitor a stors orice urmă de culoare şi pe care le-a pervertit, după emoţiile personajelor, surprinzător, într-un albastru deschis.

În al treilea rând m-a dus într-o lume inedită, cea a imigranţilor din Dubai, o lume a perifericilor, o lume a negoţului, a celor care se află la marginea unei culturi, a unei religii, la răscrucea drumurilor dintre Asia; Europa şi Africa. Spaţiile în care am intrat, spaţiile în care co-există această conglomerare umană, stau sub semnul derizoriului, al insalubrului, al minimului. Ele au o melancolie născută din sordid, din sărăcie, dintr-o zbatere a supravieţuirii. Garsoniera pe care o împart cele două fete este veşnic cu draperiile trase, cu geamurile murdare, cu un balcon lung pe care se refugiază Lifei când are de purtat negocieri telefonice. Yaya lucrează într-un bar cu multe oglinzi şi canapele lungi pe care stau, ca nişte păpuşi stricate, asiatice machiate, în fuste scurte, aşteptându-şi, interminabil, clienţii. Ferma de ciuperci e o hală plină de rafturi metalice unde sub lumina bolnăvicioasă a neoanelor sunt aliniaţi butuci înveliţi în plastic, udaţi şi îngrijiţi continuu de nişte lucrători ce par a fi fost extraşi din grămada de pantofi de la un magazin de haine second hand.


Regizorul, britanicul Conrad Clark, ne duce în stomacul balenei, în pântecul marelui oraş, acolo unde se rumegă şi se consumă existenţe. În zare se zăresc noile clădiri de oţel şi sticlă ridicate cu banii exportului de petrol, iar noi, spectatorii, o urmărim up-close pe Lifei, o chinezoaică neîmblânzită, îndărătnică, voluntară şi independentă care din nisip va face o afacere de succes. Crescătoria de ciuperci este ireal de reală sub halogenele din deşert, cu şirurile de buturugi, comandate în China, din care cresc ciupercile de forme banale, recognoscibile. Lucrătorii sunt un amestec de arabi săraci, refugiaţi africani şi orice alte popoare se mai nimeresc în zonă, iar în film se joacă pe ei înşişi, contribuind la veridicitatea poveştii.

Elementele de realitate şi ficţiune se întreţes. Ferma de ciuperci există cu adevărat şi, după cum ne povesteşte Huang Lu, una dintre actriţele filmului, a fost înfiinţată de o chinezoaică. Aceasta a plecat din China natală pe urmele iubitului ei, întors în Europa, şi s-a oprit undeva, la jumătatea drumului, în Dubai, unde a pornit propria afacere.

Actriţele sunt la prima experienţă de acest gen, iar repetiţiile au durat cu mult mai mult decât filmarea propriu-zisă. Nu au lucrat cu un scenariu clar, ci cu idei şi situaţii. O singură frază propusă în scenariul-sinopsis "Yaya is waiting" ("Yaya aşteaptă") putea fi filmată pe parcursul unei zile întregi, spune actriţa.

Filmul are o valoare certă de documentar urban, dar el spune, mai ales, o poveste profund umană, cea a imigrării, a integrării proprii într-un spaţiu şi într-o cultură căreia nu îi vei aparţine nicicând, dar în care trebuie să trăieşti.

Lăsaţi-vă prejudecăţile acasă. Veniţi să vedeţi un film intim şi intens, dus în spate de unul dintre cele mai puternice personaje feminine pe care le-am văzut recent, Lifei (Sang Juan), care "duce în spate", aproape la propriu, şi o cameră de filmat intruzivă, indiscretă şi cu atât mai implicantă.

regia: Conrad Clark, Marea Britanie- China, 2012
Premiul al II-lea - Secţiunea lungmetraj, Gulf Film Festival- Dubai, 2013





 Toate articolele despre A Fallible Girl
 Toate articolele despre Festivalul de film Anonimul 2013


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Ada-Maria Ichim


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer