La ora la care citiţi aceste rânduri, Festivalul de la Cannes se află deja în prima lui zi, Boulevard de la Croisette e deja plin de lume, iar le Palais du Festival luat cu asalt. Însă Cannes-ul de dinaintea furtunii arată cu totul altfel. Nici o persoană pe Croazetă noaptea la ora 2, linişte şi pace, dar şi senzaţia vagă că ceva stă să izbucnească. Miros de lemn proaspăt de la scenele care se instalează direct pe plajă - Cinema de la Plage şi scena pe care vor avea loc concertele, plus studioul în aer liber al postului francez Canal+ care şi-a început din timp transmisiile în direct în faţa unor trecători curioşi.
Angajaţii marilor hoteluri - Carlton, Martinez, Noga, Hilton mută mesele, covorul roşu de la intrarea în Grand Theatre Lumiere nici n-a fost încă instalat. Înainte de începerea festivalului notezi şi contactele întâmplătoare cu românii-ţiganii de pe stradă, cântăreţi ori cerşetori, dar şi o vânzătoare dintr-un magazin, ai cărei părinţi au plecat de mult din Sibiu în Germania. Cannes-ul fără festival e, cum să spun, ca o mâncare bună fără sare. Înainte ca festivalul să înceapă, tot ce ţi se întâmplă te trimite tot mai mult şi mai repede cu gândul la filme, cum e şobolanul care în plin centrul Cannes-ului cade de la etaj şi sucombă sub ochii tăi. Evident, chelnerilor care îşi lustruiesc mesele li se asociază vânzătorii de reviste care scot pe tarabe ultimele apariţii ale revistelor Studio, Premiere, Cahiers du Cinema, Empire sau Cine Live, ediţii speciale despre festival, cărora le sunt ataşate tricouri ori genţi. Unde mai pui că revista Premiere a scos acelaşi număr în patru ediţii, adică cu patru coperţi diferite, toate despre Războiul stelelor care se vede duminică, 15 mai, aici la Cannes, în avanpremieră mondială, cu 3 zile înainte de premiera lui.
Înainte ca festivalul să înceapă mai ai timp să citeşti liniştit revistele. Wim Wenders povesteşte într-un supliment al ziarului Le Monde, special pentru festival, ce îşi aminteşte din multele dăţi când a venit la Cannes. Nu mai ştie de câte ori a venit, dar în 1989 a avut o amintire plăcută, căci a fost preşedintele juriului care i-a dat Palme d'Or-ul lui Steven Soderbergh pentru Sex, Lies and Videotapes. Şi povesteşte Wenders cum se plimba cu colegul lui de juriu, Peter Handke, printr-un Cannes pustiu (era târziu în noapte, după ceremonia de premiere) şi au intrat într-un bar şi acolo l-au găsit pe junele Soderbegh. Şi au stat la bere, explicându-i acestuia de ce un Palme d'Or e o mare pacoste dacă nu ştii cum să ţi-l asumi. Dar, mai spune Wenders, Soderbergh s-a descurcat. Wenders se află în competiţie cu Don't Come Knocking. N-a mai venit în competiţie la Cannes din 1997.
Foarte aşteptat este şi Sin City de Robert Rodriguez, ale cărui afişe împânzesc bulevardul. Despre acest film inspirat din benzile desenate omonime şi al cărui scenariu a fost scris de Rodriguez împreună cu Quentin Tarantino, se spune şi că va avea un covor roşu (sic) extraordinar, pentru că sunt aşteptaţi, aici la Cannes, Bruce Willis, Benicio Del Toro, Mickey Rourke, Clive Owen, Brittany Murphy. Mai speculează presa că, dacă anul acesta nu e nici un desen animat în competiţie, sunt în schimb două filme inspirate din benzi desenate - Sin City şi filmul lui David Cronenberg A History of Violence, inspirat din "graphic novel"-ul lui John Wagner şi Vince Locke.
În fine, multe surprize sunt aşteptate în acest an şi parcă şi promisiunile sunt mai mari ca anul trecut. Vom trăi şi vom vedea. Deocamdată observ că în sala unde sunt calculatoarele pentru ziarişti lucrează aceiaşi oameni ca anul trecut. L-am zărit până şi pe moşuleţul simpatic ce face pe bodyguardul şi care anul trecut îmi spunea (eu îl abordasem) că-i place să pescuiască în restul anului. În restul anului, de fapt, nici nu prea ai ce face la Cannes.