"Parcă e diploma de la Daciada", spunea Cristi Puiu după ceremonia la care a primit Premiul Un Certain Regard pentru filmul său Moartea domnului Lăzărescu. O spunea cu nedisimulată uşurare şi fericire, pentru că nu putem şti cîtă emoţie a fost în sufletul lui, urcînd pe scena unde îl aştepta juriul şi preşedintele lui, Alexander Payne, şi vorbind în faţa unei săli unde erau prezenţi şi Penelope Cruz, dar şi Maradona care a venit tîrziu şi s-a aşezat chiar pe rîndul unde se afla echipa filmului. Cristi Puiu a mulţumit cui se mulţumeşte cu această ocazie, dar i-a dedicat filmul soţiei sale, Anca. A două zi, după o petrecere pînă dimineaţă, Cristi Puiu mi-a răspuns cîtorva întrebări, în holul Hotelului Martinez. La un moment dat a trecut şi Mickey Rourke. Şi ce? Discuţia s-a legat greu şi a decurs pe urmă bine.
Iulia Blaga: - De ce ai spus ieri că e mai important că a fost selecţionat filmul decît că a luat premiu?
Cristi Puiu: - Chiar aşa e. Dacă eşti selecţionat, normal, contează mai mult. Sunt situaţii cînd nu eşti selecţionat la nici un festival, dar filmul e totuşi important. Nu eşti niciodată sigur că filmul tău va fi luat. Nu mi-au luat la secţiunea Quinzaine des realisateurs de la Cannes anul trecut Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea, pentru că au spus că e o "operă neterminată". Pe urmă am luat Ursul de Aur cu el la Berlin.
I.B.: - La Berlin ai spart un pahar în dimineaţă dinaintea premierii. S-a întîmplat şi acum?
C.P.: - Nu, de astă dată n-au fost semne prevestitoare, decît poate articolele de aici de la Cannes.
I.B.: - Ţi se pare că jurnaliştii respectivi au înţeles ce trebuia?
C.P.: - O parte dintre ei, da. Există limite şi la jurnalişti.
I.B.: - De ce şase filme despre dragoste şi nu despre eroism, justiţie sau biscuiţi? (n.red.- Cristi Puiu vrea să facă un ciclu de şase filme.)
C.P.: - O să fac şi despre biscuiţi. Pana acum am făcut despre Danone, o reclamă. Pentru că asta e structura mea, de om care vrea să facă filme despre dragoste, dar nu despre cum se amăgesc oamenii cînd îşi spun că e un lucru foarte important, pentru că eu cred că dragostea nu există. Există nevoia de a fi iubit şi dorinţa de dragoste. Punem eticheta pe fel de fel de lucruri. Viaţa e mai frumoasă dacă spunem dragoste şi nu respect, simpatie. Nici prietenia nu există. Singurul lucru care există cu adevărat, în afară de instinctul de a-ţi domina aproapele, e frica de a nu putea domina lucrurile şi evenimentele. Omul e un fel de fiinţă foarte speriată şi egoistă. Dar e mai mult decît egoism, ne proiectăm în centrul lumii, conştient sau inconştient fiecare se simte cea mai importantă persoană.
I.B.: - Spuneai că faci film ca să-ţi exorcizezi spaimele. Ai reuşit cît de cît?
C.P.: - Nu. Asta e. Funcţionăm împreună cu spaimele noastre. Suntem definiţi de frică, altfel n-ar mai fi vorbit Iisus de frică.
I.B.: - Ce-i lipseşte domnului Lăzărescu în filmul tău?
C.P.: - Nu-i lipseşte nimic. Se întîmplă că nu i se acordă atenţie. Dar el nu se plînge, nu cerşeşte iubirea aproapelui. În tot ce scriu cu Răzvan Rădulescu nimic nu e întîmplător, chiar şi amănuntele care par întîmplătoare au fost cîntărite cu mare grijă.
I.B.: - Ce ţi-a plăcut din laudele care ţi s-au adus aici?
C.P.: - Mi s-au spus foarte multe lucruri mişto. Dan Făinaru (n.red.- critic israelian de film) mi-a spus, de exemplu, că filmul n-are nici o notă falsă, deşi la cît ţine, riscul era să falseze din cînd în cînd. Pe urmă cineva din juriu mi-a spus că e un film important şi că face referire la tot ce înseamnă istoria cinematografului, de la western la film noir.
I.B.: - Te deranjează că n-ai fost selecţionat în competiţia oficială?
C.P.: - Nu. Important e să se creeze o tradiţie, pentru că selecţia unui film românesc în orice secţiune e importantă. Dacă regizorii romani vor face filme bune, atunci încet-încet ne vom obişnui să fim prezenţi la Cannes, Berlin, Veneţia etc.
I.B.: - Cine va distribui filmul în Franţa şi va primi cei 30.000 de euro acordaţi de Fundaţia Gan o dată cu premiul?
C.P.: - Probabil MK2. Filmul va mai fi distribuit deocamdată şi în Anglia şi Statele Unite.
I.B.: - Ai impresia că acum îţi va fi mai uşor să faci film?
C.P.: - N-am impresia asta. Sper. La fiecare etapă nouă apar probleme noi pe care nu ţi le poţi închipui. Şi eu am crezut că dacă ne facem casă de producţie, scăpam de producţie şi am scăpat, dar nu ne aşteptam ca juriul de la concursul CNC să nu ne dea banii. Unii dintre membrii juriului au împînzit pe urmă Bucureştiul că scenariul e o mizerie. Dar spune-mi, ţie ţi-a plăcut filmul?
I.B.: - Este printre filmele care mi-au plăcut cel mai mult anul ăsta.
C.P.: - Crezi ca va avea public în România? Pentru că asta e important, să vină oamenii să-l vadă. (n.red.- filmul va intra pe ecranele româneşti la toamnă).
I.B.: - Asta o să vezi tu.