Mă ridic din ceea ce presupun că e patul în care am dormit, apuc de o latură a ceea ce presupun că e draperia şi
dimineaţa inundă camera. Sunt la HOP, ziua 2, e 8 şi un pic. Azi noapte am visat câini pe plajă, interpretând oameni.
Fac filmul înapoi, îmi revine gândul de aseară: prima zi de HOP a fost de top.
Skip to micul dejun
(Un pic de burghezie nu strică nimănui. Micul dejun într-o baie de soare, pe terasa cea mai din spate, între noi şi mare stă doar o piscină. Nu e întotdeauna aşa în viaţă, desigur, nu pentru toţi, dar acum, câteva zile, e aşa pentru noi. Spiritele se destind, limbile se despleticesc, cuvintele vin la gură şi sunt înghiţite la loc cu şuvoaie de cafea şi suc de portocale. Micul dejun e o binecuvântare pentru cei ce ştiu să-l primească.)
Skip to conferinţă
În holul restaurantului s-a pus de-o conferinţă - De la Gala Tânărului Actor HOP la Gala Premiilor UNITER. Planuri, propuneri şi idei. Ion Caramitru şi Aura Corbeanu moderează dezbaterea asta unde s-a strâns criticărimea, directorii de teatre şi doi-trei participanţi. Discuţia începe uşor cu propuneri despre HOP - în loc de premii, ceva palpabil, contracte de colaborare cu teatre, workshopuri care să genereze spectacole (cea care vine cu propunerea nu ştie că deja se întâmplă asta - Vlaicu Golcea face atelier Maria Tănase, din care va ieşi un spectacol coregrafiat de Florin Fieroiu). Idei - includeţi regizorul în Gala HOP (idee care se dezbate de câteva ediţii încoace) şi invitaţi profesorii tinerilor actori participanţi, să-şi vadă odraslele în mişcare (cu coada ochiului îl văd pe Miklós Bács, care are foşti studenţi participând la Gala 2013 şi în concurs, şi în afara lui). Mai încolo de propunerile astea, discuţia trece, cum e şi anunţat, către premiile UNITER, FNT, bugete, calendare, campanii. Important pentru cei prezenţi, dar fără legătură cu HOP, Gala mică, cum a numit-o Aura Corbeanu.
Skip to plajă
........
Skip to concurs
CONCURS! Vrei să câştigi? Pregăteşte-te pe bune!
Ziua a doua de concurs începe cu Răzvan Corneci şi, din primele minute, traiectoria zilei de azi se mută pe cu totul alte coordonate decât cea de ieri. Suntem aici, împreună, şi, ca să ne recunoaştem, ca nu cumva să se infiltreze cineva şi să de dea drept om de teatru, doamne fereşte, purtăm brăţări albastre, de plastic. Corneci îşi începe momentul tăindu-şi brăţara cu un bisturiu. El nu e ca noi, zice. Chiar nu e. E când interior, când exterior, când agresiv şi rău, când blând şi sensibil. Vorbeşte când despre turbare şi despre un joc de-a buşitul maşinilor în plină viteză, când despre număratul bătăilor de inimă şi despre cât de bine miroase noaptea. Corneci de toate şi nicicum, imprevizibil şi instabil şi, ce face, ce nu face, îl ţii minte şi la două zile după ce-a plecat din scenă.
După el, Maria Simona Arsu îşi prepară un cocktail din apă şi pastile găsite prin casă şi porneşte, în pijama şi şlapi, într-un delir plăcut şi neplăcut pe alocuri, în care îşi dă drumul la toate gândurile ce-i vin în minte. E monologul lui Boogie, din Pisica verde, pe care l-am auzit cu o seară înainte, dar apucat dintr-un colţ exteriorizat, neşlefuit şi mai mult nefrumos, dar foarte pe bune.
Intermezzo
După momentul ei, o intervenţie necesară a lui Radu Afrim. E nevoie, în cadrul acestui HOP 2013 şi de-acum înainte, de discuţii, care de obicei nu se poartă, despre esteticile propuse. Nu sunt toate momentele alese pe aceleaşi criterii, cele două de până acum deja sunt foarte diferite din multe puncte de vedere de ce-am văzut cu o zi înainte şi aceste puncte de vedere e necesar să fie dezbătute. Afrim "instigă" la un face-to-face liber între juriu şi concurenţi. Let there be dialog!
Gata intermezzo
Adelin Ilie are un monolog al unui băiat bun care, vedem la final, devine junkie. Un reproş interiorizat aruncat celui cu care poartă o convorbire telefonică. Adelin e reţinut în propunerea pe care o face, dramatică şi fragilă.
(Contează, mă gândesc, şi cum pică monoloagele unele după altele. N-ai cum să te desparţi total, în pauza de un minut, de microuniversul construit înainte. Fiecare zi de Gală e un spectacol în sine - la asta nu m-am gândit în anii trecuţi. Poate, fiindcă n-a fost aşa. Gala HOP a murit, trăiască Gala HOP!)
Urmează după el Emőke Pál, singura unguroaică ce-a "scăpat" juriului de preselecţie. Emőke a főcut facultatea la Clűj, dar şi un pic la Londăn City. Momentul ei e construit din improvizaţii în care se foloseşte de tot comicul pe care-l conţine - problema genului pe care maghiarii o au când vorbesc română (în gramatica maghiară nu există gen - Olimpiu, tu eşti o flűtűre) Emőke o transformă în metodă de agăţat tipi, o recomandă şi româncelor; de tot dramatismul pe care-l conţine, în discursul lui Chaplin din finalul Dictatorului. Emőke poate să fie de toate, şi bărbat, şi femeie, şi julietă, şi gertrudă, şi ofelie. Trilingv, chiar.
Gabriel Sandu, ultimul din ziua de concurs, are un text al cărui titlu sună foarte serios: Şeful statului major al armatei chineze, de Hanoch Levin. Ce urmează, însă, e total neaşteptat. Gabi Sandu se transformă, într-o secundă, într-o băbuţă din Galaţi, care povesteşte cum au lăsat-o chinezii fără casă. E un contrast absurd între Gabriel Sandu, un actor tânăr şi frumos în blugi şi tricou şi băbuţa asta din Galaţi cu batistă în mână care se reazămă de masă, pe care e clar că toată lumea şi-o imaginează, şi asta stârneşte hohote incontrolabile de râs.
O pauză şi a doua defilare a starurilor.
Réka László e Salma Hayek în Frida, Timea Udvari e Donald Duck care spune, în engleză de raţă, monologul lui Hamlet către actori, Raul Ciocan e Frank Sinatra, Zsuzsanna Vass dansează ca Audrey Hepburn, Nándor Ferencz e Al Pacino în Scarface, Endre Rácz e Chaplin în Dictatorul, Rudolf Molnár face un monolog al lui DiCaprio din Inception, doar că în maghiară şi asta îl face comic de două ori, Răzvan Corneci îl face pe Heath Ledger - Jokerul din The Dark Knight, Simona Arsu e Borat şi răpeşte spectatori din sală, Adelin Ilie e Johnny Depp în Fear and Loathing in Las Vegas, Emőke Pál o imită pe Nicole Kidman la premiile Oscar, iar Gabriel Sandu face de toate, ca Jim Carey în The Cable Guy.
Şi respirăăăăăăm.
* E din nou după amiază când scriu, Vlaicu Golcea se plimbă de sus în jos pe aleea cu arteziană, căutând disperat participanţii la atelier. Nu-i găseşte şi e foarte nervos şi mă gândesc că sunt şi de-astea la Gală, că nu e totul roz şi mai sunt şi aspecte nasoale.
Nu, glumesc, e doar disperat.
Nu, glumesc, nu e nici disperat şi nici nu-i caută. Doar se plimbă. Salut, Vlaicu!
Grupul din seara asta are nevoie de întuneric total în sală. Spectacolul e în maghiară şi are subtitrări (sau supratitrări, că se proiectează deasupra capetelor lor). Se inversează aşadar ordinea şi vedem mai întâi spectacolul invitat, Noi 4, de Lia Bugnar, cu Maria Obretin, Ilinca Manolache, Lia Bugar şi Marius Manole, despre care nu zic decât că te întoarce de atâtea ori în convenţia actor-personaj şi în stilurile de joc, încât îţi vine să leşini. (E de bine.)
Pauză de masă, chit-chat, în sală e frig, sunt uşi deschise peste tot, e totuşi seară de septembrie deja.
A şasea săptămână e săptămâna în care se decide sexul copilului. De aici imaginaţia pleacă şi inventează situaţii ipotetice. Ce-şi spun cuplurile la terapie de grup? Ce alegi pentru soţul tău care are nevoie de transplant de creier dintre unul de femeie şi unul de criminal? Ce faci dacă partenerul tău vrea să-şi facă operaţie de schimbare de sex? Până unde te laşi umilit, ca femeie sau bărbat, ca să pui mâna pe un job? Cum iubeşti? Ce clişee folosim unii despre alţii?
A şasea săptămână - spectacol născut din improvizaţiile celor de la Cluj: Nándor Ferencz, Réka Lázsló, Rudolf Molnár, Endre Rácz, Timea Udvari, Zsuzsanna Vass, Raul Ciocan împreună cu profesorul lor, Szilágyi-Palkó Csaba - e curat şi simplu, n-are artificii sau surprize, e şi comic şi serios, lejer şi sunt sigură că în maghiară e şi mai savuros, pentru că improvizaţia e şi la nivel de text, nu doar în situaţii.
Plec către cameră apăsată de impresia acestei zile, atât de neaşteptată, de imprevizibilă, de aproape de noua temă a festivalului: sunt actor, sunt spectaculos. Energia e bună, din ce în ce mai bună, poate şi din cauza piscinelor, palmierilor şi luminiţelor de seară de la tot pasul care dau aşa, o atmosferă de pool party continuu.
Pic răpusă de scr... zzzzzzzzzZZZZZzzzzz
PS: Am uitat! La început, chiar la început, Ada Milea şi Dorina Chiriac cântă spontan un pic din Apolodor. Iiiiiiiiiiiiii......