Cu o zi înaintea începerii festivalului, plimbându-mă prin Cannes, am fost martora unei scene cel puţin bizare - pe o străduţă la vreo 7 minute de Croazetă, nu departe de Rue d'Antibes (unde se află cele mai scumpe magazine), un şobolan căzuse de la etaj şi agoniza pe trotuar. Cum înainte de începerea festivalului orice părea să aibă legătură cu filmul, şi acest eveniment părea legat într-un fel sau altul de cinema, într-un mod obscur. Lucrurile s-au clarificat însă în prima zi a festivalului. Primul film văzut aici la Cannes şi care a deschis a 58-a ediţie în spectacol de gală este Lemming,în regia lui Dominik Moll. Ei bine, lemming este numele unui rozător, un fel de hamster care trăieşte numai în Scandinavia şi în legătură cu care există o întreagă mitologie, printre altele spunându-se că emigrează în masă şi că are un instinct suicidal foarte puternic.
Aflat la al treilea film, Dominik Moll a fost primit aici la Cannes cu mare interes şi o grămadă de lume a rămas pe dinafară la proiecţia de presă care a avut loc în dimineaţa zilei de 11 mai. Motivul e simplu, precedentul film al acestuia, thrillerul Harry, un ami qui vous veut du bien, a fost un mare succes de casă şi de critică. De astă dată nu mai e vorba de crimă, ci de fidelitatea conjugală şi de echilibrul instabil al cuplului, totul filtrând o lumină de o perversitate rece. Charlotte Gainsbourg şi Laurent Lucas interpretează rolurile a doi soţi tineri, doi soţi model, cărora un cuplu mult mai rodat, format din Charlotte Rampling şi Andre Dussollier, le predă ştafeta. Este vorba de ura care a trecut de mult de gelozie şi care, mai mult decât să distrugă un cuplu, îl ţine la un loc printr-un soi de perversitate asumată şi reciprocă.
Extrem de reţinut şi de rece, Moll combină policier-ul cu fantasma, mizând la un moment dat şi pe repulsia spectatorului faţă de o armată întreagă de rozătoare care îi dau eroului senzaţia de realitate exact în momentul în care,aflam mai târziu, are un accident de maşină. Moll nu rezolva pe faţă dilemele scenaristice şi nici nu-şi propune, eroul îşi recâştigă nevasta după ce la sfatul femeii celeilalte, sinucise la un moment dat, accepta să-l ucidă pe soţul acesteia. Şi filmul ia sfârşit într-o falsă notă optimistă şi senină, cu dezlegarea misterului lemmingului poposit din Norvegia taman în ţeava de la chiuveta (îl aduseseră vecinii din vacanţă), tânăra soţie, care nu-şi aminteşte nimic din spiralele de ură în care se învârtise,află că e gravidă, şi aşa mai departe.
Moll nu are rafinamentul şi fascinaţia în fâşii, acvatică a lui Francois Ozon din Sous le sable ori Swimming Pool, ci are mai degrabă mâna rece a unui chirurg ori a unui criminal care execută în pauze şi şedinţe de voodoo. Dar nu te lasă să te lămureşti de unde vine răul. De la acel lemming blocat în ţeavă exact în seara când cuplul tânăr îl cunoaşte pe cel în vârstă? Ori acesta doar anunţă furtuna pe care întâlnirea o va produce de ambele părţi? Peu importe, cum ar spune francezii. Din punctul meu de vedere, o fi lemmingul dubios sau nu, dar mie mi s-a părut că filmul lui Dominique Moll a fost o deschidere interesantă de festival. Să vedem ce va urma.