Apartamentul lui Paul (Paul este personajul principal, interpretat de actorul Bogdan Dumitrache) este situat într-o clădire veche de pe bulevardul Lascăr Catargiu, în imediata apropiere a Pieţei Romane.
Alina (personajul feminin principal, jucat de Diana Avrămuţ) este cazată la Hotelul Ambasador, în barul şi holul căruia au loc câteva scene.
Cele două secvenţe diferite în care Paul şi Alina iau masa şi au discuţiile filosofice despre originile bucătăriei asiatice versus cea occidentală au fost filmate în două localuri, unul cu specific italian, pe strada Viitorului, celălalt cu specific asiatic, în imediata apropiere, pe strada Mihai Eminescu.
Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism a intrat în cinematografe pe 20 septembrie 2013. Din distribuţie fac parte Bogdan Dumitrache, Diana Avrămuţ, Alexandru Papadopol şi Mihaela Sîrbu.
În prezent, filmul rulează în sălile: Elvira Popescu, NCRR, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Cinema City Cotroceni şi Cinema Patria, precum şi la Cluj (Victoria), Braşov (Cityplex), Constanţa (Cityplex), Călăraşi (Orizont), Târgu Mureş (Arta 3D).
Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism (titlul în engleză: When Evening Falls on Bucharest or Metabolism) este distribuit în România de Independenţa Film şi internaţional de Wild Bunch.
-------------------------
Într-una din zilele de filmare, la "apartamentul lui Paul" din bd. Lascăr Catargiu, l-am zărit şi pe Daniel Goace, autorul rubricii de film din Revista Kamikaze.
Daniel Goace (Revista Kamikaze): Pe platou la Metabolism am nimerit în ultima zi de filmare. Pe atunci nici nu cred că aleseseră acest nume, Metabolism. Avea un titlu de lucru... O cunoştinţă s-a oferit să-mi arate cum e la Porumboiu pe set, iar eu am acceptat, de curiozitate. De data asta se filma într-un apartament dintr-un bloc vechi de pe Lascăr Catargiu, aproape de Piaţa Romană. (Ulterior l-am identificat ca fiind apartamentul lui Paul, personajul principal în film.)
Mi-aduc aminte că trăgeau scena în care Paul (Bogdan Dumitrache) îşi "aranja" pe calculator filmul endoscopiei, ca să nu apară nişte detalii nedorite cum ar fi data, ora, sursa etc. Zece minute în care Bughi, unicul protagonist al acelei scene, fuma cam trei ţigări sudate. De partea cealaltă a camerei de filmat, Porumboiu fuma şi el de pe canapea. Era o scenă fără nici un dialog, fără nici un sunet. Se auzeau numai click-urile de mouse ale lui Bughi pe calculator şi, din când în când, câte un scârţâit de parchet vechi, uscat, sub pantofii directorului de imagine, zgomot la care îngheţa brusc toată lumea din platou.
Apoi s-a luat pauză cinci minute, s-au desfăcut nişte cutii de pizza... Din motive obiective - frig afară, cald înăuntru - eu am căutat toaleta. Care apare de asemenea într-o scenă din film, dar trasă în altă zi de filmare. Uşă de casă veche, care scârţâie, nu se închide bine şi are un zăvor greu, care se trânteşte cu zgomot. Intru, când aud vocea regizorului secund al lui Porumboiu, în portavoce, chiar lângă uşă: "Gata, eliberaţi platoul! Rămâne numai cine are treabă aici! Restul, pe hol!". N-apuc să trag apa şi să mă spăl repede pe mâini că aud clar: "Atenţieeee... Motor!". Apoi linişte mormântală, cum văzusem că se face la fiecare filmare...
Zic, cum ies eu de-aici acuma?! Dacă mă apuc să trag zăvorul ăsta la nici trei metri de camera de filmat o să iasă cu bătaie... Dar nici să stau închis aici zece minute, cât ţine scena asta asta, că doar asistasem mai devreme la una. Şi cum ar fi să mă vadă toţi ieşind din baie la final? N-o să pic de idiot?
Şi, cât mă mutam eu de pe un picior pe altul, evaluînd posibilitatea de a mă aşeza uşor pe capacul de la wc fără să-l pocnesc, numai ce îl aud pe Bughi, actorul principal, de dincolo de uşă: "Ăăă... Corneliu, dacă am putea să mai stăm puţin, vă rog... Aş fi avut nevoie la baie şi cred că e cineva înăuntru...". Din clipa aceea m-am îndrăgostit pe loc pe Bogdan Dumitrache. Ca actor, zic.
-------------------------
Sinopsis
Suntem în mijlocul filmărilor. Paul, regizorul (interpretate de Bogdan "Bughi" Dumitrache), are o relaţie amoroasă cu Alina, o actriţă dintr-un rol secundar (jucată de Diana Avrămuţ).
A doua zi se vor filma ultimele scene în care apare Alina. Paul se hotărăşte (...) să filmeze o scenă nud cu ea. Paul se trezeşte de dimineaţă, plin de îndoieli, şi îşi schimbă planurile: în loc să filmeze scena nud, îi spune producătorului că are o criză de ulcer. Apoi îşi ia o zi liberă pentru a se întâlni cu Alina. Treptat, filmul se întrepătrunde din ce în ce mai mult cu viaţa reală, iar filmarea ia o turnură neaşteptată.
-------------------------
Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism este distribuit în România de Independenţa Film, casa de distribuţie care promovează filme independente de referinţă, de nişă sau câştigătoare ale unor premii internaţionale prestigioase. Independenţa Film a distribuit pelicule ca Poliţist, adjectiv, Jagten / Vânătoarea, Amour, Los amantes pasajeros, Todo sobre mi madre, Trainspotting, Melancholia, Le fabuleux destin d'Amélie Poulain, In the Mood for Love, Vicky Cristina Barcelona, Dogville etc.
Resurse online
Independenţa Film, distribuitorul lui Metabolism
The Hollywood Reporter despre Metabolism (Locarno)
Metabolism la Festivalul de la New York (septembrie 2013)
Metabolism la Festivalul de la Locarno (august 2013) - video
Metabolism la Festivalul de la Sarajevo (august 2013)
anca romanescu | punk pr | 0732 144 570 | 0745 10 20 24 | [email protected]